Igor Dodon a fost suspendat pentru a treia oară
Curtea Constituțională a decis suspendarea, pentru a treia oară, a președintelui Dodon, după ce acesta a refuzat să promulge o lege privind propaganda rusă.
Legea va fi promulgată de către președintele Parlamentului Andrian Candu sau de către prim-ministrul Pavel Filip. Decizia îi aparține Curții Constituționale (CC), care a decis suspendarea lui Dodon din funcția de șef al statului, constatând circumstanțele care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova, scrie Agora.md.
Curtea a stabilit că Igor Dodon era obligat să promulge legea, chiar dacă avea dubii în privința constituționalității acesteia. De asemenea, CC a decis că președintele a încălcat Constituția și jurământul depus la accederea în funcție.
Este pentru a treia oară când Igor Dodon este suspendat din funcția de președinte.
Prima oară s-a întâmplat la 20 octombrie 2017, când a refuzat pentru a doua oară să semneze decretul de numire a lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării.
Pe 2 ianuarie 2018, Dodon a fost suspendat pentru a doua oară, după ce a refuzat repetat semnarea decretului de numire în funcție a candidaturilor la funcțiile de miniștri.
Proiectul de lege care, potrivit democraților, va contracara propaganda rusă în audiovizualul din Republica Moldova, a fost votat în două lecturi în Parlament. Documentul prevede modificarea și completarea Codului Audiovizualului: toate programele informative, analitice, militare și politice din statele care nu au aderat la Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră nu vor putea fi retransmise în Republica Moldova. Federația Rusă nu este parte a Convenției.
Decizia CC a venit în urma unei sesizări a deputatului Sergiu Sîrb.
Și Igor Dodon a sesizat joi Curtea cu privire la această lege, pe motiv că "atentează la principiile democrației și încalcă în mod
direct drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituție și
Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume: dreptul la libertatea
de exprimare, libertatea presei, libertatea de opinie".
de Marin 05 Ian 2018 18:30