UE, SUA și Rusia și-au trimis emisari la Chișinău în ultima săptămâna când mai poate fi format un nou guvern. Dacă nu se va reuși, Igor Dodon este obligat să dizolve, săptămâna aceasta, Parlamentul ales la 24 februarie 2019, notează Report.md.

Johannes Hahn vrea o coaliție imposibilă

La Chișinău, după întâlnirile avute cu liderii blocului ACUM, PSRM și PDM, comisarul european pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn, a pledat pentru o coaliție largă, compusă din cele trei partide (fără Partidul „Șor”) și un „guvern solid”. El s-a arătat surprins că, în cele trei luni care s-au scurs de la alegerile parlamentare, partidele nici măcar nu au demarat negocieri în vederea creării unei majorități: „Este surprinzator că se întâmplă asta într-o țară pluralistă unde nici un partid nu poate miza că va obține singur o majoritate”, a menționat Hahn, adăugând că „într-o democrație este firesc, urmare a alegerilor, să se formeze coaliții. Iar un guvern de coaliție presupune ca fiecare dintre partide să fie gata să cedeze – să renunțe la câte ceva din ceea ce a promis în campania electorală”.

Pe de altă parte, președinta PAS, Maia Sandu, a declarat recent, în cadrul unei emisiuni televizate: „Să fie clar pentru toată lumea! Nu putem lupta cu cineva care a uzurpat puterea așezandu-ne la masă cu acest partid și făcând coaliție. Nu e logic să zicem că vrem să eliberăm instituțiile statului, făcând coaliție cu Partidul Democrat”. (...) „Noi am încercat să vorbim cu socialiștii. Am făcut pași concreți - noi avem niște condiții și ei au niște condiții. Zicem - hai să ne așezăm să găsim un numitor comun! Dar ei nu au venit. Noi încă suntem deschiși pentru asta până pe 9 iunie (ultima zi în care mai poate fi evitată dizolvarea Parlamentului – n.n.)”.

Toți se feresc de „îmbrățișarea” PDM, devoratorul oponenților

În campania electorală, socialiștii, care au promovat mesaje anti-europene și pro-rusești, și-au asigurat alegătorii că nu vor face niciodată coaliție cu PDM și că vor demonta regimul oligarhic creat de Vlad Plahotniuc. După alegeri, PSRM a pledat pentru o coaliție oficială cu blocul pro-european ACUM, insistând asupra creării unui guvern comun – o inițiativă respinsă de ACUM, care suspectează socialiștii că ar avea o înțelegere tacită cu PDM menită să compromită blocul ACUM în perspectiva anticipatelor. Liderii ACUM au semnat public, în preajma alegerilor, un angajament de a nu pactiza cu nici un partid oligarhic sau anti-european. Ei le cer socialiștilor doar să-i ajute cu voturi la instalarea unui guvern minoritar provizoriu, asumat integral de ACUM (inclusiv funcțiile de premier și de președinte al Parlamentului), cu scopul scoaterii instituțiilor statului (în special a justiției) din captivitate și declanșarea ulterioară a anticipatelor.

La rândul lor, democrații, imediat după alegeri, au încercat să „îmbrățișeze” blocul ACUM, iar pentru că negocierile așa și nu au mai avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, PDM a invitat la discuții socialiștii. După ce au primit invitația, socialiștii au anunțat că aceasta va fi analizată de Consiliul Republican al formațiunii – structură care a cerut anterior PSRM să negocieze doar cu ACUM, iar în caz contrar să meargă la alegeri anticipate. Până în acest moment, toate partidele care au fost în coaliție ori au asistat PDM la guvernare au eșuat. Este vorba de Alianța Moldova Noastră (a lui Serafim Urechean), PLDM (a lui Vlad Filat – deja condamnat), PL (în perioada când era condus de Mihai Ghimpu) și PPEM (a lui Iurie Leancă).

