După o etapă indoneziană de ținut minte, a treia oprire a sezonului în Motomondialului de Viteză s-a încadrat categoric în aceeași notă. Dificultățile logistice au făcut ca revenirea după trei ani în Argentina să consemneze doar două zile de concurs.

La capătul lor și a 25 de tururi excepționale, un pilot mereu dispus la efort s-a evidențiat în fața tuturor. Nu doar că Aleix Espargaró a adus pentru prima oară Aprilia într-un pole-position asociat Moto GP, dar catalanul a realizat și pasul următor. La uluitorul start cu numărul 200 la categoria absolută, catalanul a triumfat în duelul cu Jorge Martín, răsplata fiind prima sa victorie a întregii carierei profesioniste.

*******************

Schimbările din ultimele sezoane ale Moto GP au dus la apariția unor noi circuite, iar dificultățile organizatorice sunt inerente, până când noile destinații se vor întrepătrunde cu succes celor devenite între timp obișnuite. Practic, modalitățile în care rundele s-au desfășurat până acum ne invită către concluzia unui desăvârșit spectacol și mai important, în toate extremitățile planetei.

Probabil că o imagine mai bună nu a putut fi creată în urmă cu două săptămâni, cu toate provocările reperate de-a lungul primei runde contemporane găzduite vreodată de Indonezia. Pe unul dintre traseele atât de nou-construite, încât organizatorii nu au putut oferi confirmarea unei suprafețe asfaltice viabile, convingerea generală a subliniat că orice va fi posibil. Iar ziua cursei de la Mandalika le-a acoperit în întregime. 

În momentele în care soarele încă a dominat perspectiva generală, un nou accident foarte sever l-a adus pe Marc Márquez în imposibilitatea de a concura. Nu a trebuit să așteptăm foarte mult până să aflăm că impactul încasat în procedura de warm-up a introdus din nou în prim-plan diagnosticul vederii duble, în dreptul sextuplului campion mondial. Între acele secvențe de încălzire și cursa categoriei supreme, o aversă consistentă, însă atât de cunoscută pentru extremitățile Asiei, a amestecat și mai mult calculele. 

Din fericire mai ales pentru bogatele tribune locale, imensa ploaie înceta la timp pentru a avea parte de întrecerea spectaculoasă care să îl evidențieze o dată în plus pe Miguel Oliveira. Pe ploaie, șansele devin de obicei egale pentru majoritatea plutonului, numai că lusitanul a ținut să contrazică respectiva presupunere. Cumva nescontat, așadar, după debutul palid din Qatar, KTM a marcat deja o victorie stagională, rescriind istoria indoneziană. Poate că nu la fel de mari s-ar fi catalogat șansele pentru un eveniment similar, la următoarea întrecere, însă, contrariul a oferit semne în inima continentului sud-american.

În cele două săptămâni de pauză, caravana a avut nevoie să parcurgă cea mai largă distanță a întregului an, ce teoretic separă regiunea centrală Lombok de Argentina. Aici, intervin procedeele actualei realități, niciodată de trecut cu vederea când luăm în calcul transportul, mai ales într-un regim aerian. Pentru ca orice eveniment să se desfășoare conform planului în motorsportul modern, componentele de echipament aparent nesfârșite au nevoie să ajungă la destinație cu destule zile înaintea primelor secvențe oficială.

Însă o bucată din complicatul puzzle de transport către următoarea destinație nu a funcționat conform planului, astfel că perspectiva respectării programării inițiale a devenit imposibilă., iar week-endul de concurs a fost reajustat, la revenirea la Termas de Río Hondo. 

Ziua de vineri a fost anulată din pricina imposibilității paddock-ului de a concura în întregime, un volum uluitor al sesiunilor cronometrate fiind relocate spre dimineața următoare. Dar, până sâmbătă, o mare parte dintre mecanici au întâmpinat cea mai grea misiune, în a completa finisajele tehnice într-un regim de urgență. Incredibilul context a avut un efect pe măsură inclusiv asupra duratei sesiunilor antrenamentelor libere. Practic, pentru prima oară în istoria modernă, clasa Moto GP a pornit cronometrul de la o oră, similar cu ceea ce obișnuim să vedem acum în Formula 1. Iar, dacă coroborăm oportunitatea respectivă gestionării rulării pe o configurație complicată, de 4,3 kilometri, surprizele nu puteau fi departe.

Foarte mulți dintre piloții categoriei absolute nu au fost parte a ei atunci când caravana vizita ultima dată națiunea tangoului. Însă doi dintre piloții iberici cu experiență îndelungată, care și-au propus să ridice mai sus ca niciodată performanțele de uzină Aprilia, și-au făcut apariția des la vârful ierarhiilor. Mai mult, în cadrul rezultatelor ce au validat o prezență directă în Q2, Aleix Espargaró și Maverick Viñales au fost aproape să reprezinte tandemul absolut. 

Chiar și în condițiile strecurări altor adversari între ei, gruparea din Noale a privit istoria Moto GP cu încredere. Niciodată, în era modernă a disciplinei, Aprilia nu a ajuns să ocupe o primă poziție la startul de întrecere. Deși concurența a părut realmente acerbă, fratele mai mare al familiei catalane a găsit resursele pentru împlinirea fabulosului țel.

