Foarte probabil, un scenariu mai dur pentru întrecerea Formulei 1 în care Ferrari a celebrat 75 de ani ai existenței moderne, nu putea fi imaginat, tocmai în Templul vitezei.

Aniversarea unui secol pentru autodromul din Monza a avut parte de o finalitate rar întâlnită, rezultatul propriu-zis fiind favorabil din nou lui Max Verstappen.

La șapte zile după succesul cu numărul 30 din carieră, la Zandvoort, deținătorul titlului piloților a reușit să spargă un oarece complex în Marele Premiu al Italiei. Deși a luat startul încă o dată departe de avanposturi, în poziția a șaptea, olandezul și-a creat propria cale spre un final lipsit de emoții.

El a păstrat întâietatea în fața lui Charles Leclerc și George Russell până la momentul abandonului celui mai recent învingător de lângă Milano, Daniel Ricciardo. Ulterior, ieșirea mașinii de siguranță nu a fost posibilă în ultimele patru tururi, deznodământul potențial incandescent fiind anulat. Consolidarea avansului general la 116 puncte îi oferă lui Max posibilitatea apărării trofeului mondial, încă de la revenirea Marelui Circ în Singapore.

Limita maximă spre performanță ajunge irelevantă pentru figurile ce au izbutit să se insereze pozitiv spre istorie. Printre elementele care nu ar trebui schimbate se numără inclusiv dispoziția traversării potențialului dubiu ca o stare potențial pozitivă. În cazurile de la volan, au existat clipe când îndoiala a pus stăpânire pe cei mai bravi dintre exponenți. Rezolvarea lor este recunoscut drept dificilă, iar, mai important decât atât, soluțiile nu sunt accesibile întocmai de la o stație la alta. Chiar și așa, atunci când echilibrul se regăsește, puține lucruri rămân disputate, în conformitate cu istoria recentă a competiției absolute. Rolul menționat nu s-a schimbat des în ultimul deceniu, dar oportunitatea a devenit clară, în cel mai mare spectacol.

Categoric, nu vom putea prezice unde ne-ar fi purtat destinul în Formula 1, dacă titlul stagiunii anterioare ar fi mers în direcția opusă celei actuale. Ideea că deținătorul trofeului este cel care acum profită la maximum de propriul val al încrederii și abilității, transmite o autoritate evidentă. Între trecutul apropiat și prezent, noua constantă pare să devină cel mai talentat produs pe care tărâmul olandez l-a oferit motorsportului. Max Verstappen încearcă așadar să își confirme o imagine câștigată cu enormă greutate în luna decembrie a anului trecut.

Actualul sezon s-a transformat treptat, pe undeva imposibil de prevăzut, într-o fermă demonstrație a numărului 1 de concurs. Știind că cel mai recent episod care a surprins marca de respectivă a vizat tot un Red Bull Racing în prim-plan, destinul își arată aceeași față peste nouă ani. Pentru întregul anotimp festival, dar nu numai, controlul asupra stagiunii a crescut în dreptul său la cote demne de ceea ce Mercedes ca echipă a realizat între 2014 și 2020. 

Din Franța, campionul mondial în exercițiu și-a trecut în cont victorii tot mai impresionante, cu plecări de la jumătatea grilei (în cel mai bun caz), precum la Spa. Însă, succesul cu numărul 30 din carieră (la doar 24 de ani), a arătat poate mai valoros, pe adevăratul său circuit natal din Zandvoort. Deși a obținut un pole-position în Țările de Jos, misiunea sa a fost mult mai dificilă, precum la istorica ispravă belgiană. Cu ceva mai multă inspirație pe lângă șansă, ambii piloți Mercedes au zărit o bună oportunitate de a anula calculele tribunelor portocalii. 

Totuși, finalul incandescent l-a remarcat pe cea mai bună poziție a carierei doar pe George Russell, Lewis Hamilton cedându-i poziția a treia lui Charles Leclerc. Cu siguranță însă, detaliul nedorit pe care monegascul a trebuit să îl accepte spre Templul vitezei a fost o diferență de 109 de puncte, formată de Verstappen atât în fața sa, cât și a lui Checo Pérez. O probabilă ultimă oportunitate viabilă de a mai potoli elanul câștigătorului ultimelor patru întreceri venea pe unicul traseu din proximitatea Milano.

