Meciurile organizate pe teritoriul României se vor desfășura cu circa 13.000 de spectatori în tribune, respectiv 25% din capacitatea Arenei Naționale, a anunțat marți Ministerul Tineretului și Sportului.

„Ministerul Tineretului și Sportului marchează Ziua internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace printr-o veste îndelung așteptată: meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defășura cu spectatori în tribune. Prin aprobarea Memorandumul prezentat de Ministerul Tineretului și Sportului în cadrul ultimei ședințe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislația necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfășura cu prezența în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naționale”, a menționat instituția.

În contextul pandemiei de coronavirus, decizia Guvernului României este justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, de faptul că exista riscul excluderii din circuitul EURO 2020, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfășoare cu spectatori, într-un regim controlat și sigur din punct de vedere al sănătății fanilor, a explicat ministerul.

Ca urmare, Structura Locală de Organizare a EURO 2020 la București și Federația Română de Fotbal au pregătit un plan de acces al spectatorilor într-o proporție de 25% din capacitatea Arenei Naționale - locul unde vor fi găzduite cele 4 meciuri atribuite.

Fiecare spectator va fi testat și/sau verificat în ziua meciului (UEFA nu impune testare individuală, dar a dat ca exemplu planul suplimentar de la București, pe care îl susține și la care contribuie financiar).

„Suporterii străini care și-au păstrat biletele sunt core fans, astfel încât îi interesează doar meciurile, nu turismul. Există, deci, o probabilitate extrem de redusă ca aceștia să stea mai mult de 48 de ore pe teritoriul României”, susțin organizatorii.

Aceștia spun că nu se creează precedent pentru alte evenimente, dat fiind că EURO 2020 are un regim special, fiind declarat eveniment 'de interes public și de importanță națională' prin HG 1093/2013.

În această formă și cu aceste argumente, planul de acces al publicului în proporție de 25% este deja avizat de UEFA, Institutul Național de Sănătate Publică și a întrunit consensul Comitetului Interministerial EURO 2020, la ședința din 3 martie 2021.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Națională din Capitală - trei partide în cadrul Grupei C și una în faza optimilor de finală. 

Programată inițial în 2020, competiția a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei. EURO 2020, ediție aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfășura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 orașe: București (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoția), Bilbao (Spania).