Bătălia titanică dintre Novak Djoković și Rafael Nadal; semnalul unui Roland Garros cu final diferit
Lucrurile par a se petrece cu un scop în sportul profesionist. Remarca prinde mai ușor contur într-un act precum disciplina de la fileu. Dar, dincolo de orice presupunere, elementele ce cuprind fabulosul nu trebuie excluse niciodată din calculele unor performeri absoluți, ce pot schimba istoria. Cam astfel s-ar putea descrie succint, intențiile principalilor atleți care vizau măreția în 2021 pentru Internaționalele de Tenis ale Franței. Printre cei ce se puteau considera pretendenți la atingerile reperelor amintite, se aflau doar puțin mânaci ai rachetei, referindu-ne la emisfera masculină a concursului.
Desigur, un anume atlet sinonim cu succesul pe suprafața roșie căruia complexul de la Roland Garros i-a dedicat pe merit și o statuie – se poziționa deasupra tuturor. Întrebările persistau totuși asupra dominației ce se arăta atât de dificil de oprit în cadrul turnirului care, în orice deznodământ, până la urmă, ar fi alterat analele istoriei. Pentru sprijinirea respectivei presupuneri, dovezile au atins un prim moment al apogeului.
În campania precedentă, consumată întâia oară pe timp de toamnă, cu celebra completare disponibilă, a dotării arenei Philippe Chatrier cu acoperiș, Rafael Nadal a continuat să se arate virtual intangibil. Fără să cedeze vreun set în 2020, spaniolul a parcurs aproape de perfecțiune drumul către a treisprezecea finală pariziană. Acolo, lucrurile aveau să cunoască o nouă treaptă a excelenței. Novak Djoković era creditat cu șanse reale într-o dispută ce avea să se desfășoare în totalitate în contextul interior. Cu toate acestea, după prime minute echilibrate, urma o demonstrație de forță și cadență incredibile a spaniolului, care ceda doar două lungimi de-a lungul manșelor întâia, respectiv a doua. Cea de-a treia urma să aducă mai mult echilibru, așteptat de întreaga asistență, dar ibericul prevala, ducând la capăt un nou turneu perfect.
Peste alte exact opt luni, el și rivalul său sârb se puteau întâlni din nou la Paris. Parafrazând opinia foarte importantă de amintit a lui Goran Ivanišević, pentru liderul mondial născut la Belgrad, o dispunere cu ibericul într-o semifinală ar fi eliberat ceva din presiune, oferindu-i teoretic o oportunitate mai mare. Opinia fostului campion de la Wimbledon – unicul din istorie încoronat din postura de wildcard – lua în calcul influențele reiterate ceva mai devreme.
Până ca Djoković și Nadal să reaprindă una dintre întrebările existențiale ale tenisului modern, era de amintit că ambii au avut parte de ceva nereușite în găsirea ritmului ideal pe zgură. Dar, un punct al strălucirii venea în Colosseumul roman de la Foro Italico. Finala respectivei competiții oferea suficiente indicii asupra ceea ce ar fi fost o înfruntare ulterioară în Hexagon.
Un prim lucru de care s-ar putea ține cont foarte atent, fără a pătrunde foarte mult în dedesubturi tehnice ori tactice, a fost durata efectivă de joc. Schimburile enorm de lungi au urmat parcă fără oprire unul după celălalt. În toate cele trei acte maxim disponibile la Roma, resursele au fost consumate în abundență de-a lungul unor dispute foarte lungi. Dimensiunile terenului exploatate excepțional, au făcut ca impactul fiecărui schimb asupra cronometrului să devină unul major. Prin urmare, era nevoie peste două ore și jumătate pentru ca sportivul din Mallorca să se poată desprinde într-o manșă decisivă înșelătoare.
După ce era nevoit să cedeze dramatic lupta pentru stăpânirea ultimului reper Masters pe zgură, deținătorul poziției de lider mondial opta să se reîntoarcă la competiția sârbă de casă după o îndelungată așteptare. Săptămâna complicată din Belgrad se încheia totuși cu un prim trofeu de moral, ce urma să îl propulseze pe Nole către o dispoziție pozitivă către marele țel al finalului de primăvară.
Parcursul parizian început încrezător în 2021 descoperea un episod delicat în optimile de finală. Lorenzo Musetti se prezenta drept unul dintre imensele talente ale sportului alb venite dinspre Peninsulă. Prestațiile spectaculoase ale tânărului urmau să fie confirmate pentru o porțiune grozavă a primului său duel cu unul dintre modelele sale. Două seturi în care flamboaiantul outsider demonstra că poate menține un ritm excepțional erau urmate de o altă oră complet opusă ca aspect general. Pierderea manșelor subliniate la tie-break îl determinau pe sârb să acceseze cel mai înalt nivel al concentrării sale.
