După decizia instanțelor din R. Moldova de a nu valida alegerile pentru Primăria Chișinăului, Expert Forum apreciază că finanțarea UE pentru R. Moldova trebuie oprită.

Rezultatul alegerilor locale de la Chișinău, care au avut loc în două tururi de scrutin, pe 20 mai și 3 iunie, a fost invalidat în instanță pe baza unei plângeri a socialistului Ion Ceban, după ce a pierdut în turul al doilea în fața proeuropeanului Andrei Năstase. 

Pe 12 iulie, Curtea de Apel a stabilit că apelurile de a vota ale lui Năstase adresate alegătorilor prin intermediul Facebook în ziua alegerilor au reprezentat agitație electorală.

Decizia instanței a fost criticată inclusiv de oficiali europeni.

"Este însă momentul de a merge mai departe de retorică. Declarațiile oficiale ale UE trebuie să fie urmate de acțiuni puternice, forțând guvernul să își reia pașii, corectând unele decizii anterioare și accelerând alte măsuri vitale. Aceste măsuri includ: un anunț oficial de amânare a asistenței macrofinanciare până când precondițiile sunt îndeplinite pe deplin; suspendarea sprijinului bugetar promis în 2018 – similar cu suspendarea din 2015 determinată de fraudele bancare; și elaborarea unei liste de noi condiții care trebuie să includă validarea alegerilor pentru Primăria Chișinău, anularea sistemului de vot mixt și prezentarea rezultatelor concrete ale anchetei privind frauda bancară", apreciază Denis Cenușa - Expert Forum Moldova și Otilia Nuțu, Expert Forum Romania.

Documentul integral poate fi citit aici.