Traian Băsescu: Le transmit moldovenilor să voteze pentru democrație
Liderul PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, că unul dintre obiectivele de țară ale formațiunii pe care o conduce este unirea României cu R. Moldova. Președintele Nicolae Timofti le amintește moldovenilor că ei vor hotărî soarta țării.
"Legat de alegerile de duminică, din Republica Moldova, doresc să spun că există două variante, două alternative reprezentate foarte tranșant de către cei doi candidați la președinția Moldovei. Avem candidatul comunist, Igor Dodon și candidatul proeuropean Maia Sandu", a afirmat, la Arad, Traian Băsescu, relatează Agerpres.
El i-a îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova care trăiesc pe teritoriul României să își exercite dreptul de vot. De asemenea, fostul președinte a făcut un apel și către tinerii din Republica Moldova aflați la studii în licee și universități din România: "Mergeți mâine la vot!".
"Eu voi fi duminică dimineață la ora 10,00, la Ambasada din București a Republicii Moldova, pentru ca să votez alături de cetățenii Republicii Moldova care vor democrație", a adăugat Traian Băsescu.
”Cu toții știm că astăzi trăim într-o perioadă destul de încordată și responsabilă. Suntem acei care trebuie să hotărâm soarta țării noastre. De aceea, chem toți alegătorii să vină la vot”, a fost mesajul președintelui Nicolae Timofti adresat alegătorilor, transmite IPN.
Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, șeful statului menționează că am fi avut demult ”alte succese dacă eram consecvenți în acțiunile noastre, dacă votam din '90 oameni sau forțe politice care ne orientau spre Europaˮ.
”Eu sunt ferm convins că doar în UE ne este locul și doar așa vom avea o altfel de viață. Despre asta trebuie să-i convingem pe toți”, se mai arată în mesajul președintelui moldovean, înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, care se desfășoară duminică.
În primul tur pe primul loc s-a clasat candidatul pro-rus Igor Dodon, care se va confrunta cu candidata pro-europeană Maia Sandu.
Comentarii