Argentina a condus de două ori, după care se putea vedea chiar înfrântă la capătul reprizelor de prelungire. Într-un meci în care Franța a fost până la urmă purtată pe umeri de un fenomenal Kylian Mbappé, autor al unei triple, Leo Messi și colegii săi și-au menținut mai mult calmul decisiv, câștigând din nou după execuțiile de la 11 metri.

Astfel, coroana mondială a revenit după 36 de ani – respectiv după triumful ghidat de către Diego Maradona – în posesia unui alt decar albi-celest. Echipa acestuia din urmă a împiedicat totodată și prima apărare a titlului după 1962 încoace, galicii fiind la centimetri distanță de a se impune, într-un epilog al Campionatului Mondial din deșert, devenit cu adevărat unic.

Prea puține evenimente vor fi comparabile în sport aceluia când balonul rotund decide direcția disciplinei din iarbă însăși. Pentru ca meritorii principali actori să ajungă acolo, drumul a fost foarte lung. În prezent, raportul așteptării pentru echipele naționale s-a dovedit cel mai larg din istoria modernă. Într-o măsură identică, vom reitera nu pentru ultima oară probabil că motivele complementare, deveniseră mai multe și stridente ca oricând. Doar că, dincolo de orice dilemă ce o poate înconjura în prealabil sau pe parcurs, o Cupă Mondială începută și-a găsit și finalitatea, dar nu oricum. 

Parcursul spre duelul decisiv mult anticipat

Treptat, măcar pentru o perioadă, aura spectacolului s-a putut lansa în deșert. Nu tocmai din startul jocului prim dintre Qatar și Ecuador, am văzut scenarii dramatice, dar tendința s-a schimbat mult. În fiecare zi am reperat noi tipuri de aventuri, posibile doar în cadrul unicului Campionat Mondial. Victorii memorabile pentru națiuni mai puțin lăudate au transformat aproape orice joc din totalul celor 64 într-unul cu miză.

Dar, după ce Senegal, Iran, Japonia, Coreea de Sud sau evident Maroc și Croația, au trăit momentele de glorie, doar două nume au rămas în cursa spre încununarea supremă. Deja devine redundant că primul pas făcut în deșert de Argentina, s-a încadrat la capitolul clipelor monumentale, mulțumită magicului reviriment al Arabiei Saudite. Nu trebuie să uităm că dacă favoriții nu ar fi cedat acea confruntare, uluitorul record al invincibilității marii absente din Qatar, Italia, ar fi fost doborât.

Dar, cel mai impresionant aspect pentru o echipă ce nu a fost inclusă unanim printre primele trei favorite, s-a dovedit modul în care a traversat înfrângerea subliniată. Cu un plus al neșansei, totul se putea închide foarte ușor din grupe, însă atât rezultatele cât și jocul elevilor lui Lionel Scaloni, au mers în altă direcție. În confruntarea latină cu Mexicul, foarte multe au fost în joc, la cel mai înalt rang al istoriei, iar începând cu decarul prezentului, reacția a fost cea potrivită.

America de Sud trăiește atât de mult în cercul fotbalistic momentelor de cumpănă, reușita celor echipați în albastrul cerului fiind grozavă. Asigurându-și apoi cu siguranță calificarea de pe primul loc și un traseu prielnic eliminatoriu, calitatea prestațiilor argentiniene a continuat să crească. Foarte clar, intențiile lui Lionel Messi mai ales au vizat un exemplu strident al liderului, la ceea ce pare să fie ultima lui aventură mondială.

Succesul cu Australia a fost semnalul că legenda din culorile Barcelonei deține încă abilitatea centrului de interes într-o ofensivă. Deși emoțiile au existat și urmau să rămână prezente, speranțele nu s-au disipat. Adevărata clipă delicată în regim de totul sau nimic a survenit în sfertul de finală în care Țările de Jos nu au evoluat la nivel ridicat, peste 70 de minute. Revenirea memorabilă a batavilor din timpul regulamentar a însemnat o nouă provocare depășită de laureații Copei América, la lovituri de pedeapsă.

