Liderul Platformei Unioniste ”Acțiunea 2012”, George Simion, are programate întâlniri cu reprezentanți ai partidelor parlamentare pe tot parcursul zilei de duminică, infomează News.ro.

UPDATE Liderul protestatarilor unioniști, George Simion a declarat, duminică, după discuțiile cu vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu, că principalele solicitări au vizat înființarea unui Oficiu pentru Republica Moldova, în subordinea premierului, și a unei funcții de vicepreședinte al partidului pe problema unirii, dar și ca Basarabia să fie inclusă în manifestările de aniversare a Marii Uniri, din 2018, relatează News.ro.

George Simion a afirmat că în zilele următoare vor avea o discuție și cu liderul PSD, Liviu Dragnea, despre solicitările protestatarilor.

El a afirmat că așteaptă și o confirmare privind o discuție cu cei de la PNL, singurul partid cu care protestatarii spun că nu au avut un limbaj comun și nu au stabilit când și dacă se vor vedea, dar și dacă își asumă propunerile lor, iar până când se va întâmpla acest lucru, unioniștii vor rămâne în Piața Universității, potrivit News.ro.

Andronescu a menționat că PSD este deschis la propunerea privind o declarație a Parlamentului, în privința unirii României cu Republica Moldova.

”Am vorbit cu domnul președinte Dragnea să includem acest lucru și în programul pe care noi îl definitivăm în aceste zile”, a mai menționat Ecaterina Andronescu.

UPDATE Și liderul ALDE Daniel Constantin i-a asigurat pe protestatarii unioniști de sprijinul partidului pentru cauza lor, iar protestatarii au anunțat că vor trimite un set de măsuri concrete, la ALDE, în zilele următoare.

La rândul lui, George Simion, liderul protestatarilor, a afirmat, însă, că a venit destul de sceptic la ALDE și a arătat că partidul le-a transmis că îi respectă și le dorește să vină acasă.

UPDATE La începutul discuțiilor dintre PMP și ”Acțiunea 2012”, Traian Băsescu a cerut unioniștilor să renunțe să stea în corturi la Universitate, mai ales că nu au autorizație, liderul PMP precizând că intervenția jandarmilor la marșul de sâmbătă nu a fost ilegală.

Traian Băsescu a mai spus că, din punctul său de vedere, unirea României cu Republica Moldova va fi posibilă când va dori Parlamentul moldovean, dar unioniștii au un suporter în PMP pentru ideile lor.

"Este vital ca în fruntea statului să ajungă un pro-european și un pro-unionist", a mai spus Băsescu, arătând că în opinia sa, Maia Sandu este soluția și nu Marian Lupu, care nu ar avea nimic în comun cu unirea Republicii Moldova cu România.

Traian Băsescu a mai menționat că, în opinia sa, declarația politică privind unirea, în Parlamentul României, ar trebui să fie făcută după alegeri, de către un parlament nou ales, care își poate asuma acest proiect politic și le-a recomandat unioniștilor să nu intenteze un referendum.

Traian Băsescu a declarat că PMP susține înființarea unui minister al Reunificării, ca un semnal clar pentru toți aliații și adversarii României, acesta fiind și un obiectiv al ”Acțiunii 2012”, scrie News.ro.

Traian Băsescu a atras atenția că în deciziile sale, România trebuie să respecte Acordul de la Helsinki, din 1975, care la articolul 1 precizează că frontierele nu se pot modifica prin forță, dar se pot modifica prin voință politică.

În așteptarea rezultatului discuțiilor, unioniștii au reluat de dimineață manifestația prin care vor să-i determine pe politicienii români să-și asume unirea Moldovei cu România ca proiect de țară, potrivit aceleiași surse.

 

+++

Simion a discutat deja cu delegația PMP alcătuită din președintele partidului, Traian Băsescu, Eugen Tomac și Dorel Onaca.


La ora 13:00, liderul Platformei Unioniste "Acțiunea 2012" va fi primit de către unul dintre copreședinții ALDE, Daniel Constantin.

La sediul central al PSD, unioniștii vor fi primiți la ora 14:00, de către senatorul Ecaterina Andronescu.

Ultimele două întâlniri, sunt programate cu USR și PRU de la ora 17:00, respectiv 18:00.

În așteptarea rezultatului discuțiilor, unioniștii au reluat de dimineață manifestația prin care vor să-i determine pe politicienii români să-și asume unirea Moldovei cu România ca proiect de țară.

Duminică dimineață, George Simion le-a cerut bucureștenilor să se alăture celor circa 100 de basarabeni care și-au petrecut noaptea în corturile amplasate în Piața Universității și a anunțat o nouă manifestație pentru ora 16:00.