Astfel, lua naștere poate cea mai adâncă turnură a tabelei din istoria recentă a competițiilor de Mare Șlem. Jucând fiecare punct la intensitate maximă, balcanicul revenea câștigând 16 dintre ultimele 17 game-uri disputate. Așadar, la momentul retragerii oponentului, scorul era de 6 – 0 ; 6 – 1 ; 4 – 0 în ultimele trei segmente. După o după-amiază cum probabil nu va mai trăi curând, Novak avansa către sferturi, acolo unde închidea cu supremă determinare înfruntarea cu Matteo Berrettini, începută cu un public exuberant, dar încheiată cu tribunele părăsite pe arena Philippe Chatrier. Circumstanțe fabuloase au făcut ca situația asemănătoare, posibilă și în cadrul careuluide ași, să fie evitată. Responsabilii au fost cei mai mari exponenți ai unei generații excepționale.
Dacă Barbora Krejčíková și Anastasia Pavlyuchenkova, spre exemplu, nu au împărțit vreodată suprafața de joc înaintea finalei feminine – câștigată după trei seturi de cehoaică – înfruntarea secundă a penultimului act al băieților stătea în completă antiteză. Începând chiar cu ediția 2006 a Openului Francez, coordonatele primei lor întâlniri, Rafael Nadal și Novak Djoković deja acumulaseră cel mai ridicat număr de meciuri al modernității: 57.
Opt dintre ele, avuseseră loc pe zgura franceză, iar, pe lângă duelul inaugural amintit, elevul lui Marian Vajda acontase alte șase înfrângeri. Totuși, singura victorie pariziană rămânea categoric în memoria colectivă, fiind echivalentă cu doar a doua înfrângere a lui Rafa la Roland Garros, dintr-un total ce ajungea la 107. În 2015, când moralul era mai scăzut ca oricând, el ceda în fața lui Nole cu 0 – 3. Concomitent, balcanicul i se alătura lui Robin Söderling pe lista celor ce obțineau improbabila victorie într-un format de minimum trei manșe pe zgura de Mare Șlem. De atunci, un deziderat identic rămânea neîmplinit, înaintea întâlnirii pentru finala din 2021. Stefanos Tsitsipas era adversarul ce aștepta în urma victoriei din set decisiv, cu Alexander Zverev.
Pe măsură ce soarele asfințea asupra terenului central din arondismentul al șaisprezecelea, o partidă care putea continua sau schimba istoria tenisului absolut demara frapant. Neînvins vreodată într-o fază atât de avansată la Roland Garros, Nadal izbutea într-o mare măsură să readucă scenariul finalei din 2020, în seara de vineri.
În ciuda unui debut aparent pozitiv al oponentului său, mallorquinul stăpânea majoritar schimburile de echilibru, desfășurate după un tipar uluitor de lung. Printr-un prim game de peste zece minute, el impunea tonul disputei având răspuns pentru opțiunile ușor forțate ale capului principalului cap de serie. Deși a avut nevoie de peste 30 de minute, alături de multiple șanse de break salvate, deținătorul celor treisprezece coroane se desprindea la 5 – 0. Clipele în care înfruntarea putea balansa din nou într-o singură direcție erau prezente pe Philippe Chatrier.
Cu o mare greutate, sârbul își concentra superior execuțiile, rămânând suficient în set pentru a-și regăsi cadența cu adevărat. Diferența uriașă nu mai putea fi recuperată complet, însă maestrul iberic a avut nevoie de șapte oportunități în trei jocuri pentru a închide un act inaugural ce s-a exins aproape de uluitoarea graniță a unei ore de joc. La capătul ei, senzația era că Djoković se afla cel puțin la nivelul oponent, el urmând să își impună cadența pentru o lungă perioadă de timp.
Prima ocazie avută la dispoziție în actul secund îi aduce liderului mondial avantajul unui break, care nu avea să fie gestionat coerent. Într-un ritm de joc deja sufocant, greșelile își făceau loc în mod natural de ambele părți.
Erorile adversarului și plusul inspirației îl aduceau pe Nole în ipostaza de a-și crea un avantaj moral. Chiar și astfel, Rafa a beneficiat de șanse pentru revenire, inexactitățile apărând cu precădere în momentul șanselor de re-break, prezente în număr de cinci. Înlăturându-le cu mult dramatism pe fiecare, un joc uriaș închidea un al doilea act uluitor ca durată finală, 6 – 3, în peste 60 de minute. Setul median care urma avea să reseteze standardele sportului practicat de cei mai rezistenți doi atleți ai săi.
