Report.md: Ne mor eroii! „Din partea statului ne-au dat sicriul, crucea și două coroane”
Oamenii răpuși de COVID nu au fost „o povară pentru cei din jur”, așa cum spunea recent un responsabil din sănătate din Moldova, care încerca să mascheze incompetența autorităților în gestionarea pandemiei. Mulți dintre ei au fost adevărați eroi. Chiar și fără distincții prezidențiale. Hoții au prioritate la medalii în această țară. Eroii în halate albe se duc în pământ discret. Moartea lor nu mai surprinde acum pe nimeni. Nici la știri nu mai apar toți atunci când mor.
Pe 31 octombire, Sabina Drăguțan ar fi trebuit să organizeze un parastas pentru tatăl său, care decedase cu 40 de zile în urmă. (Bărbatul se pornise la policlinică, dar a dispărut – apoi a fost găsit, peste vreo lună, sub un pod). Sabina și-a sunat rudele și le-a anunțat că nu va reuși să ajungă la parastas, pentru că se simte rău. A fost preluată de ambulanță și conectată la aparate, fiindu-i afectați plămânii, de COVID, în proporție de 70%. A murit peste 14 zile. De atunci, fiul ei de 11 ani, zilnic, este sedat cu pastile „de liniștire”. Încă nu a plâns. Încă o așteaptă pe mama.
Sabina Drăguțan trăia cu o frică obsesivă de a nu-și infecta apropiații cu COVID. Una din prietenele sale ne-a spus că era extrem de vigilentă, se proteja, dar cu toate acestea, știind că lucrează în prima linie, evita orice petreceri sau întâlniri. „De când suntem prietene, pentru prima dată anul acesta, Sabina nu a fost la ziua mea de naștere... A vrut să ne protejeze!”
Sabina Drăguțan a lucrat timp de 20 de ani în calitate de felceră la substația de Asistență Medicală Urgentă Botanica. Fosta soacră ne-a spus că Sabina a divorțat acum patru ani. „Nu se împăcau, dar au rămas prieteni foarte buni”. În pofida rupturii dintre soți, între mama lui și Sabina s-a păstrat o relație strânsă de prietenie. Se ajutau reciproc de fiecare dată. Din primăvară, de când a ajuns COVID-19 în Moldova, Iustin (fiul Sabinei) s-a mutat la bunica lui. Sabina a considerat că e mai sigur ca, în perioada pandemiei, băiatul să stea cu soacra și cu fostul ei soț.
Larisa, soacra Sabinei: Lucra în prima linie. Era stresant pentru ea să vadă că lucrătorii medicali se îmbolnăvesc și mor. Nu s-a gândit niciodată că ar putea să-și dea demisia și să-și găsească un alt post de muncă.
Report.md: V-a spus Sabina vreodată că se teme că s-ar putea infecta?
Larisa: Frica ei cea mai mare era să nu-l infecteze pe Iustin. De asta și a decis ca, atât cât durează pandemia, băiatul să stea cu mine și tatăl lui. Lucrând pe ambulanță și existând riscul să se infecteze, nu voia să ne pună în pericol și evita contactele directe cu noi. Stând departe de băiatul ei, îl proteja.
Report.md: Cum reacționa atunci când afla că încă un medic a decedat?
Larisa: Sabina nu-și imagina să facă altceva decât medicină. Lucra mult, pentru că avea credite. Tare multă lume a salvat de la moarte și pe mulți i-a ajutat, iar pe ea, iată… Înainte să se îmbolnăvească Sabina, știu că cineva din colegii ei tot se infectase cu coronavirus și ea îmi spunea că se teme foarte mult - nu atât pentru ea, cât să nu-i transmită virusul lui Iustin.
Report.md: Sabina se simțea protejată la locul de muncă? Avea echipamentul necesar?
Larisa: Îmi spunea că este foarte greu să lucreze în combinezoane, că transpira în ele. Poate de asta și i-au fost atât de tare afectați plămânii, că poate a răcit tot scoțându-și combinezonul pe frigul acesta, fiind mereu transpirată și cu hainele ude pe ea.
Report.md: Cum a aflat că s-a infectat?
Larisa: Cu vreo lună și jumătate în urmă a decedat tatăl ei. Sâmbătă, pe 31 octombrie, urma să facă masă de pomenire pentru tatăl ei, așa că luni și marți a fost la cumpărături, iar miercuri a trimis la țară tot ce a cumpărat. Joi parcă se simțea un pic rău și a zis că se duce să-și cumpere niște pastile. Din câte îmi amintesc, vineri încă s-a dus la lucru, dar au trimis-o acasă când au văzut că se simte rău. M-a sunat și mi-a spus că se simte rău, că se sufocă. A sunat-o pe mama ei și i-a spus că nu va veni la masa de pomenire pentru că se simte rău, apoi a chemat ambulanța și la spital au depistat că plămânii ei erau afectați în proporție de 70%. Cineva de la spital l-a sunat pe fiul meu și i-a spus că Sabina este la spital, că are COVID, este conectată la aparate și ca să se ducă să ia lucrurile Sabinei, hainele și telefonul. Așa și nu am mai vorbit cu ea. În fiecare zi sunam la spital și în fiecare zi ne spuneau una și aceeași: „deocamdată schimbări nu-s…”. Cei care aud despre moartea Sabinei nu pot să creadă că ea nu mai este. Telefonul ei este la mine și răspund la apeluri. Prietenii care o sună și le spun că ea a murit, inițial cred că glumesc sau că îi mint.
Report.md: Cum a aflat Iustin că mama lui nu mai este?
Larisa: Noi i-am spus. Despre moartea Sabinei am aflat sâmbătă, 14 noiembrie, iar băiatului i-am spus duminică. O prietenă de-a Sabinei ne-a spus să îi dăm băiatului o pastilă de liniștire înainte de a-i da vestea, pentru a-l proteja de un șoc puternic. I-am dat și am așteptat să acționeze pastila. I-am spus apoi că „mama a decedat”. Nu a spus nimic, s-a uitat în ochii mei și nu a spus absolut nimic. Eu însă nu am putut face față situației și mi s-a făcut rău, m-a apucat inima, așa că peste 15 minute după ce l-am anunțat despre moartea mamei lui, a venit și la mine ambulanța.
Citiți continuarea pe Report.md.
Comentarii