La întrunirea respectivă participă doar fondiștii (indiferent că discutăm despre proba clasică sau de combinata nordică; cea care îmbină alergarea pe schiuri cu săriturile) și celebrii icari moderni, aceleași precizări fiind necesare. Spre capătul unei campanii încă afectate de contextul sanitar ce domină bătrânul continent de aproximativ un an, Campionatul Mondial venea la timp pentru a crea noi momente excepționale. Ținând cont și de perspectiva că ierarhiile Cupelor Mondiale se poziționau în imensă majoritate ca fiind deja decise, la nivelul laureaților, mirajul unor medalii referențiale domina peisajul, alături de amprenta spiritului competitiv.

Așadar, într-un context ce se menținea complicat, atleții ce își puteau atribui noțiunea consacrării, dar și cei aflați în căutarea acelui context s-au întâlnit pentru a doua oară, în actualul mileniu, pe tărâm german. Privind din unghiul istoriei generale, Oberstdorf a fost selectată pentru a treia ocazie. În urma edițiilor din 1987 și 2005, a 42-a aventură a Campionatelor Mondiale de Schi Nordic revenea către zona central europeană. Vizând îndeaproape disciplina zburătorilor în particular, localitatea din vecinătatea graniței cu Austria este una cunoscută. De altfel, prin intermediul unui alt festival, susținut la cumpănă dintre ani, ea își asigură permanent poziția binemeritată în calendar. Miza s-a arătat acum de o altă natură, atât pentru băieți, cât și pentru fete.

Analizând evenimentele propriu-zise ale sportivilor care își asumă doar sfidarea gravitației – dintre cele trei discipline exemplificate, parcursul începea în mod logic pe trambulina normală. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că ultimele evoluții similare erau înregistrate la Râșnov, de-a lungul săptămânii precedente de Cupă Mondiale. Pentru complexul din regiunea Allgäu, frecventarea modulelor inferioare ca anvergură nu se producea foarte des. Reprezentarea autohtonă avea să se arate ca fiind una lăudabilă. Mai întâi, Dana Haralambie și-a încercat norocul pe trambulina cu punctul de construcție la 90 metri. Trecând de ședința de calificare, ea a acces și către manșa secundă a unei competiții ce i-a adus gloria absolută tinerei Ema Klinec. Slovena a arătat multă stăpânire de sine, îmbrățișând cel mai important moment de până acum al carierei. Evoluția sa din manșa finală a fost suficientă pentru a le devansa pe Maren Lundby și Sara Takanashi. În schimb, Marita Kramer nu a putut profita de postura de lider la jumătatea evenimentului, încheind în afara podiumului. Ulterior, sportiva născută în Olanda a contribuit decisiv la triumful pe națiuni al Austriei. Țara Valsului era urmată de Slovenia și de Norvegia, într-o manșă secundă desfășurată fără prezența selecționatei tricolore, clasată pe ultima poziție.

Mutându-ne cronologic atenția către proba masculină, ședința de calificare a conținut, de asemenea, o reprezentare autohtonă foarte serioasă. Niciunul dintre cei patru icari români nu izbutea prezența pe lista de start a manșei întâi, Daniel Andrei Cacina fiind cel mai aproape de bariera în cauză. Sesiunile propriu-zise și-au consumat un prim moment de cotitură atunci când Halvor Egner Granerud și-a periclitat definitiv șansele la un prim titlu mondial individual. 

Liderul autoritar stagional în Cupa Mondială se clasa doar pe treapta a șaisprezecea a ierarhiei rundei prime. Recuperarea excepțională a evoluției secunde nu i-a fost suficientă decât pentru locul al patrulea. Marele performer al contextului remarcat a fost Piotr Żyła. Charismaticul polonez cu doar două triumfuri de etapă în carieră a gestionat ideal amploarea clipei din vinerea precedentă. După întâia săritură, sportivul de 34 de ani și-a asigurat confortabil medalia de aur în detrimentul lui Karl Geiger. Anže Lanišek obținea bronzul. Ultimele prestații de pe trambulina normală au fost rezervate echipelor mixte, țara gazdă impunându-se pe un podium completat Norvegia și Austria.

