Foarte greu, dacă nu cumva imposibil, va fi să descriem un mai mare decalaj al raportului de forțe, decât cel remarcat în debutul unei noi săptămâni de Campionat Mondial.

Mai întâi, un exemplu al dramatismului absolut s-a remarcat într-o optime absolut memorabilă. Portarul Croației a oprit aproape de unul singur la penalty-uri speranțele Japoniei pentru cea mai bună performanță din istorie.

Apoi, într-un complet contrast, ultima grupare asiatică rămasă în calcule, a devenit rapid martora unei lecții de fotbal. Efectiv, Brazilia a defilat cu ajutorul arsenalului ofensiv total, expus într-o primă repriză în care a marcat mai mult decât în întreaga fază a grupelor. Ulterior, Coreea de Sud a putut duce rezultatul final la cote ce nu reflectă dominația urmașilor lui Pelé.

Treptat, cea mai așteptată competiție a anului a depășit un punct de mijloc. Oficial, prima jumătate a Campionatului Mondial se scursese în materie de jocuri în faza grupelor, dar continuarea a făcut anumite detalii calendaristice irelevante. Dar, în timp ce multe ligi interne, printre care și a României a reluat activitatea obișnuită, senzația este că drumul spre un unic trofeu se află abia la început. 

Japonia – Croația 1 – 1 (1 – 3 după penalty-uri): Drama la cote supreme     

Evident, ultima afirmație tinde să nu fie exagerată doar pentru formațiile de prim rang ce și-au confirmat statutul. Iar, prin debutul rundelor eliminatorii, tendința a subliniat și provocări interesante pentru națiuni precum Japonia. Va fi greu să subestimăm isprava dusă până la capăt într-o grupă care a inclus două dintre ultimele trei campioane mondiale. Ca urmare, o mare surpriză a fost declanșată, indiferent de factorii suplimentari ai rundei finale. În același timp, caruselul seriilor însemna și că poziționarea pe locul întâi nu va fi egală cu o soartă mai ușoară.

Iar efectul s-ar putea remarca cel mai ușor pe hârtie în dreptul unor samurai hotărâți să rescrie istoria (sferturile de finală nefiind vreodată atinse). Cele două triumfuri de marcă au arătat că posibilitățile sunt chiar înalte atunci când poate așteptările încep să scadă. Într-o ipostază inversă, în fața jucătorilor din Costa Rica, scenariul nu a funcționat, însă aspectul crucial a fost următorul.

Indiferent statutului de la capătul fazei grupelor, elevii lui Hajime Moriatsu au pătruns în balul eliminatoriu cu a doua șansă, conform viziunii multor pasionați. În fața lor, se regăsea o Croație ce dimpotrivă, a găsit puține clipe impresionante de-a lungul seriei sale, începută cu o remiză și încheiată la fel. Însă, punctul obținut cu Maroc s-a arătat mult mai important decât vicecampioana mondială a anticipat inițial. Doar datorită lui, coroborat cu victoria contra Canadei, opțiunea unui alt rezultat nul a devenit valabilă.

Emoții imense au întâmpinat practic fiecare ocazie a Belgiei, însă o altă formație cu aspirații mari nu a reușit să găsească plasa în jocul decisiv, părăsind competiția cu doar un gol marcat. Pentru exponenții în carouri, scenariul critic a fost evitat, iar optimea de finală ar fi avut Spania drept rivala alternativă. Drept urmare, poziția lor se prezenta în termeni decenți, cu toate că avertismentele din partea asiaticilor au fost clare și nu doar din partea Japoniei.

Al Janoub Stadium era pregătit (pentru ultima dată conform planificării oficiale) să treacă oficial jumătatea primei runde eliminatorii, într-unul dintre jocurile fascinante, dar cu o atmosferă pe măsură. Previzibil sau nu, niponii și-au propus un start lansat, iar lovitura de colț din al treilea minut a rezultat într-o periculoasă lovitură de cap. Shogo Taniguchi nu a reușit să-și cadreze ideal execuția, dar semnalul era clar transmis pentru buturile lui Dominik Livaković. Nu a durat mult timp pentru ca replica să vină, chiar mai periculos la cealaltă poartă, din partea lui Ivan Perišić.

