Disciplinele sportive sunt exploatate de la vârste fragede, iar tenisul obișnuia să ofere un etalon, din această perspectivă. Monica Seleș, Martina Hingis, surorile Williams sau Maria Sharapova au explodat în lumea sportului alb, adjudecându-și mari victorii pe vremea când nu trecuseră de adolescență. Pentru o perioadă, situația s-a mai temperat, dar iată că acum avem o primă confirmare cu adevărat solidă a unui nou fenomen.

Cori Gauff, o sportivă din Statele Unite în vârstă de numai 15 ani, a reușit să-și adjudece primul trofeu WTA al carierei, la Linz, în Austria. Finala jucată împotriva Jelenei Ostapenko (și ea, la rândul ei, o jucătoare ce și-a arătat strălucirea foarte devreme, devenind campioană de Mare Șlem la 20 de ani) n-a dus lipsă de suspans, în ciuda scorului din setul decisiv, 6-2.

Americanca a arătat că poate duce o competiție de marcă până la final, demonstrând, încă o dată, că niciun adversar nu este chiar imposibil de învins. Gauff a trecut în sferturile turneului austriac, de Kiki Bertens, principala favorita, care avea nevoie de cât mai mult succese, pentru a se apropia de calificarea la Turneul Campioanelor. Ulterior, adolescenta născută în Atlanta a învins-o în semifinale pe Andreea Petkovic, înainte de confruntarea cu o Jelena Ostapenko aflată într-o creștere de formă notabilă, la finalul unui an mai degrabă modest pentru fosta campioană de la Roland Garros.

Ceea ce este cu adevărat ieșit din comun este faptul că adolescenta de peste ocean a câștigat în Austria venind din postura de Lucky Loser, după ce fusese eliminată în runda secundă a calificărilor. Poate că și de aceea, după cum scrie metro.co.uk, americanca i-a mulțumit, în primul rând lui Dumnezeu. „fără El n-aș fi fost aici”. Printre altele, noua campioană de la Linz a adăugat că titlul va reprezenta un moment pe care nu-l va uita vreodată.

Ținând cont de faptul că, potrivit normelor în vigoare ale WTA, sportivele de sub 16 ani pot să participe la un număr limitat de competiții profesioniste, organizarea de care Cori Gauff a dat dovadă, în toate fațetele sportului alb (incluzând pregătirea propriului program), este absolut remarcabilă.

Povestea de succes a lui Cori pare să fi început, sub ochii lumii tenisului, odată cu turneul de la Wimbledon. Acolo, tânăra a triumfat în trei partide pe tabloul principal, trecând inclusiv de Venus Williams. Simona Halep a reușit s-o învingă atunci, în optimile de finală.

La US Open, Gauff a atras într-o măsură la fel de mare atenția publicului, chiar dacă a cedat fără drept de apel în fața lui Naomi Osaka. Acea dispută din turul al treilea de la New York a fost ultima pentru CoCo, înaintea parcursului victorios de la Linz (conform datelor espn.com). Într-o manieră uluitoare, ea a reușit să arate că emoțiile nu o copleșesc în momente importante. În plus, atuurile sale fizice nu vor face decât să se îmbunătățească, pe măsura acumulării experienței. Nu trebuie uitat nici că Gauff măsoară deja 1,76 m. Așadar, fereastra de evoluție (din toate punctele de vedere) este mai mare decât în cazul oricărei alte jucătoare de top.

Cu ajutorul punctelor adjudecate la Linz, Cori Gauff va ajunge, începând de mâine, conform livetennis.eu, până pe locul 71 al ierarhiei mondiale. Va rămâne de văzut dacă valul de încredere o va purta pe CoCo spre noi culmi ale succesului, la o vârstă uluitoare. Totuși, vedem că tenisul transcende asemenea concepte, ale timpului.

Surse:

http://www.espn.com/tennis/player/results/_/id/3626/cori-gauff

https://live-tennis.eu/en/wta-live-ranking

https://romanialibera.ro/sport/cori-gauff-a-castigat-primul-trofeu-wta-la-simplu-808997

https://metro.co.uk/2019/10/13/cori-coco-gauff-15-wins-first-wta-title-stunning-breakthrough-season-rolls-10910158/