Atât în circuitul masculin de tenis, cât și în cel feminin, pe lăngă triumful în marile competiții (din restul anului), actorii principali își demonstrează abilitățile pentru a fi cât mai consistenți pe parcursul unui an.

Recompensa venită, pentru modul respectiv de a evolua, este obținerea unui loc în turneul care închide efectiv stagiunea la vârf. În cazul celor mai bune opt fete, orașul care găzduiește finalele turului și-a schimbat locația după 5 ani petrecuți la Singapore. Iar acum, Shenzhen, noua gazdă a Turneului Campioanelor, ne propune o desfășurare inițială, parcă mai așteptată ca oricând, în ceea ce privește publicul din țara noastră.

În cursul zilei de ieri, a avut loc tragerea la sorți a fazei grupelor a competiției ce răsplătește, mai mult ca orice, constanța la nivel înalt. Extragerea le-a așezat pe Simona Halep și Bianca Andreescu în aceeași serie. Grupa violet le va mai aduce față în față pe Karolina Pliskova și pe deținătoarea ultimului trofeu de la Singapore, ucrainianca Elina Svitolina. Potrivit digisport.com, în grupa albă, au fost repartizate Ashleigh Barty, Naomi Osaka, Petra Kvitova și Belinda Benčič.

Dacă ne vom concentra asupra grupei căreia i s-a atribuit un nou simbol cromatic, culoarea mov / violet, ajungem la concluzia că Simona Halep, calificată pentru a șasea oară consecutiv la Singapore și Shenzhen se află într-o poziție dificilă, raportându-ne la mai multe elemente. Bineînțeles, la un turneu cu doar opt participanți, orice așezare a disputelor va fi complicată.

Dar pentru început, remarcăm că două dintre adversarele Simonei îi sunt foarte bine cunoscute. Reversul medaliei îl va reprezenta nivelul fizic și mental, la care numărul 5 WTA se va prezenta la turneul chinez. Karolina Pliskova și Elina Svitolina sunt oponentele ce necesită întotdeauna un nivel maxim de joc, în virtutea obținerii victoriilor. Totuși, palmaresul direct al româncei din Constanța, în fața celor două oferă și câteva motive de optimism.

Conform www.tennis.com, contra cehoaicei, Simona a obținut un total de șapte victorii, pierzând doar trei întâlniri întâlniri, luând în calcul și duelurile directe din FED Cup. În fața Svitolinei, fără a menționa neapărat scorul încleștărilor directe (care, potrivit aceleiași surse, este egal la patru), s-a dovedit că fiecare meci dintre cele două a rezervat deznodământuri imposibil de ghicit. Din fericire, semifinala de la Wimbledon a reprezentat ultimul exemplu, ce a mers în favoarea româncei. Însă, de atunci, multe aspecte par să fie schimbate.

În ceea ce o privește pe Bianca Andreescu, prezentă pentru prima data la un Turneu al Campioanelor, nivelul prestațiilor sale din ultimele luni, o indică drept favorită, la accederea în semifinale. Recenta ei serie de 17 victorii la rând (întreruptă de Naomi Osaka la Beijing) demonstrează că, teoretic, tânăra de origine română se poate ridica la înălțimea oricărei rivale, indiderent de stlul de joc al fiecăreia. De altfel, ea le-a și învins pe două din cele trei oponente din grupă: Svitolina și Pliskova recunoscându-se depășite, în disputele lor contra Biancăi.

Totuși, cea mai nouă provocare a sportivei ce reprezintă Canada, ar trebui să fie reprezentată de un prim duel cu Simona Halep. Cu toate acestea, campioana de la US Open are avantajul clar al formei recente, dacă privim spre momentele grele prin care a trecut Simona, după câștigarea Wimbledonului, din punct de vedere fizic și tenisistic.

Grupa albă va propune, printre altele, un nou meci între Ashleigh Barty și Naomi Osaka, în urma victoriei niponei din ultimul act al Openului Chinei. Odată cu ea, Naomi a ajuns la rândul ei, să se impună în 10 partide consecutive.

În schimb, lidera mondială din Australia (cea care a obținut cele mai multe puncte în ierarhia Race to Shenzhen) este o altă debutantă la competiția de elită. Ultima dintre ele, Belinda Benciḉ va căuta să continue pe fundalul de încredere, căpătat după accederea la Shenzhen. Elvețianca a reușit să-și ducă până la capăt, o campanie foarte dificilă, triumfând la Moscova și calficându-se pentru ultimul loc disponibil la Turneul Campioanelor.

Ediția din 2019 a WTA Finals pune în joc premii ce se ridică la valori de record pentru lumea tenisului. Însă, lăsând la o parte miza strict materială, competiția celor mai valoroase opt jucătoare promite întâlniri excepționale. La căpătul lor, așteaptă un trofeu, care va intra pentru totdeauna în istoria competițiilor din Shenzhen.

Surse:

https://www.digi24.ro/stiri/sport/tenis/simona-halep-va-juca-impotriva-biancai-andreescu-la-turneul-campioanelor-2019-cum-arata-grupele-1206587   

https://www.tennis.com/players/687/simona-halep/vs/732/karolina-pliskova/ 

https://www.tennis.com/players/734/elina-svitolina/vs/687/simona-halep/ 

https://live-tennis.eu/en/wta-race