Nici mijlocașul lui Tottenham nu a izbutit să înscrie, Shūichi Gonda fiind autorul unei grozave intervenții. Din fericire pentru acesta din urmă, nici surpriza din centrul atacului croat, Bruno Petković nu a putut urmări șutul inițial, echilibrul rămânând intact cu destule emoții. Viteza pe flancuri a celor echipați în clasicul albastru închis, s-a dovedit cel mai intens și constant pericol spre careul advers. Nicio centrare nu și-a atins ținta într-o jumătate de repriză foarte activă, jocul de cap fiind foarte util și de partea balcanicilor.

Tot Ivan Perišić era aproape să ofere centrarea ideal, însă finalizarea a lipsit din câțiva metri, moment în care intensitatea atacurilor s-a mai moderat. Chiar și astfel, impactul lor a rămas la fel de serios, poarta croată scăpând fără amenințare întrucât Daichi Kamada nu a finalizat o precis acțiunea colectivă din minutul 40. Următoarea șansă avea să fie fructificată dintr-o fază fixă, prelungită până la Daizen Maeda, care nu putea greși din 6 metri.

Pe fondul unui interval mai insistent, Țara Soarelui Răsare și-a asumat în premieră un avantaj la pauză, iar partea a doua se prefigura cu atât mai interesantă. Europenii erau obligați să aplice un grad și mai clar al presiunii, în fața unei echipe ce a maximizat contraatacul de-a lungul turneului. Până atunci, Daichi Kamada nu era departe să găsească vinclul advers de la distanță, japonezii nefiind temător să forțeze în continuare când momentul s-a ivit.

Însă, fără ca niponii să se poată desprinde, egalarea a fost adusă într-o modalitate specială, mulțumită aceluiași Ivan Perišić. Centrarea lui Dejan Lovren din minutul 55 era fructificată printr-o lovitură de cap perfect plasată de la marginea careului mare. Frumusețea reușitei veteranului croat ar fi putut fi întrecută imediat, dacă al său coleg dintre buturi nu ar fi intervenit la șutul plasat undeva sub bară de Wataru Endo.

Dominik Livaković a ridicat ștacheta, dar omologul său a avut nevoie de o altă paradă și mai impresionant, la alte cinci minute distanță. Luka Modrić a încercat o execuție din prima care probabil ar fi candidat pentru reușita turneului, dar Shūichi Gonda s-a opus remarcabil. În mod categoric, cu avansarea cronometrului, ocaziile mari s-au rărit brusc, sceptrul prelungirilor devenind clar. Fără ca o echipă să-și asume dominarea, a devenit limpede că doar o eroare gravă urma să evite cele 30 de extra-timp.

Clipele ce separă eroii de pretendenții obișnuiți au început cu ceva mai mult curaj, dar fără ca atitudinea pozitivă să aducă și șanse în succesiune. Kaoru Mitoma ar fi putut să schimbe totul, dacă ar fi învins goalkeeperul advers de la marginea careului, înaintea finalului primei reprize adiționale. Elanul a părut să balanseze spre tabăra niponă și pentru perioada a doua, dar ultimul moment de speculat i-a aparținut fără succes lui Lovro Majer.

Suprema provocare a loviturilor de pedeapsă urma să ne demonstreze cum cel mai inspirat dintre elevii lui Zlatko Dalić a fost categoric goalkeeperul lui Dinamo Zagreb. În cele mai complicate momente de gestionat, se întâmplă des ca echipa cu mai puțină experiență, să cedeze cu o ușurință ceva mai mare. Iar, deși au fost purtați de suporteri mereu devotați și dedicați, samuraii nu au mai putut duce ritmul, încă de la startul loteriei, stăpânită de ex-iugoslavi la perfecție și în 2018.

Parând primii doi rivali, Dominik Livaković a oferit siguranța deplină echipierilor. Iar, deși Marko Livaja a irosit la rându-i o execuție în bară, fabulosul protagonist dintre buturi a găsit și a treia intervenție, în fața lui Maya Yoshida. Mario Pašalić a transformat fără emoții, încheind orice șansă a Japoniei către un sfert de gală. În schimb, Croația a supraviețuit unui foarte dur test al nervilor, spre a se califica între ultimele opt pentru a doua ediție consecutivă.

Brazilia – Coreea de Sud 4 – 1: Expresia dominației totale într-o singură repriză

Dacă în prima parte a serii au existat destule argumente prin care să susținem echilibrul și înaintea deznodământului, a doua confruntare nu favoriza acea perspectivă. Foarte interesant devine și un alt punct de vedere, care ne oferă o imagine asupra trecutului plin de momente glorioase pe care fotbalul sud-american și brazilian, în special, l-au trăit în Asia. Evident, intenția celei mai mediatizate naționale din afara Europei, nu s-a rezumat la altceva decât trofeul suprem.