Mult mai celebra Schattenbergschanze și-a început activitatea din cadrul săriturilor de Campionat Mondial marți. Aceeași Marita Kramer domina ședința de calificare feminină din care Dana Haralambie mergea mai departe. Din nefericire, atleta din Brașov finaliza manșa întâi pe prima poziție de sub linia calificării (31). Tripla deținătoare în exercițiu a Globului de Cristal, Maren Lundby, își demonstra încă o dată afinitatea pentru marile scene, creându-și un ecart liniștitor pe care l-a gestionat pe măsură și în secvența finală. Nordica se impunea solid, negându-i Sarei Takanashi o primă eluzivă distincție de aur, care să completeze palmaresul uluitor deținut de nipona cu 60 de succese în palmares. Nika Križnar făcea destul pentru a completa podiumul în spatele japonezei, Kramer urmând să rateze la limită din nou medaliile individuale. Sportiva cu origini batave avea să-și recalibreze cu succes focusul către o competiție dramatică pe echipe, unde a asigurat Austriei secundul titlu feminin, ajutând hotărâtor la devansarea Sloveniei și Norvegiei.

Penultimul punct major de interes al icarilor moderni era reprezentat de evenimentul asociat trambulinei mari. Scena Schattenberg, tradiționala gazdă a primei etape din Turneul celor Patru Trambuline avea să marcheze alte secvențe memorabile. Până atunci, o nouă veste majoră străpunsese deja calculele inițiale. Halvor Egner Granerud întâmpina un nou moment nedorit, fiind inapt din punct de vedere sanitar în a-și apăra șansele pentru ultimul titlu individual pus în joc. Date fiind coordonatele, alți săritori de înalt calibru au preluat oportunitatea, în frunte cu Stefan Kraft. Încă deținătorul Marelui Glob de Cristal, austriacul se impunea într-o ședință de calificare istorică. România a avut un reprezentant (din cinci posibili) pe lista de start a primei manșe, într-o competiție masculină de pe o trambulină mare. Andrei Feldorean îndeplinea dezideratul respectiv, zburând 106 metri și clasându-se pe excelentul loc 42 în seara de joi.

Pentru toate sesiunile consumate înaintea week-endului ultim al Campionatelor Mondiale de Schi Nordic, incluzându-le pe cele de sărituri, condițiile s-au prezentat sub standarde normale meteorologice de la începutul primăverii. Însă, după-amiezile finalului de săptămână urmau să fie influențate prin intervenția masivă a ninsorii. Peisajul avea să capete un aspect de-a dreptul aparte, furtuna moderată de nea fiind coroborată cu pătrunderea ceții. Într-un asemenea peisaj angelic pentru privitori, creat în jurul Schattenbergschanze echivala cu posibilitatea nivelării serioase a valorii atleților. Într-adevăr, deși vântul a suflat din față pentru cea mai mare parte a manșei întâi, vizibilitatea era caracterizată foarte departe de ideal. Depunerea de zăpadă avea să cauzeze, la rândul ei, un obstacol major, atât pe zona de elan, cât și în perimetrul aterizărilor. Lungimile zborurilor au fost modeste pentru prima parte a intervalului inaugural, fără ca protagoniștii să capete o siguranță deplină. Setul de condiții unice, dominat de acțiunea naturală de nea nu i-a cauzat emoții peste măsură lui Andrei Feldorean. Tentativa sa măsura 101 metri, iar totalul l-a clasat peste alți patru omologi, în condițiile în care românul nu debutase încă în Cupa Mondială, la un nivel asemănător.

Loteria naturii avea să fie favorabilă pentru frații Prevc care izbuteau să depășească printre primii bariera punctului de construcție. Peter a depășit momentul unei căzături serioase în antrenamentele prealabile, însă nu putea emite pretenții către medalii. În schimb, mai tânărul Cene s-a aflat pentru destul timp la șefia clasamentului atingând 129,5 metri.

Precum afirmam, standardul distanței nu putea atinge cote maxime, impactul zăpezii asupra tuturor elementelor zborului fiind sever. Totuși, Stefan Kraft a controlat excelent nu numai statutul principalului favorit în urma ședinței de calificare, dar și acest cumul de factori complex. Înaintând prin micul vârtej, purtătorul  numărului 35 se oprea la 132 de metri și jumătate, cu un stil apropiat de ideal. Plasând un ecart de peste 12 unități între el și următorul clasat, Cene Prevc, austriacul își depunea candidatura la titlul absolut pe legendara trambulină din Oberstdorf.

