Report.md: Cum a ajuns Dragnea mascota electorală a guvernării lui Plahotniuc
După ce a eșuat în relația cu Bruxelles, premierul moldovean Pavel Filip vine la București pentru o ședință comună a guvernelor României și Republicii Moldova, „pentru impulsionarea agendei bilaterale”.
Unirea nu se va produce la ședința comună de astăzi a „miniștrilor de resort din domeniile de interes comun” de la București și Chișinău. Ieri, Dodon elogia armata de ocupație din Moldova de la tribuna Dumei de Stat a Rusiei, sperând că-l va impresiona pe Putin și electoratul pro-rus din Moldova, iar astăzi Filip, după ce a eșuat în relația cu Bruxellesul, din cauza derapajelor impuse de partid, merge la București să amortizeze lovitura primită de PD din partea Parlamentului European la 13 și 14 noiembrie, scrie jurnalistul Vitalie Călugăreanu, într-un editorial publicat de Report.md.
Lovitura au fost atât de dură încât guvernării de la Chișinău i-a sărit hăăăt colo masca de partid pro-UE. Dar PD-ul lui Plahotniuc nu are altă soluție decât să facă tot posibilul să-și mențină retorica pro-europeană până la alegeri – pe de o parte, pentru a nu-l încurca, pe stânga, pe Dodon (PSRM), iar pe de altă parte, pentru a continua să „hrănească” mediatic cu iluzii o mică parte din electoratul care refuză să vadă cum PD-ul face jocul Moscovei.
Iurie Leancă i-a reproșat ambasadorului UE la Chișinău că din 2015, nu mai vin oficiali europeni la Chișinău și, din această cauză, recunoaște Leancă, relațiile dintre Chișinău și Bruxelles s-au răcit. Adică relațiile s-au răcit nu din cauza rezistenței patologice a acestei guvernări la reforme. Oficialii europeni nu mai vin la Chișinău pentru că nu vor să legitimeze o guvernare burdușită cu penali, care așteaptă să facă poze alături de ei ca să poată striga în gura mare că europenii îi susțin.
Europenii se feresc să dea mâna cu niște dubioși de la Chișinău care au distrus justiția, care și-au furat propriul popor, care au blocat ancheta, au pus frauda bancară pe spatele cetățenilor și care au impus amnistia capitalurilor ca să-și legalizeze banii furați. Dragnea nu simte însă, nici un disconfort în a se îmbrățișa cu asemenea indivizi de la Chișinău. Nici acoliții lui, continuă jurnalistul.
Un comunicat al Executivului de la București menționează că „ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova reprezintă o oportunitate pentru impulsionarea agendei bilaterale, în perspectiva viitorului european al Republicii Moldova și avansarea proiectelor bilaterale de cooperare de relevanță strategică”, iar reuniunea are loc în contextul pregătirilor pentru asumarea, de către România, a Președinției Consiliului UE.
Numai că dacă cei care construiesc strategia de campanie a PD-ului cred că o poză cu Filip și Dragnea le-ar aduce puncte electorale democraților de la Chișinău, înseamnă că… sunt pe calea cea dreaptă. Din păcate, regimul de la București este tot mai tentat să copieze de la Plahotniuc schemele de distrugere a justiției, de acaparare a instituțiilor statului și de stăpânire, prin manipulare, a minților oamenilor.
Comentarii