Oricare ar fi fost rezonanța negativă din jurul Ferrari în prezent, Monza a fost pregătit de sărbătoare în 2022. După cum știm, o singură excepție s-a făcut (raportat la întreaga istorie F1) în dreptul organizării Marelui Premiu italian pe autodromul național, acea din 1980. În schimb, unul dintre detaliile care nu trebuie lăsate să se afunde în analele unui circuit intrat permanent în legendă, este inaugurarea sa. Ele compun atât de multe pagini de neuitat pentru foarte mulți combatanți, incluzând succese fabuloase de debut pentru Pierre Gasly și, desigur, Sebastian Vettel, în 2008. 

Având în vedere că exact un secol a trecut de la momentul completării traseului, întreaga asistență a reținut o reintroducere spre origini. Deja este redundant să spunem că Marele Circ nu ar fi fost vreodată identic în absența celei mai rapide piste. În consecință, ținând seama că sceptrul pandemic a împiedicat asistența maximă la ultimele trei deplasări din nordul Peninsulei, entuziasmul a fost maxim, pentru multe ore. Fiecare membru al caravanei a marcat centenarul Monza cu un anumit mesaj. Desigur, prim-planul aniversar a surprins exponenții echipei italiene aflate în esența competiției, încă de la începuturi.

Pentru a surprinde o dublă celebrare, concurenții Scuderiei au avut ocazia să se prezinte în combinezonul galben, culoarea specifică Modenei prin care Ferrari și-a început ascensiunea. Din păcate, a 75-a aniversare a producătorului din Maranello nu a fost singurul motiv pentru care multe mașini și-au schimbat oricât de puțin înfățișarea. Nu doar momentul de reculegere a fost dedicat monarhului britanic al ultimelor șapte decenii. Omagiul a fost completat pe monoposturi cel puțin prin subtilele inițiale RE, alături intervalului 1926-2022, fără excepție.

Circumstanțe interesante, dar nu tocmai dorite, au făcut în continuare ca doar trei concurenți din Marea Britanie să mai ia parte la ședința de calificare a unei curse ce promitea enorm. Explicația a stat în dreptul lui Alexander Albon, care a avut nevoie de o intervenție medicală de urgență. Ulterior, ramificațiile lor au fost realmente uluitoare, știind că Nick de Vries a început week-endul sub culorile Aston Martin. Însă, incapacitatea fizică a pilotului cu origini thailandeze pentru a continua evoluția l-a adus pe cel dintâi campion mondial al Formulei E în poziția de a concura la Williams, în adevăratul sens al cuvântului.

O lungă așteptare pentru olandezul care reprezintă oficial grupul Mercedes s-a încheiat într-un cadru ce nu îi putea fi mai favorabil. Dinamica neîntrecută a vitezei de la Monza a subliniat clar plusurile pe care galonatele mașini britanice le posedă, de Vries oferind o rapidă imagine a talentului său. Varianta scurtă pentru al doilea batav a subliniat o plecare de pe poziția a opta pe întâia sa grilă de Formula 1, în ciuda necompletării turului final din Q2. Cea lungă surprinde că un asemenea rol i-a fost asigurat numărului 45 și datorită unei reale avalanșe a penalizărilor. 

Înaintea amiezii de sâmbătă, confirmări asupra schimbării elementelor din cadrul motorului au implicat aproape jumătate din pluton. Așadar, a fost nevoie ca la vârf să contabilizăm mai degrabă excepțiile, care i-au inclus pe Charles Leclerc și George Russell, în cadrul echipelor de top. Ca urmare, inclusiv dacă am fi văzut un echilibru similar cu cel de la Zandvoort – cu 19 piloți incluși în interiorul a nouă zecimi de secundă – rezultatele din calificări ar fi putut părea anoste. Chiar și astfel, autorul ultimei victorii Ferrari pe terenul de casă recunoștea că este nevoie de o reacție clară.

Reprezentantul Principatului a izbutit să preia controlul sectorului secund, mai puțin bazat pe viteza pură, reușind să își asigure turul de pole-position direct pe asfalt. O zecime și jumătate l-au separat pe Max Verstappen de un Charles Leclerc pozitiv, în urma celor doi aflându-se alți trei piloți cu penalizări, printre care și colegii lor. Consecința l-a purtat pe George Russell în linia întâi, cea secundă fiind completată de autorii legendarei și singure duble McLaren a deceniului, obținută pe Autodromo Nazionale, Daniel Ricciardo urmându-l pe Lando Norris.