După zborul lui Kraft, alte câteva replici solide au urmat, însă amenințarea punctajului său nu a existat cu adevărat. Compatriotului recordmanului mondial de zbor cu schiurile, Dani Huber ateriza dincolo de 133 de unități, iar la scurt timp, Robert Johansson, se plasa pe poziția a doua. Ulterior, influența zăpezii a părut să-și spună cuvântul în condițiile în care o nouă pantă descendentă se instala. Principalele urmări aveau să se simtă în ultima decadă a listei de start, a cărei tentă a fost mai degrabă modeste. De remarcat a fost și că Ryōyū Kobayashi nu și-a putut menține echilibrul la aterizare fapt care îl plasa în afara calificanților pentru runda finală. Intervalul a fost încheiat, în condițiile absenței lui Halvor Egner Granerud, de către campionul mondial de la Seefeld din 2019 (pe trambulina mare). Markus Eisenbichler urma să-și piardă orice speranță pentru apărarea titlului din Austria. Oprindu-se la doar 122,5 metri, germanul se clasa pe fatidica poziția a șaisprezecea pe trambulina de casă.

Manșa finală individuală din Bavaria a adus o ușoară ameliorare a vizibilității, iar furtuna zăpezii acționa cu precădere în jurul zonei de elan. Evoluțiile nu au impresionat imediat în lungime pentru prima decadă a rundei secunde. Kamil Stoch, autorul unei performanțe prealabile sub așteptări, de asemenea, ateriza la 129 de metri, care aveau să îl propulseze pe marele polonez în top 20 la finalul turnirului. Încercând să forțeze asemănător lui Halvor Egner Granerud pe trambulina normală, Markus Eisenbichler completa lista căzăturilor de vineri după ce stabilise un reper de 134,5 unități. Părăsind dezamăgit, dar pe propriile picioare arena, multiplul medaliat avea să predea titlul în următoarele minute, precum și Dawid Kubacki o făcuse în evenimentul masculin precedent. Nici învingătorul ei, Piotr Żyła (autorul primei sărituri care a atins dimensiunea trambulinei, la 137 de metri) și nici conaționalul său nu s-au apropiat de podiumul final în a doua instanță. Speranțele urmau să fie reaprinse pentru țara de către Karl Geiger. Localnicul evenimentului german ajungea la locul de onoare cu cinci evoluții înainte de final. Dani Huber și Yukiya Satō nu l-au putut întrece pe cel care se impusese pe Schattenbergschanze în decembrie 2020. Medalia lui Geiger era asigurată, însă Robert Johansson își menținea calmul, conservându-și cel puțin poziția de la finalul primei manșe.

Comandorul vântului putea spera la victoria finală, dar Stefan Kraft s-a menținut imaculat. Într-un final brusc de competiției, săritorul austriac care nu bifase încă un succes stagional în 2020-2021 se propulsa în intensa ninsoare, oprindu-se după 132,5 unități. Cu 4,4 puncte față de secondantul său nordic, Krafti își trecea în cont o a treia medalie mondială de aur individuală, după cele obținute în 2017 la Lahti. Condițiile remarcabile nu l-au împiedicat pe atletul născut în Schwarzach im Pongau să demonstreze că se îndreaptă către nivelul său maxim chiar într-unul dintre cele mai inspirate momente posibile, în pofida cedării Globului de Cristal, la capătul week-endului final prelungit de la Planica.

Până atunci, campania săriturilor cu schiurile din cadrul Campionatelor Mondiale de Schi Nordic a punctat multe aspecte excepționale, printre care putem nota și prezența mai mult decât consistentă realizată de sportivii tricolori în toate probele. Explorând un tablou iernatic rar întâlnit la Oberstdorf, unul dintre cei mai de succes icari moderni ai prezentului și-a îmbogățit palmaresul impresionant, prin materializarea competiției reper din cadrul celor două săptămâni de competiție.