Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au votat miercuri în prima lectură proiectul lege care prevede că în toată legislația Republicii Moldova sintagma ”limba română” va lua locul ”limbii moldovenești”, relatează IPN.md.

Vor fi înlocuite și sintagmele ”limba oficială”, ”limba de stat” și ”limba maternă”.

Deputații comuniști și socialiști au fost revoltați de inițiativă, blocând tribuna legislativului.

Potrivit lor, majoritatea parlamentară vrea să modifice Constituția printr-o lege ordinară. Autorii, la rândul lor, susțin că este vorba despre o inițiativă legislativă tehnică ce rezultă din obligativitatea executării actelor Curții Constituționale, transmite IPN. 

"Prezenta inițiativă legislativă nu constituie o inițiativă ordinară de modificare a Constituției, ci una tehnică, care rezultă din obligativitatea executării și/sau implementării actelor Curții Constituționale", a explicat deputata PAS Veronica Roșca.

Potrivit inițiatorilor, condițiile ce au impus elaborarea prezentului proiect de lege rezultă din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională. 

Proiectul de lege a fost votat în prima lectură de 56 de deputați pe fundalul strigătelor din opoziție. Ulterior, într-un briefing de presă, deputații BCS au criticat proiectul de lege prin care, potrivit lor, se propune modificarea denumirii limbii în textul Constituției printr-o lege ordinară.

Aceștia mai spus că acest proiect a fost exclus miercuri de Biroul permanent al Parlamentului, iar astăzi a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței plenare la solicitarea partidului de guvernământ.

În 2013, Curtea Constituțională de la Chișinău a stabilit că prevederea din Declarația de Independență privind faptul că limba română este limbă de stat prevalează asupra articolului 13 al Constituției privind "limba moldovenească".