Dezvoltarea dialogului cu Uniunea Europenă și implementarea Acordului de Asociere rămân o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova, l-a asigurat premierul Ion Chicu pe șeful Delegației UE în R. Moldova.

Prim-ministrul moldovean a confirmat că UE este unul dintre cei mai importanți parteneri externi ai Moldovei și a precizat că Executivul va continua să îndeplinească condițiile necesare pentru accesarea asistenței macrofinanciare, relatează Agora.md.

”Mizăm pe continuarea și consolidarea dialogului. Înțelegem cât de importante sunt în acest sens reformele reale și suntem determinați să le promovăm. O prioritate deosebită va fi acordată reformei justiției. Asistența și expertiza UE în acest sens va fi înalt apreciată”, a spus Ion Chicu.

Șeful Delegației UE în Republica Moldova a declarat că Uniunea Europeană urmărește cu mare atenție acțiunile Guvernului de la Chișinău și implementarea reformelor asumate.

Michalko a accentuat în mod special necesitatea ca Guvernul de la Chișinău să continue reformele în sectorul justiției, inclusiv selectarea Procurorului General, lupta împotriva corupției, asigurarea democrației și a statului de drept, asigurarea libertății presei, dar și continuarea investigării fraudei bancare.