Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat luni o Hotărâre prin care acceptă oferta de asistență internațională prin care Republica Moldova pune la dispoziția României o echipă medicală.

Potrivit Hotărârii CNSU, echipa este compusă din medici, asistenți medicali și echipaje SMURD pentru a sprijini unitățile spitalicești din România în vederea acordării asistenței medicale pacienților cu COVID-19.

Repartizarea echipajelor medicale și a personalului medical, precum și stabilirea locațiilor în care desfășoară activitatea, se realizează prin Ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

De asemenea, CNSU a propus spre adoptare abilitarea Ministerului Sănătății, Colegiului Medicilor din România și Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, să emită în regim de urgență documentele necesare pentru exercitarea temporară a profesiei de asistent medical și medic pe teritoriul României pentru membrii echipei din Republica Moldova.