Programul Operațional Comun al celor trei țări s-a încheiat, iar închiderea a fost marcată prin trei conferințe la Chișinău, Cernăuți și Suceava.

„Prin cele 140 de proiecte finanțate prin program, pentru care s-au făcut plăți de aproximativ 107 milioane de euro (fonduri europene), s-a investit în infrastructura de transport din zonele de frontieră, în rețelele de energie, în gestionarea resurselor de apă și a deșeurilor și în pregătirea pentru situații de urgență. De asemenea, au fost finanțate proiecte care au vizat cooperarea între universități, institute de cercetare și autorități locale sau afaceri, instruiri în scopul reconversiei profesionale, dezvoltarea de soluții pentru modernizarea agriculturii”, se arată în comunicatul MDRAP, citat de Agerpres.

MDRAP precizează că o parte dintre proiectele majore de investiții finanțate prin programul trilateral va continua cu finanțare europeană asigurată de noile programe bilaterale, România - Ucraina și România - Republica Moldova, aferente perioadei 2014 - 2020.

Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 a fost finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat, și cofinanțat de statele participante în program. Contribuția UE la program a fost de 126,72 de milioane de euro.