Jorge Martín a fost cel mai în măsură să îi interzică lui Aleix Espargaró respectivul pole-position, însă mai experimentatul dintre spanioli a făcut diferența pe sectorul al treilea al unei piste tehnice, afectată totuși de praf. Rezultatul final a adus numărul 41 la doar patru miimi de recordul absolut al absentului Marc Márquez. Pentru protagonistul zilei aparent fără sfârșit, fruntea grilei îl saluta pentru un al treilea constructor distinct, după Yamaha și Suzuki.

Poate la fel de impresionant, Espargaró și compatriotul său au fost urmați în prima linie de către un Luca Marini care nu ar fi avut cum să își pună vineri în joc modelul Ducati VR46, aflat la rându-i la un prim reper major. Mai mult, având în vedere și faptul că primii câștigători stagionali, Enea Bastianini și Miguel Oliveira, s-au clasat în partea a doua a plutonului, șansele au fost imense să remarcăm un alt câștigător. Majoritatea privirilor au stat însă asupra celei dintâi casete, pentru care formația Aprilia a trecut prin dificultăți uriașe ale dezvoltării. Actualmente, ritmul de cursă s-a arătat mai mult decât potrivit pentru ca gruparea italiană să vizeze chiar mai mult decât o clasare pe podium.

O asemenea țintă s-a aflat probabil și în gândurile lui Aleix Espargaró, într-o locație ce a favorizat amiezile excepționale, începând de la prima experiență argentiniană, în 2014. Ca urmare, al șaptelea start din istorie la Termas de Río Hondo a adus marea doză a dramatismului, mai ales datorită unui scurt duel între frați. În vreme ce Jorge Martín a profitat de plusul vitezei furnizat de Ducati pentru a se instala conducere, Pol Espargaró a insistat în lateralul mai experimentatului său camarad, fără a avea câștig de cauză în manevra sa, totuși reținută. 

Puțini kilometri au trebuit parcurși pentru a realiza apoi, că fruntea cursei va fi inițial disputată doar de ocupanții primelor două poziții pe grilă. Ritmul foarte înalt propus din spate de către catalanul poziției secunde, a fost recepționat la fel de bine din partea madrilenului, deja dublu câștigător de etapă în sezonul anterior. Fără a pune o presiune enormă, însă fiind foarte rapid, Espargaro s-a asigurat de faptul că distanța între ei și restul plutonului va deveni consistentă.

Álex Rins a încercat să se opună respectivei tentative, plecând în urmărirea lor, după un duel acerb cu cei mai mici dintre frații din provincia Granollers. Ritmul concurentului Suzuki s-a arătat încurajator, însă și datorită unei încercări ratate spre eventuala schimbare de lider. Brusc, după acea avântare, terenul cedat a devenit tot mai greu de recuperat, pentru Aleix Espargaró, el însă încercând imediat să nu iasă din calcule. 

Majoritatea motocicletelor din prima jumătate a ierarhiei au rămas grupate, multe dueluri spectaculoase având loc pentru puncte valoroase. Însă, a devenit clar că fără alte greșeli sau incidente majoră, duelul pentru lauri se va purta între doar doi combatanți. În timp ce liderul la zi al ierarhiei piloților și-a măsurat forțele cu actualul campion mondial pentru locul al zecelea, Pol Espargaró a suferit acea căzătură menționată, deschizând oportunitatea intrării în careul de ași a lui Joan Mir. Totodată, întreaga atenție argentiniană s-a relocat din nou către fruntea întrecerii, Jorge Martín rezistând în fața fratelui concurentului de la Honda Repsol.

Intrarea în ultima treime a Marelui Premiu l-a văzut pe Aleix încheind faza studierii adversarului. Miza pentru ambii combatanți a fost enormă, însă plusul parcă a stat de parte ibericului cu mai multă experiență. El a reușit abia la a treia încercare să își mențină Aprilia pe trasă în fața modelului Ducati Pramac. Ultimele cinci parcurgeri au fost la fel de pasionante și echilibrate, dramatismul fiind la cote maxime pe tărâm latin. Finalmente, desprinderea aparent decisivă s-a manifestat în penultimul tur, urmăritorul nemaiavând vreo replică.

Învingătorul cursei a izbucnit în lacrimi realmente la trecerea istorică a liniei de sosire; mai ales că în întreaga sa carieră, indiferent de clasă, Aleix Espargaró nu se impusese niciodată într-o etapă a Motomondialului. A 200-a plecare la categoria regină a reprezentat reperul în care un efort de peste un deceniu s-a materializat, pentru al doilea cel mai vârstnic pilot aflat în activitate. Acesta a fost urmat pe podium 100% iberic pe autodromul din Termas de Río Hondo, de Jorge Martín și Álex Rins.

Efortul în timp și perseverența așteptă doar momentul oportun pe două roți, lucru demonstrat în week-endul abia încheiat de Aleix Espargaró și Aprilia Racing.