Preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, a anunţat marţi că deputaţii grupului liberal au înregistrat în parlamentul de la Chişinău un proiect de lege privind Declaraţia de Unire a Republicii Moldova cu România

„Cunoaştem că peste 100 de localităţi au semnat Declaraţia de unire cu România, lumea vrea asta. Noi nu rămânem surzi la solicitările cetăţenilor”, a subliniat Mihai Ghimpu într-o conferinţă de presă la Chişinău, scrie Agora.md.

Potrivit unui material citat de Agerpres, liberalii consideră că unirea Republicii Moldova cu România reprezintă „unica soluţie în virtutea adevărului istoric” pentru „evoluţia de mai departe a republicii, pentru ca ea să poată să adere la UE şi NATO, pentru asigurarea libertăţii, securităţii şi bunăstării populaţiei din stânga Prutului”, se arată în textul proiectului de lege respectiv.

Pe de altă parte, introducerea limbii române în Constituţie nu este agreată de majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova, relatează portalul Deschide.md, citând rezultatele unui sondaj IMAS.

Potrivit sondajului, realizat de IMAS la comanda Partidului Democrat (PDM, aflat la guvernare), doar 34% dintre moldoveni aprobă o astfel de iniţiativă, iar 63% se pronunţă împotrivă.