Klaus Iohannis și Olaf Scholz i-au transmis președintei R. Moldova Maia Sandu un mesaj clar: Vom continua să fim ferm și neabătut alături de Chișinău.

"Avem o viziune similară cu privire la importanța unui sprijin robust politic, financiar și tehnic, pentru asigurarea stabilității și pentru consolidarea parcursului său european. Am transmis doamnei reședinte Sandu un mesaj clar: vom continua să fim ferm și neabătut alături de Chișinău! Cu atât mai mult cu cât Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale", a declarat luni Klaus Iohannis, după întrevederea de la Palatul Cotroceni cu președinta R. Moldova Maia Sandu și cu cancelarul german Olaf Scholz.

Cu toate provocările, Maia Sandu, Guvernul și Parlamentul de la Chișinău au acționat "responsabil, eficient și hotărât", făcând "eforturi substanțiale" pentru a desprinde Republica Moldova de zona inconfortabilă de dependență permanentă în care a fost mult timp captivă, a mai spus președintele României.

El a subliniat "demersurile considerabile" pentru a face reformă, pentru a combate corupția și a întări justiția, cu scopul de a avansa procesul de integrare europeană.

"Am abordat în mod prioritar tema integrării europene a Republicii Moldova, singura opțiune capabilă să asigure un viitor democratic, prosper și stabil pentru cetățenii săi.Am avut o discuție aplicată referitoare la evoluțiile din Republica Moldova și la provocările cu care se confruntă aceasta. Autoritățile de la Chișinău trebuie să gestioneze, printre altele, consecințele războiului, creșterea prețurilor și nevoia de asigurare a resurselor energetice pentru următorul sezon", a spus Iohannis, adăugând că Republica Moldova se află în prima linie, confruntată cu consecințele războiului de la granița sa și cu acțiuni de destabilizare extrem de virulente ale Rusiei, toate puternic resimțite de cetățeni.

"România va fi mereu alături de Republica Moldova și suntem uniți la nivelul Uniunii Europene în a-i acorda tot sprijinul necesar, inclusiv pentru întărirea rezilienței sale și pentru protejarea sa în fața acțiunilor destabilizatoare", a reiterat Klaus Iohannis.

"Republica Moldova nu este singură, iar această reuniune trilaterală de astăzi demonstrează în mod clar acest fapt. Republica Moldova se poate baza pe prieteni sinceri, care i-au fost și îi sunt mereu alături și care acționează hotărât în sprijinul său", a mai spus el.

Moldova - protejată de scutul eroilor ucraineni

Președinta Maia Sandu a amintit că vinerea trecută, la invitația președintelui Volodimir Zelenski, a participat la summitul de la Bucea, eliberată acum un an de sub ocupația trupelor ruse, precizând că Moldova sprijină crearea unui Tribunal internațional special care va investiga și urmări penal agresiunea și crimele comise de Rusia în Ucraina.

"Vom fi alături de Ucraina și o vom sprijini până la victorie. Republica Moldova este protejată astăzi de scutul eroilor ucraineni. Europa este puternică datorită unității și a fermității cu care apără pacea și viața oamenilor", a spus Sandu.

Ea a subliniat că Republica Moldova este cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei, afectat de război, dar și de atacuri hibride, orchestrate de la Kremlin, menite "să ne slăbească determinarea de a rămâne parte a lumii libere", context în care "sprijinul partenerilor noștri, în special al Bucureștiului și Berlinului, este foarte apreciat".

"Unii au dorit ca Moldova să cadă și, astfel, să slăbească Ucraina și Uniunea Europeană. Moldova se ține dreaptă. Cetățenii noștri nu doar au rezistat unei perioade foarte grele, ci am devenit mai puternici. Am fost casă pentru sute de mii de refugiați, am scăpat de șantajul rusesc al gazului, am ajutat oamenii să-și plătească facturile prea mari la energie. Și, cel mai important, am rămas de partea valorilor europene, a libertății și democrației. Moldova a arătat lumii întregi că suntem o țară europeană, care contribuie la o Europă mai puternică", a susținut Maia Sandu.

Ea a evidențiat sprijinul României și Germaniei pentru ca autoritățile de la Chișinău să continue să asigure independența energetică a țării și conectarea la infrastructura europeană de transport:

"Ne susțineți în procesul de transformare a țării; noi, la rândul nostru, oferim oportunități pentru investiții importante, în creșterea economiei noastre și în dezvoltarea comunităților locale. Sprijinul bugetar de urgență, oferit de București și Berlin iarna trecută, ne-a permis să fim alături de cei mai vulnerabili cetățeni în lunile de iarnă".