Autoritățile R. Moldova au solicitat ONU să includă subiectul scoaterii trupelor ruse de pe teritoriul țării, pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a AG a ONU. Liderul de la Tiraspol anunță că decizia va trage după sine un conflict militar.

"De 25 de ani, sub pretextul unei misiuni de pacificatori, Federația Rusă ne intimidează, ținând ilegal pe teritoriul țării noastre trupe, muniții și armament. La sfârșitul sesiunii, Parlamentul a adoptat o Declarație prin care a solicitat retragerea acestora și respectarea neutralității și statalității Republicii Moldova. Nu a fost un simplu document. Vom continua să facem totul pentru reintegrarea teritoriului”, a scris șeful Legislativului, Andrian Candu, pe Facebook, relatează IPN.md.

În Declarația adoptată de Parlament se precizează că staționarea continuă a trupelor Federației Ruse și întărirea prezenței militare a acestora în partea de est a țării constituie încălcări ale prevederilor constituționale, în special privind independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralității permanente ale Republicii Moldova, precum și ale dreptului internațional.

De asemenea, s-a făcut apel către Federația Rusă să reia și să finalizeze procesul de retragere a trupelor sale, precum și să-și retragă munițiile, armele și echipamentul militar de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu principiile relevante ale dreptului internațional și angajamentele sale internaționale.

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că decizia va trage după sine un conflict militar, scrie Novosti PMR, preluată de Agora.md.

"Pacea de pe pământul nostru este asigurată de forțele de pacificare, în primul rând de către cele din Federația Rusă. Dacă vor fi eliminați pacificatorii, va fi război. Potrivit deciziei Curții Constituționale de la Chișinău, aceste pământuri sunt considerate sub ocupație, iar asta înseamnă că poate fi aplicată forța armată. Tiraspolul cere păstrarea pacificatorilor, această temă nu se discută. Fără ei va fi război, iar cei care vor eliminarea lor, vor război", a spus Krasnoselski. 

Liderul autoproclamateri republici a spus că apelul guvernării moldovene la ONU "este o bătaie de joc față de soartă și de istorie".

El a adăugat că ONU va asculta doar parțile recunoscute ale unui conflict, nu și cele nerecunoscute: "Dacă la ONU ar fi ascultat cineva și poziția noastră, probabil s-ar fi schimbat și opinia multura dintre ei".

Decizia de a se adresa cu problema evacuării trupelor ruse la Organizația Națiunilor Unite a fost criticată și de către președintele R. Moldova, Igor Dodon, și de către reprezentantul Rusiei la ONU.