Curtea Constituțională din R. Moldova a decis luni suspendarea din funcție a președintelui Igor Dodon în urma refuzului de a semna decretele de numire în funcție a noilor miniștri ai Agriculturii și Sănătății.

Curtea Constituțională a constatat că, având în vedere faptul că președinte Republicii Moldova a refuzat repetat numirea candidaturilor propuse de către premier, el se află în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuția în cauză, ceea ce justifică instituirea interimatului pentru asigurarea exercitării acestei obligații constituționale.

Decizia vine după ce un grup de deputați ai Partidului Democrat a depus vineri o sesizare la Curtea Constituțională pentru suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcție, deoarece președintele R. Moldova a refuzat de două ori să semneze decretul de numire în funcția de miniștri a candidaților Silvia Radu, la Sănătate, și Nicolae Ciubuc, la Agricultură, informează Radio Chișinău.

Consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi a calificat decizia Curții Constituționale drept una politică și a susținut că judecătorii au încălcat procedura, având în vedere că au examinat o sesizare depusă de persoane care nu ar avea acest drept.

Nu e prima dată când Curtea Constituțională de la Chișinău îl suspendă pe președintele Igor Dodon urmare a refuzului acestuia de a numi miniștri. În precedentele cazuri, decretele de numire au fost semnate de președintele Parlamentului, Andrian Candu.

În ianuarie anul acesta, Dodon a fost suspendat după ce a refuzat să promulge o lege privind propaganda rusă.