Anticipate înseamnă sistarea programelor de finanțare din partea FMI și UE

Johannes Hahn a declarat luni la Chișinău, după întâlnirile avute cu liderii celor trei forțe politice parlamentare, că în cazul în care se va ajunge la alegeri anticipate, există riscul ca FMI să suspende programul de asistență financiară pentru Moldova, iar aceasta înseamnă că Chișinăul nu va mai primi bani nici din partea UE. „Sper că toată lumea este conștientă de responsabilitatea pe care o are”, a insistat oficialul european, precizând totuși că UE nu impune nici o soluție și că aceasta rămâne „la discreția” politicienilor moldoveni: „Nu suntem noi cei care dictam ceva. Poate altcineva, dar nu noi! Totul rămâne la discretia politicienilor locali - sa ia o decizie, să găsească o soluție”, a spus Hahn.

Deși a evitat să spună clar ce fel de guvern așteaptă UE de la politicienii moldoveni, el a precizat că a discutat cu președintele Igor Dodon (liderul de facto al al PSRM, care anterior pleda pentru denunțarea Acordului de Asociere cu UE) și a primit asigurări că Acordul de Asociere Moldova-UE va continua să fie implementat. „Orice guvern trebuie să rămână angajat să respecte democrația, supremația legii, pluralismul de opinii, să asigure o economie socială de piață si îndeplinirea angajamentelor asumate de Republica Moldova prin semnarea Acordului de Asociere. Acestea sunt principiile în baza cărora vom evalua orice guvern care va fi format la Chișinău. Pentru noi nu contează culoarea, ci programul guvernului – pașii pe care îi va întreprinde în diversificarea oportunităților. UE își dorește un vecin prosper, o Moldovă stabilă – o țară în care e pace”, a menționat comisarul european.

Tot luni, la Chișinău a sosit și reprezentatul special al Rusiei pentru relațiile comerciale cu Moldova, Dmitrii Kozak, autorul eșuatului, în 2003, Memorandum de federalizare a Republicii Moldova. Acesta a avut o întrevedere cu președintele pro-rus, Igor Dodon, după care a declarat că „Rusia nu se implică în ecuația politică din Moldova, dar alegerile anticipate sunt inevitabile în condiile în care principalele trei partide parlamentare au poziții care se exclud reciproc și nu sunt în măsură să formeze o coaliție majoritară viabilă”. Potrivit lui, „chiar dacă va fi formată o coaliție, alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile”.

Întrebat ce fel de alianță crede că ar putea fi formată la Chișinău, Kozak a răspuns: „o coaliție cu partidele care sunt gata să creeze măcar o alianță temporară, pentru a organiza alegeri corecte și transparente, conform standardelor europene și în baza recomandărilor Comisiei de la Veneția”. „Moldova are nevoie de alegeri corecte”, a reiterat Kozak. Vicepremierul rus a menționat că Rusia nu are nimic împotriva viitorului european al Moldovei, dar a precizat că „vector european nu înseamnă arderea podurilor cu Rusia”. El a făcut aceste declarații după ce, cu o zi înainte, Igor Dodon declara că „în timpul vizitei sale de lucru la Chișinău, Kozak nu intenționează să discute despre formarea puterii în Moldova, ci vine ca un reprezentant special al președintelui rus pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu țara noastră”.

Altfel spus, potrivit analiștilor politici de la Chișinău, Kozak a sugerat că Rusia și-ar dori o alianță provizorie PSRM-ACUM care să genereze anticipate după debarcarea lui Vlad Plahotniuc de la pupitrul puterii. 

Dodon, între frica de Plahotniuc și presiunea Rusiei! PSRM și ACUM reiau discuțiile

După poziția exprimată de Kozak și după întâlnirea liderilor socialiști cu Johannes Hahn, unul din fruntașii PSRM a anunțat că „dialogul dintre PSRM și blocul ACUM ar putea fi reluat săptămâna aceasta”. Socialistul Ion Ceban a scris pe Facebook că „PSRM rămâne deschis pentru discuții, însă timpul în care pot fi luate anumite decizii se epuizează din punct de vedere juridic, după care parlamentul urmează să fie dizolvat”. Totodată, socialiștii au reiterat că sunt împotriva alegerilor anticipate, „care reprezintă o cale nedorită în actuala situație politică din Moldova”. La scurt timp, blocul ACUM a invitat din nou PSRM la discuții. 

Citiți articolul complet pe www.report.md