Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, fondat de președinta Maia Sandu, a trecut de la statutul de membru observator la cel de membru asociat al Partidului Popular European (PPE).

Anunțul a fost făcut eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, vicepreședinte al PPE.

„Tocmai am votat, în Adunarea Politică a Partidului Popular European (PPE), să promovăm Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, de la statutul de membru observator, la cel de membru asociat al PPE. Ca membru asociat al Partidului Popular European, PAS va avea drept de vot în interiorul PPE, va face parte din toate structurile partidului și va putea să participe la deciziile importante ale celei mai mari familii politice europene. PAS, fondat de actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, deține majoritate absolută în Parlamentul de la Chișinău și susține de doi ani o guvernare pro-europeană și pro-reforme", a transmis Mureșan printr-un comunicat de presă.

În timpul guvernării PAS, Republica Moldova a obținut statutul de stat candidat la Uniunea Europeană și a implementat reforme importante pentru beneficiul oamenilor, inclusiv în domenii-cheie, precum administrație publică și justiție, amintește eurodeputatul român.

"Integrarea Republicii Moldova în instituții și structuri europene avansează. Prin această nouă poziție, vocea Moldovei va fi auzită și mai puternic pe plan european. Rolul mai activ în interiorul PPE va permite PAS să lucreze strâns cu lideri politici din țările Uniunii Europene și să obțină mai ușor sprijin pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. De îndată ce Republica Moldova va deveni stat membru al Uniunii Europene, PAS va deveni automat membru ordinar al PPE. Spre deosebire de partidele membre asociate, partidele membre ordinare pot participa și la deciziile care implică politicile și structura Uniunii Europene și ale sistemului instituțional al UE”, a mai continuat acesta.

+++

Pe 23 decembrie 2015 Maia Sandu, pe atunci ministru al educației, a anun­țat lan­sa­rea miș­că­rii „În PAS cu Maia Sandu” pen­tru cre­a­rea unui nou partid politic. Ulterior grupul de inițiativă al mișcării a decis că viitorul partid se va numi „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Totodată, la începutul anului 2016 a fost inițiată campania de adunare a semnăturilor pentru crearea noului partid.