Un purtător de cuvânt al CE a declarat că UE încurajează relațiile economice și politice ale statelor cu care derulează acorduri de asociere cu alți "parteneri", în special cu vecinii.

Întrebată miercuri de reacția Uniunii Europene față de primirea de către Chișinău a statutului de observator la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), Nabila Massrali, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, a declarat că "ține de R. Moldova să-și definească relațiile cu UEE". 

În același timp, UE se așteaptă ca R. Moldova "să-și respecte integral obligațiile în cadrul Acordului de Asociere și a Acordului DCFTA", subliniind că îndeplinirea acestor obligații va aduce "beneficii considerabile și îmbunătățirea tangibilă a calității vieții cetățenilor moldoveni".

Purtătoarea de cuvânt a reamintit că Uniunea Europeană este cel mai important partener economic al R. Moldova, mai mult de jumătate din schimburile comerciale ale Chișinăului realizându-se cu UE. 

Pe de altă parte, Nagila Massrali a declarat că "angajamentele care decurg din DCFTA și Acordul de Asociere nu împiedică dezvoltarea unor relații economice și politice cu alți parteneri, în special cu vecinii".

"Dimpotrivă, încurajăm acest lucru", a afirmat oficialul european.

Prorusul Igor Dodon a declarat încă din campania electorală că dorește ca R. Moldova să renunțe la Acordul de Asociere cu UE și să adere la Uniunea Economică Eurasiatică -  din care fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia și Kârgâzstan.

După ce a devenit președinte, Dodon și-a nuanțat discursul referitor la Acordul de Asociere, dar a făcut demersuri privind apropierea de UEE.

Luna trecută, el s-a adresat președintelui Consiliului suprem al Uniunii Economice Euroasiatică, Almazbek Atambaev, cu solicitarea de a acorda Republicii Moldova statutul de observator în cadrul Uniunii.

Pe 14 aprilie, președinții celor cinci state membre ale Uniunii au decis, la reuniunea Înaltului Consiliu al UEE, care s-a desfășurat la Bișkek, să acorde R. Moldova statutul de observator, după cum a scris Igor Dodon, pe pagina de Facebook.