Deja înaintea unui final de aventură italiană care a venit nedorit prin neprezentarea în finala de 400 de metri liber, David Popovici a realizat pași imenși într-un nou capitol al istoriei natației.

Categoric, momentul iconic al ultimelor sale Campionate Europene în bazin lung traversate ca junior în teorie, va rămâne doborârea recordului mondial al probei regină.

Însă, prin intermediul dublării gloriei de la 100 de metri și în proba de 200 liber, legenda romană a mers mai departe pentru bucureștean. Prestația sa absolut incredibilă de pe finalului serii de marți (și ecartul de peste două secunde față de medalia de argint), l-a adus în postura de dublu-dublu laureat mondial și european, nemaiîntâlnită în cazul probelor de lungime scurtă ale înotului. 

De atâtea ori, predictibilitatea va deveni aproape identică, din unghiul puterii competitive, cu faptul imposibil. Într-un fel sau altul însă, scenariul se poate schimba fără ca protagoniștii se concentreze doar asupra respectivului aspect. Naturalețea procesului va rămâne căutată din plin în orice moment aferent unei traiectorii devenite aparte, Rămâne de văzut care sunt ramurile unde excelarea încă poate fi șlefuită spre mai multe succese. După puțin timp, acțiunea din apă a devenit deja o constantă importantă, cu numeroase argumente de prim rang.

De-a lungul unei perioade atât de scurte a timpului comparativ altor ramuri, publicul se regăsește în poziția de a aprecia momente deosebite în succesiune. Deși ciclul provocărilor acvatice rămâne mereu similar, volumul activității va fi urmărit permanent în căutarea poveștilor cu impact la vârful piramidei. Pentru încă o vară, focusul a avut nevoie să se împartă între marea scenă exterioară, care include și secvențele din canoe și cadrul interior. După ce am văzut cum primele se transformă în cea mai mare distincție mondială, nici canotajul nu a stat mai prejos în a influența momente absolut rarisime.

Dacă privim în istorie, probele acvatice din indoor au avut mai mult de așteptat spre ieșirea la lumina reflectoarelor. Prezentul, comparativ cu întrecerile din ambarcațiuni evocate până acum, ar putea să nu sugereze deloc un regim al superiorității. Însă, precum am remarcat de-a lungul a aproape un deceniu, alături de Simona Halep  inclusiv, o singură figură deține abilitatea să schimbe toate reperele. 

Numai că anumite distincții merită evaluate, spre ideea reală că sportul tricolor începe să rezoneze strălucirii trecutului, poate nu chiar atât de îndepărtat. Putem privi către fiecare membru al echipajelor care au concurat la München ca parte integrată a refacerii culturii, aproape 30 de competitori români fiind medaliați (doar) cu aur și bronz în Germania. Dar, dincolo de influențele colective pe care fiecare dintre atleții laureați recent le poartă, pare clar că David Popovici detronează în prezent orice alt reper. Probabil că la prima vedere, argumentele ar fi simple întrucât înotul nu a cunoscut aproape deloc succesul major constant anterior.

Odată limpede că nivelul potențial este realmente nemaivăzut, impactul creat datorită tânărului înotător s-a dovedit cel puțin pe măsură. Din vedere nu trebuie exclusă ideea că evoluția reprezintă în teorie puntea absolut necesară, în cazul încă reprezentantului lui Dinamo, maturizarea emoțională, dar mai ales fizică, remarcându-se cu mult înainte de atingerea vârstei asociate. De aceea, demonstrațiile ce vin din partea sa par să se diferențieze deja de orice alt conațional. 

Sub aceeași notă, ciclul unui an în bazin face ca oportunitățile majore să apară mai des decât ne-am aștepta. Practic fiecare pas a reprezentat în mod literar o nouă stație spre profunda istorie a sportului. În urmă cu mai bine de doi ani, fenomenul juniorilor își demonstra deja abilitățile la cel mai înalt standard posibil. Iar, ținând seama actualei situații, o medalie de bronz acordată în august 2022 ar fi reprezentat un plus formidabil al aurei pe care oricum David începuse să o construiască tocmai în capitala italiană. 

Regula organizatorică a natației surprinde că gazda unei ediții recente a juniorilor va rămâne în cărți pentru implicarea similară la seniori. Iar, într-un an 2022 în care absolut totul a funcționat pe coordonatele perfecte, indiferent de contextul competițional, complexul acvatic de la Foro Italico a fost pregătită de un act suprem. La Budapesta, Otopeni sau în oricare dintre locațiile recente, distanțele scurte au rămas secvențele de unde elevul lui Constantin Rădulescu a arătat, fără exagerare, o aură a invincibilității. 

Stilul liber este încă singurul abordat permanent, dar faptele demonstrează de ce totul se poate aborda într-o singură direcție momentan. Spre deosebire de turnirurile precizate mai devreme, cea mai prestigioasă dintre probe a preluat primul loc cronologic în agenda Campionatelor Europene. Din perspectiva lui Popovici, totul fusese atins și împlinit deja într-o stagiune neolimpică, pentru cei 100 de metri. Și totuși, trecând peste orice distincție, un singur absolut sacru țel merita din plin o încercare care să îl propulseze definitiv în istorie. Mai important decât am bănui inițial, se va arăta rezultatul din serii, unul ce va arăta realmente dacă șansele realiste pentru stabilirea noului record mondial sunt posibile.  

