Traian Băsescu și soția sa sunt oficial cetățeni moldoveni
Fostul președinte Traian Băsescu și soția sa, Maria Băsescu, au primit cetățenia moldovenească. Decretul în acest sens a fost semnat, joi, de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Decretul de acordare a cetățeniei urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, și, de asemenea, Traian și Maria Băsescu vor trebui să depună jurământul ca cetățeni moldoveni.
Termenul legal este de un an, dar solicitarea fostului președinte român a fost examinată în regim prioritar, fiind vorba despre o persoană cu statut special.
Traian Băsescu a declarat de mai multe ori că își dorește să devină cetățean al Republicii Moldova, iar după ce își va încheia al doilea mandat de șef al statului, va depune cerere pentru obținerea cetățeniei moldovenești.
Comentarii