Reprezentanții Transelectrica și oficiali din R. Moldova au discutat despre extinderea OPCOM
Reprezentanții Transelectrica și oficiali ai Republicii Moldova au discutat, la București, despre extinderea OPCOM pe piața de energie electrică din Republica Moldova, informează Transelectrica.
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice a primit joi, 26 ianuarie 2023, delegația oficială din Republica Moldova, condusă de Andrei Spînu, vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, într-o vizită pe tema consolidării colaborării în domeniul energetic, relatează Agerpres.
În cadrul întâlnirii a fost abordată analiza oportunității de extindere a OPCOM (Operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România), filială a CNTEE Transelectrica SA, pe piața de energie electrică din Republica Moldova, fiind agreați astfel pașii următori pentru ca OPCOM să devină operatorul de piață electrică din Republica Moldova.
Printre subiectele de discuție s-au aflat soluțiile de urgentare a proiectului Liniei Electrice Aeriene 400 kV de interconexiune Suceava (RO) - Bălți (MD), precum și soluțiile de dezvoltare a unei noi interconexiuni printr-o linie de 400 kV. Acestea vor fi incluse într-o actualizare a Memorandumului de Înțelegere între Guvernul României și Guvernului Republicii Moldova privind interconectarea sistemelor energetice (gaze naturale și rețele electrice).
Totodată, printre subiectele tratate s-a numărat și stadiul demersurilor de integrare a ÎS Moldelectrica în cadrul ENTSO-E, proces pentru care Transelectrica și-a reafirmat sprijinul prin punerea la dispoziția operatorului de transport și sistem din Moldova expertiza necesară îndeplinirii pașilor de conformitate.
Comentarii