Încă din dimineața introductivă însă, forma imensului favorit a putut fi caracterizată drept una maximă, dovedită mai departe în semifinale. Fiind al doilea om care să coboare în două rânduri sub granița celor 47 de secunde, David i s-a alăturat lui Caeleb Dressel într-o manieră memorabilă. Deja victoria nu a mai fost pusă la îndoială, dar cel dintâi titlu continental de seniori al carierei, a venit în maniera în care niciun martor ocular nu o va uita vreodată. Legendara marcă deținută de César Cielo a fost corectată cu doar cinci sutimi, însă nu era nevoie de mai mult, în niciun alt scenariu. 

Prestațiile dominatoare ale românului au semnalat un fond exclusiv ascendent, încoronarea celui mai rapid înotător din istorie părând doar o problemă de timp. Ultima afirmație ar putea să pară superficială, dar realitatea ne va conduce în direcția opusă, privind spre imaginea celor 46 de secunde și 86 de sutimi. Indiferent de ulterioarele evenimente ale Campionatelor Europene, triumful cursei regină a devenit deja incomparabil majorității tuturor celorlalți sportivi ai planetei. Desigur, motivația nu s-a oprit niciodată într-un singur punct pentru talentele aflate la începutul drumului.

În condițiile unui entuziasm absolut, inclusiv din partea susținătorilor români, rămânea de văzut dacă un alt reper excepțional va fi atins de Popovici. Un singur pas mai rămânea pentru ca natația profesionistă să întâmpine un atlet care să realizeze dubla 100-200 de metri liber, atât în regim european, cât și mondial, în mod simultan. Nu trebuie să uităm că protagonistul din Capitală a ilustrat un grad chiar superior al controlului pe distanța cu cifra 2 în față, atunci când energia a fost maximă.

Rezultatul calificărilor a surprins un loc secund general fără ca efortul depus să se prezinte alert, semifinalele concretizând superioritatea conaționalului nostru. O dată în plus, niciun adversar nu a părut aproape de momentul din care i-ar putea cauza dificultăți reale în bazin. Până și un nou debut de întrecere propriu-zis foarte puțin incisiv a reprezentat doar prezervarea energiei, pentru secvențele decisive. Avansul față de urmăritori s-a consolidat fără probleme și înaintea ultimilor 50 de metri, însă forcingul lui David a transformat întrecerea într-un adevărat galop de sănătate.

Practic, marja dusă de la aproximativ șase zecimi, până la cele 2,37 de secunde ce au ajuns să îl separe pe învingător de Antonio Djakovic. Puține cuvinte, ci doar resursele combinate dedicației pot explica o asemenea diferență, imposibil de scontat la orice nivel de top. Locul secund a sosit practic într-o altă dimensiune, Popovici arătând în sfârșit întreaga capacitate de care dispune. Drumul său spre al doilea și ultimul triumf de la Roma a arătat că nici măcar Ancuța Bodnar sau Simona Radiș nu și-au putut expune dominația la o unitate echivalentă de măsură în Germania. 

În schimb, pentru adolescentul de sub culorile alb-roșii, poate chiar cea mai autoritară seară a carierei, ținând seama și de nivelul opoziției, i-a adus noul record mondial, pe lângă medalia de aur. A treia sa încercare individuală, ultima pe tărâm italian, a adus în cale și cea mai importantă necunoscută a verii în 2022. Proba de 400 de metri liber a fost marcată pentru liderul României cu o coroană a juniorilor la Otopeni, însă la nivelul superior, experiența sa este redusă. 

Fără discuție, manșa cu numărul 1 de calificări a conturat ideea că multiplul laureat s-ar putea lupta pentru cea de-a treia distincție. Deși nivelul concurenței a devenit inexistent către finală (cu cele 11 secunde care l-au separat de ceilalți doi adversari direcți), al patrulea timp cumulat este dovada că proba propriu-zisă ar fi fost competitivă. Marja preliminară față de eventualul învingător Henning Mühlleitner a fost de exact o secundă și trei zecimi, teoretic remontabile în condiții ideale. 

Din păcate, într-o perioadă în care efortul absolut se resimte permanent pentru orice sport de anduranță – remarcând și modul în care Simona Halep a depășit primul său joc desfășurat la Cincinnati – dilema participării s-a ivit la orizont, chiar și pentru un real fenomen. Rezistența la efort s-a prezentat absolut impecabilă, însă amiaza de miercuri a arătat că totul are o limită, oricât de improbabilă din ar părea exterior.   

Așteptarea nu s-a lăsat foarte mult extinsă, în condițiile în care proaspătul dublu campion european a fost sprijinit total de experimentatul său tehnician. Preferând să nu încerce o depășire a limitelor uzurii, David Popovici a confirmat încheierea întrecerilor romane printr-un abandon, privirea sa mergând spre viitorul apropiat din Lima. 

Doar că, până la concursurile din Portugalia, imaginea unui atlet cum prezentul rar a văzut, chiar și la nivelul acvatic rămâne una a excelenței. Mai mult, marca lăsată de protagonistul țării noastre în urmă, poate rămâne activă pentru mult timp de acum, dacă nu cumva tot deținătorul celui mai important record mondial din natație nu va găsi alte resurse de al transporta mai departe în bazinul lung.

Aspectul ce în continuare este demn de subliniat surprinde că cele două titluri acontate la Campionatul European de Înot, însumează cea mai prolifică ediție din istoria modernă pentru România. Iar, în ciuda unui act ultim care nu a mai avut loc, întreg succesul din Peninsulă în bazin, comparativ cu alte sporturi cu succes în august, i-a aparținut unui singur nume. David Popovici a continuat să rescrie analele natației, viitorul rămânând subliniat cu aceeași strălucire a unui potențial atât de greu egalabil.

Surse:

https://www.gsp.ro/sporturi/altele/adrian-radulescu-retragere-david-popovici-672080.html