Mai departe, aparentul impas din penultimul act contra Croației avea să fie neutralizat, prin intermediul eficacității unul tandem de excepție. Leo Messi și Julián Álvarez au fost responsabilii fiecărui pas ce a propulsat Argentina spre mult râvnitul ultim act. Desigur, misiunea istorică era departe de a fi completă, însă și condiția era una complet pe măsură. Orice obstacol a părut a sta în calea Franței, inclusiv înainte de startul aventurii în a-și apăra coroana, din perspectivă fizică.

Însă, reversul medaliei s-a tradus într-un talent la maturitate ce nu a părut că poate fi egalat de vreo altă formație. Ca urmare, absențele unor nume precum Paul Pogba, N`Golo Kanté și Karim Benzema au început să dispară, în ciuda unui prim gol cedat Australiei foarte rapid la debut. Capacitățile ofensive nu au fost într-un fel limitate, mulțumită inițial lui Kylian Mbappé (singura absență a sa de pe teren ca titular fiind înregistrată în înfrângerea cu Tunisia).

Odată cu depășirea grupelor, era de așteptat ca intensitatea fabuloasă să crească în dreptul decarului lui Didier Deschamps. După ce a închis conturile în fața Poloniei, tabloul s-a complicat apoi în plan individual, dar atuul echipei era că se poate impune și atunci când nivelul nu este unul maxim. Clar – nici în sfertul contra Angliei, ce putea atât de simplu să adopte calea prelungirilor – și nici împotriva Tunisiei, galicii nu au dominat de la un capăt la altul.

Totuși, reușite individuale au venit crucial din fiecare compartiment, fără ca Mbappé sau Olivier Giroud să controleze neapărat careurile adverse. De asemenea, lăudabilă s-a dovedit și defensiva, care ghidată de Hugo Lloris, a adus echipa la un pas de rezultatul legendar ce era expus pentru Les Bleus. Peste șase decenii trecuseră de când unicul Pelé își conducea națiunea spre o a doua Cupă Mondială succesivă. Fără îndoială, din vara lui 1962 încoace, fotbalul arată eminamente diferit, dar galeria legendelor absolute era pregătită să se mărească.

Un alt aspect evident la fel de important pe lângă afișul colosal al înfruntării finale, a fost marcat printr-o evaluare finală a competiției care a împărțit opiniile planetei, înainte de start. Există argumente pentru care turneul final al Golfului să fie considerat un mare succes, pentru cele întâmplate pe stadioane (șapte fiind complet noi). Dar, multe aspecte pe care nici realitatea și nici fotbalul de cea mai înaltă calitate nu le-ar putea șterge, vor fi rămas în memoria colectivă.

Drept urmare, va fi dificil ca festivalul din Qatar să fie certificat deplin drept cel mai bun din istorie, în ciuda afirmațiilor la o ultimă conferință de presă relevantă, susținută de președintele FIFA. Totodată, fără a scăpa din vedere costul uman pentru ca o națiune precum Regatul Qatarului să poată deveni epicentrul balonului rotund, jocul în sine va fi capabil să mai aline din minusuri. Dovada supremă era pe cale să se rescrie, în mult planificata zi națională a țării gazdă.  

Finală cu afiș istoric și o desfășurare formidabilă, după prelungiri și lovituri de pedeapsă

 Dincolo de suferințe și controverse, manifestările fiind foarte puțin permise, tot fotbaliști trebuiau să rescrie analele, pășind pe Lusail Iconic Stadium ultima oară. Măcar pentru o confruntare, asistența maximă a arenei nu trebuia pusă la îndoială, publicul dominant fiind argentinian. Nu trebuie să uităm că am fost la un singur gol distanță în Grupele C sau D pentru ca reeditarea celei mai spectaculoase optimi de finală din Rusia să vină în aceeași fază. Atunci am văzut 7 reușite, dar acum, miza era cea pentru care toți ceilalți fotbaliști ai planetei puteau doar visa.

