Daniil Medvedev și Dominic Thiem au lăsat în urmă inevitabilele sentimente de uzură mentală și fizică, pășind încrezători în metropola londoneză. Ei s-au dovedit cei mai consistenți atleți de-a lungul unei săptămâni rezervate adevăraților performeri.

Cei doi și-au parafat prezența în semifinalele britanice, chiar în urma primelor două întâlniri (jucătorul de 1,98 m câștigând-o și pe cea de-a treia). Drept rezultat, ambii au încheiat grupa din care au făcut parte, pe prima poziție. Totuși, misiunile lor de accedere în bătălia finală nu ar fi putut fi mai dificile decât s-au ilustrat. 

Thiem a avut parte de un nou joc realmente epic în compania unui Novak Djoković aflat în căutare de noi recorduri. Deși cele 174 de minute au fost uluitor de echilibrate, austriacul era pus în fața improbabilului, atunci când era condus cu 0-4 în jocul decisiv al setului final. Rezistența îndemânaticului număr 3 mondial a fost pusă la încercare, după numeroase mingi de meci ratate, însă ea nu a fost înfrântă. Înfrângând orice așteptare, finalistul din urmă cu un sezon a revenit uluitor și s-a impus într-un duel desfășurat pe muchie de cuțit.

De asemenea, provocarea similară a lui Medvedev nu s-a încheiat mai facil. O altă figură legendară i-a cauzat și rusului uriașe emoții. Rafael Nadal a servit pentru a treia sa finală pe hardul londonez, dar nu a putut capitaliza contextul din manșa secundă. Oponentul său și-a recâștigat încrederea și a revenit treptat în poziție de control. După ce a rezistat amenințării directe a eliminării, tânărul ce locuiește în principatul monegasc și-a impus superioritatea în clipele ulterioare de paritate. Disputa contra spaniolului avea să depășească granița a două ore, dar răsplata a fost pe măsură.

Așadar, Daniil Medvedev rămânea singurul competitor care îi putea nega a doua oară consecutiv lui Dominic Thiem coroana Turneului Campionilor. În urmă cu mai bine de un an, atletul născut la Weiner Neustadt a fost depășit de Stefanos Tsitsipas după un meci atât de greu de rememorat pentru el. Devenit între timp campion de Mare Șlem, austriacul și-a desăvârșit maturizarea, continuând să evolueze constant la nivel excelent.

Deoarece am evocat performanța de vârf a carierei, este necesar de amintit că, în drumul către titlul de la New York, Thiem l-a învins pe adversarul din seara de duminică. La Flushing Meadows, Medvedev s-a înclinat foarte greu. Deși nu a acontat vreun set, elevul lui Gilles Cervara se putea la fel de ușor plasa în fața rivalului său, în primele două.

În ceea ce privește imaginea completă a întâlnirilor directe (în conformitate cu datele atptour.com), exponentul țării valsului avea un avantaj de 3-1. Însă, potențialul afișat de către rus în perioada recentă nu trebuia subestimat, înaintea celui mai important act din carieră. Factorul oboselii în plan fizic se anunța a fi de luat în calcul în urma epuizantelor semifinale. Totuși, capii de serie cu numele 3 și respectiv 4 au arătat multă prospețime pe întregul parcurs al turneului, inclusiv în finală.

Lupta pentru trofeu a început cu multiple jocuri de anduranță crescândă, alături de reușite individuale dese. Lipsa menajamentelor arăta că ambii combatanți erau teoretic echipați pentru o seară foarte lungă. Pe un fond cumva neașteptat, învingătorul din complexul dedicat lui Billie Jean King a câștigat cinci puncte consecutive la retur preluând conducerea pe tabelă. Din momentul respectiv, el a ținut cu mare îndârjire și agresivitate de avantajul obținut, lucru reușit până la finele actului 1. Utilizându-și cu mare eficiență serviciu, Thiem l-a închis printr-un schimb influențat de banda fileului, în fața unui omolog cu intenții ofensive evidente.

Daniil Medvedev se regăsea, încă o dată, într-un context pe care îl depășise și în urmă cu mai puțin de 24 de ore: pierderea manșei inaugurale. Recentul performer al mastersului parizian a reacționat la fel de prompt precum a făcut-o sâmbătă. Perseverând în avansări către fileu, el și-a văzut stopate planurile unui debut lansat de interval cu numărul doi, printr-o replică pe măsura așteptărilor. Austriacul a rămas hotărât în a nu ceda complet inițiativa, iar speranțele sale au căpătat tot mai mult fundament. Serviciul a devenit fundamental pentru filosofia de construcția a punctelor în dreptul ambilor finaliști. 

Echilibrul a fost menținut aproape în permanență, conștientizându-se importanța fiecărui raliu în parte. Și totuși, erorile greu de explicat și-au făcut loc, garnisind partida cu nuanța dramatică, de frustrare, dorită cu siguranță de publicul neutru. După ce a evitat momente care puteau deveni critice, Medvedev a crescut suplimentar nivelul preciziei și încrederii. Așa cum era previzibil, Thiem a răspuns cu aceeași unitate de măsură, noi orientându-ne din nou către laitmotivul prezentului în arena oxigenului: tie-break-ul. Tenismenul austriac a debutat mai bine în cadrul său, dar rusul a fost dezlănțuit. Nemaipermițând erorilor din înfruntarea evocată anterior, de pe tărâm american, să-i reapară în imaginație, el a acontat șapte schimburi succesive, după ce le pierduse pe primele două.

Prin urmare, ultima reprezentație britanică a avut nevoie de un capitol terț, precum a fost cazul în 2019. Locul 4 ATP recăpătase brusc ascendentul moral, însă nu a izbutit să profite imediat de egalarea situației. Chiar și așa, Medvedev a plasat o imensă presiune asupra adversarului, care a rezistat însă admirabil. Schimburile s-au acutizat în asprime, crescând în frumusețe și la capitolul consumului fizic. Thiem a apărat fiecare din primele opt mingi de break adverse, element statistic ce putea conta enorm în plan psihologic. Finalmente, în urma unei lungi bătălii, atletul originar din capitala rusă a fructificat-o la fileu pe cea de-a noua.

Din acel moment, lucrurile au mers foarte bine pentru un tenismen temperamental, dar cu un bagaj tehnic complet. El nu a mai privit spre înapoi. Serviciul l-a ghidat, cu un ușor concurs din partea rivalului său către prezervarea ecartului. În pofida tentativelor ultimului câștigător de Mare Șlem, Daniil Medvedev a trecut linia de sosire cu 4-6; 7-6 (2); 6-4, după 2 ore și 42 de minute. Astfel, Dominic Thiem privea o dată în plus cum coroana de la ATP Finals îl evită după ce a câștigat primul set din finală.

Ultimul joc disputat în cadru oficial la O2 Arena nu a dezamăgit deloc așteptările generale, fiind chiar noul reper de durată pentru un joc decisiv la Londra. Parcursul ideal a fost completat de către Daniil Medvedev printr-o nouă revenire demnă de remarcat. Capacitatea de remontare a moscovitului s-au ilustrat și în cea din urmă seară britanică. Prin intermediul performanțelor recente, culminate prin cucerirea un prim turneu major el și-a pus amprenta majoră asupra noii generații a tenisului. Al patrulea învingător consecutiv în premieră se adaugă pe o listă a legendelor Turneului Campionilor.