Având în vedere că nu a mai demonstrat aceeași superioritate imperială pe turul de circuit, precum s-a întâmplat mai ales în ultimele trei runde, campionul mondial avea în față o provocare mai mare. Cu demarajul de poziția a șaptea, adversarii lui Max Verstappen aveau din nou speranțe că se vor putea opune mai serios, pe pista unde liderul de la Red Bull nu atinsese încă podiumul, până în 2022. Concomitent, autorul timpului de top trebuia să fie atent mai întâi spre un adversar redutabil, la al 73-lea start din cadrul Marelui Premiu al Italiei.

George Russell a preferat să nu riște un contact spre prima schimbare de direcție, pozițiile fiind păstrate identic. Totuși, în spate, pentru a treia ocazii din ultimele patru, racheta Red Bull Racing cu numărul 1 a fost efectiv dezlănțuit asupra tuturor adversarilor. Un tur a fost suficient pentru ca pilotul său să pătrundă în zona podiumului. Fără alte mari dificultăți, deținătorul coroanei a depășit și singurul Mercedes aflat înaintea sa, inclusiv Charles Leclerc fiind mai lent decât liderul echipei lui Christian Horner.

Tabloul s-a complicat destul de serios odată cu problemele de frână înregistrate de Sergio Pérez, dar mai ales abandonul mecanic al lui Sebastian Vettel. Perioada aferentă unui ulterior Safety Car Virtual i-a permis liderului să mute în plan strategic cu o intrare la boxe mai puțin costisitoare în turul al 13-lea. Concomitent, nici Carlos Sainz Jr. nu s-a lăsat mai prejos din a forța la maximum în a-și susține cât mai eficient echipierul. Spaniolul a regăsit la rândul său deschisă opțiunea unui foarte posibil top 4, cu o plecare de pe poziția a 18-a.

Între timp, Max Verstappen a izbutit fără vreo problemă să ducă la maximum parcursul pe anvelopele soft, o singură oprire în turul 26 fiind viabilă. Atenția s-a reașezat asupra învingătorului din urmă cu trei ediții, care a remarcat intrarea într-o fază finală cu multă presiune. La pătrunderea în ultimele 20 de parcursuri, Leclerc a pătruns a doua oară la standuri pentru a propune avantajul teoretic ulterior. Însă, nu a fost nevoie de mult timp ca să remarcăm tentativa Ferrari drept absolut inutilă. Fără intervenții din exterior, campionul mondial indica fără probleme că poate conserva un avans ce nu scăzuse sub pragul a 16 secunde. Altfel spus, avantajul aderenței a fost în mare parte neutralizat de un ritm advers ideal. Până când Daniel Ricciardo a plasat mașina McLaren în decorul virajului Lesmo 1, nimic nu mai putea altera confruntarea pentru victorie.

Adevărata șansă s-ar fi ivit pentru toți pretendenții la podium, dacă problema întâmpinată chiar de câștigătorul din 2021 apărea cu cel puțin două tururi mai rapid, decât cel cu numărul 49. În schimb, o foarte lentă evacuare a ultimului monopost abandonat a obligat efectiv sesiunea să se scurgă până la final, spre deziluzia tuturor tifosilor. Chiar dacă ar fi fost vorba numai de 5,792 kilometri parcurși pe steag verde, absolut orice s-ar fi putut încă întâmpla, protagoniștii din top opt având montate anvelope de o compoziție identică, dar și miza personale enorme.

În schimb, nici Charles Leclerc, nici Carlos Sainz Jr. și nici un furibund Lewis Hamilton, ajuns pe 5 venit din coada grilei, nu au mai putut interveni. Astfel, într-un final precum nici măcar Max Verstappen nu și l-ar fi dorit, ținând seama de situația generală, a cincea victorie la rând, a unsprezecea stagională, s-a materializat cu modelul lui Bernd Mayländer în fața sa. Rivalul său din Monaco și George Russell l-au urmat pe podium, în condițiile în care și celălalt olandez, Nick de Vries, a fost declarat total meritat pilotul cursei, datorită celor două puncte obținute la debutul absolut.

Dacă ultimele două demonstrații din templul de la Monza au adus mult imprevizibil, cea din 2022 a consemnat un final frustrant. În orice condiții însă, incluzând concluzia dramatică neîmplinită. Max Verstappen rămânea să cucerească în premieră legendara locație milaneză. Iar acum, triumfând în trei săptămâni calendaristice consecutive, ținta din Singapore devine mai mare decât un alt succes. Al doilea titlu mondial se întrevede deja clar la orizont pentru omul momentului în motorsport, Formula 1 părăsind definitiv Europa.

Surse:

https://www.formula1.com/en/latest/article.verstappen-takes-his-first-ever-italian-grand-prix-win-behind-the-safety-car.3Jo49yrxzyLb1G4FPtePdV.html