Forma de reintegrare a regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova va fi decisă în cadrul unui referendum, a declarat preşedintele moldovean.

Igor Dodon a declarat marţi, la postul public de televiziune Moldova 1, că după alegerile parlamentare trebuie făcuți următorii pași în ceea ce privește libera circulație pe cele două maluri ale Nistrului și trebuie să se avanseze în dialogul politic.

Transnistria nu poate face parte dintr-un alt scenariu decât să fie parte integră a Republicii Moldova, a susținut președintele, relatează agenţia IPN.

"După alegerile parlamentare vom discuta scenarii concrete cum poate avea loc această reintegrare, dar un lucru foarte important – orice formă de reintegrare, de conviețuire împreună va fi discutată cu toți cetățenii Republicii Moldova în cadrul unui referendum”, a explicat Dodon.

După ce se va ajunge la un numitor comun în R. Moldova, varianta de reintegrare va fi propusă şi comunității internaționale.

Odată cu soluționarea politică a conflictului transnistrean, trupele militare de pe teritoriul din stânga Nistrului trebuie să părăsească zona, împreună cu armamentul care se află acolo, a mai spus Igor Dodon.