Cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene (CPE) - proiectul președintelui Emmanuel Macron - va avea loc primăvara viitoare în Republica Moldova.

Republica Moldova va găzdui următoarea reuniune a Comunității Politice Europene, la sugestia făcută la Praga, de președintele Consiliului European, Charles Michel.

Propunerea a fost aprobată de liderii europeni. Spania și Regatul Unit vor găzdui apoi reuniunile următoare, pentru a păstra alternanța între statele membre și țările din afara UE

Președintele Klaus Iohannis a declarat că găzduirea la Chișinău a celei de-a doua reuniuni a Comunității Politice Europene reprezintă un semnal că Republicii Moldova i se acordă importanța cuvenită. 

”Cred că este un semnal foarte important și foarte pozitiv pentru Moldova faptul că peste 40 de lideri europeni vor merge la Chișinău și vom dezbate chestiunile care și acum, probabil și atunci vor fi de mare importanță pentru continentul nostru. Este un semnal clar că Moldova se vede și i se acordă importanța cuvenită. Noi bineînțeles că am sprijinit această propunere", a declarat  Iohannis după prima reuniune de la Praga.

”Vedem în Comunitatea Politică Europeană o platformă pentru a consolida încrederea și solidaritatea colectivă. Creăm Comunitatea în vremuri dificile, iar unul dintre primele sale obiective vor fi eforturile comune pentru restabilirea păcii durabile și a respectării dreptului internațional pe tot continentul european. Securizarea frontierelor și siguranța oamenilor rămân printre prioritățile noastre principale”, a declarat la reuniune Maia Sandu.

”Drumul pe care îl avem în față nu este ușor și doar împreună putem rezolva aceste provocări. Vom trece peste iarna aceasta, Europa va ieși mult mai puternică din ea, iar noi vom fi gata să vă primim, primăvara viitoare, în Republica Moldova”, a mai spus ea.