Superioritatea
părea, într-adevăr, să rămână de partea rezidentului monegasc, care se detașa
încă o dată primul. Speculând jocul în cros și ideea că săriturile baloanelor
rămâneau mult mai puțin tăioase datorită caracteristicilor aparte din jocul
nocturn, des subliniate în importanță, susținut frenetic de propria lojă și
conaționali, campionul din 2016 deținea controlul actului terț. Însă, chiar
atunci când el părea mai evident, în multiple situații de 30 – 0, elevul lui
Carlos Moyá găsea resurse să rămână amenințător. Schimburi fabuloase succesive
propuneau o stare de frenezie publicului.
Având avantajul și apropiindu-se la două puncte de a-l prelua în mod general, sârbul comitea una din multele erori din zona fileului, care aveau să îi faciliteze favoritului al treilea o nouă șarjă. Egalarea la 5 părea să surprindă cel mai fast moment în urma primului set pentru Nadal, care își regăsea și încrederea în propriul serviciu. Forțând câștigarea manșei a treia la primire, maestrul zgurii a avut la dispoziție o minge de set în urma unui nou raliu care ne-a făcut să ne întrebăm, din fața ecranelor și până în cabina de comentariu, dacă tenisul mai are limite pentru doi dintre protagoniști ce i-au dictat o eră.
După 164 de minute de efort suprem, liderul mondial găsea cea mai inspirată scurtă a parțialului terț pentru a anula șansa lui Nadal. Pe fondul curajoasei decizii, tie-break-ul ce urma începea cu un ușor ascendent de partea sa. În schimb, startul cu dublă greșeală avea să prevadă o eroare atât de simplă, la prima vedere, din preajma fileului a peninsularului, într-un moment de perfect echilibru al jocului decisiv, închis la 4.
Un set care va pretinde la titlului celui mai răsunător interval din întreaga istorie a openului parizian, întins pe durata a 91 de minute totale, îl plasa pe deținătorul a optsprezece titluri majore, în postura în care doar el, Robin Söderling și John Isner s-au mai regăsit de-a lungul timpului; de a-l conduce pe Rafa cu 2 – 1 seturi. Dacă semifinala memorabilă din 2013 nu i-a surâs îndârjitului cetnic, seara din 2021 avea să spună o altă poveste.
Deși Nadal a dat semnale că poate oferi publicului un eventual set decisiv, pentru care o excepție rară guvernamentală ar fi rămas în vigoare și după miezul nopții, sârbul accesa de departe cel mai inspirat pasaj al întregii partide. Susținut necontenit de o Jelena implicată mai puternic decât în orice ocazii vizibile din ultimii ani, Nole își etala net inspirația și resursele disponibile mult superioare adversarului. Stăpânul absolut și meritoriu al zgurii pariziene era așezat în imposibilitatea de a mai reveni. Prin șase game-uri succesive, Novak Djoković trecea linia de sosire a unei încleștări legendare cu 3 – 6 ; 6 – 3 ; 7 – 6 (4) ; 6 – 2. Astfel, incursiunea lui Rafael Nadal către titlul muschetarilor cu numărul 14 era stopată, odată cu a treia înfrângere suferită în carieră pe Philippe Chatrier.
Improbabilul absolut a necesitat cel mai important reviriment realizat vreodată de atletul belgrădean pe suprafața roșie, fapt ce a dus la o evoluție pe care a recunoscut-o drept imposibil de uitat. Mai mult, impactul celor 4 ore și 13 minute asupra ideii supremației tenisului masculin poate să devină unic.
Jucătorul spaniol a ratat imensa șansă de a-l surclasa pe Roger Federer în ierarhia supremă de Mare Șlem, prin eventualul trofeul 21, pentru care era imensul favorit. Totodată, celălalt membru al celebrului triumvirat este la un pas distanță de a bifa a nouăsprezecea sa ispravă majoră. La întâia sa finală similară, doar Stefanos Tsitsipas îi mai stătea în cale.
Seara care a marcat, printre altele, startul Campionatului European de Fotbal – trecut de altfel prin imense momente de neliniște în cadrul jocului dintre Danemarca și Finlanda – va rămâne sinonimă cu una dintre ocaziile aparent irepetabile ale sportului alb. O uluitoare bătălie a gladiatorilor, tranșată fabulos de Novak Djoković echivala cu faptul că un nou campion masculin va fi descoperit, după o pauză de cinci ani. Însă, mai presus de orice, performerul ultimei nopți pariziene din 2021, ne demonstra, alături de Rafael Nadal, că tenisul accesează stări și capacități nebănuite, chiar și în cazul celor mai galonați artizani ai lui.
Surse:
Comentarii