Evoluția pandemiei de coronavirus în țara noastră a schimbat treptat, dar radical, contextul înfruntărilor de pe gazon.

Calea către încoronarea unei noi campioane în Liga I nu părea a fi deloc simplă, iar contextul internațional era similar. Finalul de sezon a căpătat, într-adevăr, un parcurs unic, dar același învingător final.                 

Prima divizie autohtonă și-a consumat cea dintâi etapă, începând cu 12 iulie 2019. La acel moment, CFR Cluj se lansa în căutarea unui al treilea titlu consecutiv.

Formația condusă de către Dan Petrescu avea să se confrunte și cu marile partide europene, în paralel cu misiunea de pe plan intern.

Universitatea Craiova și FCSB doreau, în aceeași măsură, să întrerupă parcursul remarcabil al trupei din Gruia. Nu trebuie să uităm că pretențiile oltenilor erau extrem de ridicate încă de la începutul anului competițional.

Venirea lui Victor Pițurcă, din august, nu a făcut decât să sporească sentimentele respective. Cea mai nouă aventură a fostului selecționer la Craiova avea să ia sfârșit însă, după nici măcar jumătate de an. Pițurcă a lăsat formația în mâinile lui Corneliu Papură, iar distanța de la locul patru la prima poziție (ocupată de CFR) era atunci de șapte puncte.

Finalul sezonului regulat i-a găsit pe ardeleni la șase lungimi în fața principalilor urmăritori, din Bănie. Prin urmare, lupta rămânea categoric deschisă prin intermediul înjumătățirii punctelor. Oprirea și respectiv, reluarea sezonului s-au dovedit a fi momentele de cotitură pentru conducerea tehnică a Universității.

Aducerea lui Cristiano Bergodi a catalizat evoluțiile leilor în play-off. Preluând conducerea după duelul direct în fața clujenilor, oltenii și-au văzut destinul în propriile mâini, fapt ce a rămas valabil până la ultimul fluier.

Adversitățile și necunoscutele provocate de efectele virusului COVID-19 în ambele grupe valorice ale primei ligi au avut efecte uluitoare și în afara terenului.

Cel mai important dintre ele a dus la transformarea uluitoare a duelului de pe Ion Oblemenco (din ultima etapă a play-off-ului), într-o reală finală pentru titlu.

Comitetul executiv al FRF a decis ca meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj să intre în prelungiri dacă egalitatea persista după 90 de minute (digisport.ro). Formatul partidei a adus o simbolistică unică unui meci de campionat. Feroviarii au fost nevoiți să meargă în Oltenia fără spijinul fizic a lui Dan Petrescu. Tehnicianul de 52 ani a rămas la Cluj, în ciuda ultimelor două teste negative realizate pentru coronavirus, realtează gsp.ro.                 

Înfruntarea decisivă a debutat cu superba execuție a lui Dan Nistor, de la capătul primelor 10 minute. Ulterior, ocaziile au apărut la ambele porți, până când Paolo Vinicius a izbutit să egaleze în minutul 36, din centrarea perfectă a lui Ciprian Deac.

CFR a stăpânit partea finală a primului act, dar tabela a rămas nemodifacată la pauză, în ciuda altor oportunități uriașe.                 

Repriza secundă a adus aceleași coordonate ofensive, contrare așteptărilor generale, dacă luăm în calcul miza uriașă. Kevin Boli a înscris la 11 minute de la reluare, iar oaspeții erau aproape de un nou triumf intern. Lovitura de pedeapsă transformată de către Deac în minutul 77 a parafat deznodământul serii. Alb-vișinii din Cluj au rezistat și cu șansă asalturilor finale venite din partea oltenilor și s-au impus cu 3 – 1, aducând un al treilea trofeu de campioană consecutiv în Gruia. Prin al șaselea titlu în Liga 1, CFR o egalează pe UTA și astfel intră în posesia renumelui de Campioana provinciei.                 

Formația mai experimentată a gestionat de o manieră superioară înfruntarea decisivă a sezonului, cel puțin în play-off. Soarta continuării acțiunii din play-out se va decide săptămâna viitoare. Până atunci, feroviarii din Ardeal au izbutit să scrie o nouă pagină de istorie în fotbalul românesc.

Surse: Finală adevărată! Prelungiri și penalty-uri la Universitatea Craiova - CFR Cluj, dacă scorul va fi egal (Digi Sport)
CRAIOVA - CFR CLUJ. Lovitură pentru campioană! De unde va urmări Dan Petrescu meciul decisiv de pe „Ion Oblemenco” (GSP)