În țara noastră, David Popovici și-a încheiat anul cu o ultimă medalie mai puțin scontată, argintul în bazinul scurt din Australia. Apoi, CSM București se pregătea să completeze de departe cel mai bun final de an al handbalului de club (alături de Rapid și Dinamo, pe plan masculin) la nivelul Ligii Campionilor; contra deținătoarei coroanei, Vipers. Și totuși, polul atenției s-a mutat treptat, inevitabil la Doha. Dacă în confruntarea care a deschis totul pe 20 noiembrie, lovitura de start a venit prea rapid raportat la numărătoarea inversă, nimic nu a fost grăbit pentru ultimul act.

Două duble laureate au optat spre un debut cerebral, deși s-a văzut și cum meciuri capitale se pot câștiga la startul lor. Ángel Di María și Rodrigo De Paul au expediat primele baloane spre poarta lui Hugo Lloris, veteranul lui Juventus irosind ulterior o minge primit ideală în careu. Nu am trecut de jumătatea reprizei întâi, iar forța ofensivă a alb-albaștrilor s-a arătat irezistibilă. Ousmane Démbelé urma să îl faulteze în propria suprafață de pedeapsă pe același Ángel Di María, o crucială execuție de la 11 metri urmând pentru Leo Messi. Șutul l-a păcălit pe goalkeeperul advers, cel dintâi gol venind pe un fond perfect meritat.

Francezii păreau să nu găsească pur și simplu intensitatea propriu-zisă pentru a răspunde, tendința rămânând identică după deschiderea scorului. Din minutul 23, cocoșii ar fi fost nevoiți să atace cu mai multă vigoare, însă aplombul a rămas de partea elevilor lui Lionel Scaloni. Mai multe avertismente au semnalat un contraatac la care din nou, apărătorii galici nu au reușit să se opună. Alexis Mac Allister l-a servit pe autorul fazei de penalty cu o pasă precisă, Ángel Di María fructificând o a treia uriașă oportunitate personală.

Deja deținătorii trofeului erau puși cu spatele la zis, fără ca măcar pauza să fie aproape. În ciuda modificărilor lui Didier Deschamps, niciun semnal ofensiv propriu-zis nu a apărut foarte curând. Fără ca Olivier Giroud să mai rămână pe gazon după minutul 40, orice alt atu a fost neutralizat perfect de apărarea argentiniană. Singurul portar cu emoții rămânea Hugo Lloris, o primă jumătate aproape neverosimilă ca raport de forțe, luând sfârșit.

Nimic nu a funcționat pe alte coordonate pentru startul reprizei secunde, Rodrigo De Paul încercând să îl învingă pe purtătorul celeilalte banderole la colțul scurt. Lloris s-a aflat la post, dar mai important, multiplele sale parade au făcut diferența între un meci fără orice condimente pozitive și o poveste fabuloasă. Ocaziile sudice nu au contenit din partea fiecărui fotbalist cu profil ofensiv. Însă. desprinderea decisivă nu a venit, deși europenii nu puteau pretinde la mai mult cu doar un șut spre poartă, până în minutul 80.

Scânteia care a schimbat total respectiva statistică aproape inimaginabilă și care a trimis jocul într-o complet altă dimensiune, s-a dovedit pătrunderea în careu a lui Randal Kolo Muani. Faultul lui Nicolás Otamendi i-a oferit oportunitatea lui Kylian Mbappé să transforme un penalty crucial, nu fără emoții, contra lui Emiliano Martínez. Doar că, ceea ce literalmente părea imposibil în baza întregii desfășurări logice, până atunci, s-a împlinit printr-o egalare formidabilă. Tot golgheterul Franței și-a asumat o finalizare aparte, din serviciul lui Marcus Thuram, într-o succesiune ireală a evenimentelor.

Dacă Țările de Jos au avut nevoie de aproximativ 15 minute ca să anuleze în sferturi un deficit de două lungimi, Mbappé a făcut-o în doar 97 de secunde. Cumva, cel mai tânăr om ajuns vreodată la minimum 10 goluri de Campionat Mondial, a reușit relansarea nopții. Elanul Hexagonului nu a părut să se oprească, iar doar Emiliano Martínez a garantat din unghiul sud-american că vom intra în prelungiri, după opt ani de la finala cedată cu Germania.

Precum în celebrul ultim act din 1978, a fost nevoie de un plus pentru ca celeștii să revină după ce erau egalați. Resursele băncii s-au remarcat imediat în reprizele suplimentare, viteza lui Lautaro Martínez creând noi probleme defensivei franceze. Leo Messi ar fi putut oferi următoarea lovitură, dar șutul său în forță a fost respins de Hugo Lloris. Minutul 105 a descris un nou mare avertisment în dreptul campionilor en-titre, șansele adverse curgând în valuri. Același căpitan al Pumelor a continuat să insiste, iar golurile din fiecare joc eliminatoriu au fost suplimentate de multă prezență de spirit.

Noua ocazie uriașă la care s-a opus goalkeeperul rival (din partea lui Lautaro Martínez), urma să se transforme într-o dublă pentru fotbalistul care a pătruns pe teren cele mai multe meciuri de Cupă Mondială, peste vechiul record al lui Lothar Matthäus. A 13-a reușită în 26 de jocuri pentru septuplul deținător al Balonului de Aur a fost validată cu ajutorul tehnologiei liniei porții, însă nu avea să se arate suficientă. Evident, mult mai inspirați în joc comparativ primelor două treimi, Les Bleus s-au aruncat în atac, iar calea care ne-a condus la lovituri de pedeapsă a venit tot de la punctul cu var.

După hențul lui Alexis Mac Allister la tentativa de la distanță a lui Kylian Mbappé, încă tânărul diamant al Hexagonului a transformat absolut impecabil, sub sceptrul presiunii maxime. El a devenit primul atlet de la Geoff Hurst încoace (în 1966) care să înscrie un hat-trick în confruntarea supremă. Doar că, memorabile au fost și momentele ulterioare stabilirii scorului final de 3 – 3, succesul stând în inspirația mai multor nume.

Mai întâi, servit ideal în adâncime după minutul 120, Randal Kolo Muani a ratat ocazia carierei, deși reflexul din șpagat al lui Emiliano Martínez merită să rămână în istorie, de asemenea. Nici Lautaro Martínez nu a fost mai inspirat pe contraatac, iar jocul care și-a câștigat treptat marca celei mai dramatice seri din istoria finalelor nu s-a putut încheia decât la execuțiile de la 11 metri. Celebra înfruntare din 2006, descrisă de episodul uimitor dintre Zinedine Zidane și Marco Materazzi, s-a decis identic cel mai recent, tot în defavoarea Franței.

Acum, deși liderul ofensivei Hexagonului a început seria pozitiv, celălalt decar l-a imitat în mod exemplar. Apoi, când presiunea atinge cote maxime, vedem cum jucătorii lipsiți de experiență vor ceda puțin mai ușor. După ce Kingsley Coman și-a văzut încercarea blocată de virtualul portar al turneului, Aurélien Tchouaméni a trimis alături.

Sud-americanii au reușit să cadreze fiecare șut dincolo de intuiția lui Hugo Lloris, indiferent dacă a fost vorba sau nu de șansă. Momentul decisiv, ce a trimis efectiv o națiune în delir i-a revenit lui Gonzalo Montiel, fundașul transformând cu siguranță. Niciun membru al actualei formații care a evoluat în 2022 pentru Pume, nu era născut atunci când Diego Maradona ridica mult râvnitul trofeu în Mexic.

Din 1986 încoace, foarte multe momente de uitat au fost traversate de o națiune ce respiră în fiecare secundă pentru sportul rege. Finalmente, în renumita seară deșertică de 18 decembrie 2022, unicul Lionel Messi, cel mai valoros jucător al competiției din Golf, și-a împlinit un destin suprem ce a părut să se i îndepărteze tot mai mult.

Alături celui ce acum a reușit să rescrie analele de aur ale fotbalului, Argentina celebrează un al treilea titlu mondial absolut uluitor. La un moment dat puțin probabil, apoi virtual acontat, trofeul nu a venit decât după o confruntare de reținut pentru totdeauna; atât în Qatar, cât și în restul lumii, martori ai fabulosului, după 28 de zile care au meritat din plin așteptarea oricărui pasionat.