Ultima oară, în zorii actualului mileniu, succesul a avut loc pe tărâm japonez, dar și pe cel al Coreii de Sud. Peste alte două decenii, ambițiile nu s-au schimbat, dar cât privește mult mai mica țară co-organizatoare din 2002, lucrurile au tot înaintat, până la un duel direct hotărâtor contra Seleção. Bineînțeles, parcursul inițial al războinicilor din partea sudică a Peninsulei nu putea fi mai dramatic.

Inițial, atât Ghana cât și Uruguay a părut să aibă pe rând momentul favorabil de partea sa, asiaticii nereușind să completeze revenirea din jocul al doilea, contra stelelor negre. Apoi, absolut toate condițiile au fost cumva îndeplinite pentru ca sud-coreenii să extragă într-adevăr bucuria reală, ce merită simțită după un succes precum cel din fața Portugaliei. Selecționata din Africa nu a obținut remiza, iar primii deținători ai Cupei Mondiale nu au înscris destule goluri pentru asigurarea locului secund.

Ca urmare, Heung-min Son și colegii săi au obținut pe drept onoarea de a înfrunta gruparea canară în a șasea optime. Până în minutul 90 al ultimului joc din propria, a părut că Brazilia poate să fie prima (și singura) formație cu un parcurs fără greșeală. Totuși, golul și înfrângerea primite din partea Camerunului, nu ar fi indicat în mod real semne de întrebare. Cel puțin două treimi din echipa titulară la debutul cu Serbia a fost menajată, Tite menținând atenția și resursele asupra jocului viitor ce avea însemnătate.

Iar cu toate motivele de optimism pe care structura auri-verde le putea extrage, întâiul meci de totul sau nimic mai înregistra o miză simbolică. Alături de unicul Pelé, o altă cale de a-i ridica spiritele legendei aflate în momente dificile, era evoluția propriu-zisă. Cu o echipă ce l-a inclus pe Neymar printre titulari, intențiile sud-americane au vizat o dominare mai clară a formației adverse și pe tabelă. În ciuda unui joc entuziasmant pe alocuri, golurile au venit târziu în ipostazele precedente, iar Coreea de Sud nu avea altă variantă decât să spere identic.

În cadrul arenei demontabile 974, lucrurile aveau să se așeze complet diferit, incursiunea lui Raphinha din minutul 6 găsindu-l pe un Vini Jr. foarte calm. Exponentul Realului semna a doua reușită în tricoul naționalei, iar debutul avea să fie ideal completat. Richarlison a fost stopat neregulamentar exact pe linia careului mare, Neymar fiind cel care a transformat elegant lovitura de pedeapsă. Vizibil zdruncinați în mod normal, outsiderii au găsit resurse spre un răspuns spectaculos, parat de Alisson cu mare greutate.

Hee-chan Hwang a semnat așadar primul dintre șuturile periculoase ale asiaticilor, motivând senzația că elevii lui Paolo Bento vor putea amenința doar de la distanță. Înaintea minutului 30 însă, totul era decis, mulțumită unei acțiuni fabuloase, declanșată prin talentul de fotbal pe plajă al lui Richarlison. Marquinhos și Thiago Silva i-au facilitat acestuia o finalizare simplă, dintr-un moment de artă pur. Asaltul brazilian nu a părut deloc forțat, iar drept urmare nu se încheia înaintea pauzei. Vinicius și Lucas Paquetá au combinat pentru a patra reușită, din tot atâtea execuții pe spațiul porții.

Abia în minutul 45, portarul Seung-gyu Kim a bifat o primă intervenție, însă dispoziția restului apărării sale aproape că l-a lăsat expus la orice acțiune legată a sud-americanilor. Întrebarea exista doar în privința unui scor final ce putea să arate de proporții istorice, ținând seama că repriza a doua urma, fără presiune. Heung-min Son a ratat șansa unui rapid gol de onoare, din poziție de singur cu portarul, după care dansul figurat a fost reluat. Diferența mare s-a remarcat la capitolul intervențiilor din poartă, care într-adevăr, au venit la timp pentru a limita proporțiile scorului.

Kim i s-a opus în nu mai puține de trei rânduri lui Raphinha, din posturi favorabile, înainte ca vacarmul din tribune și de pe gazon, să se mai domolească. Mai mult decât atât, presând tot mai des asupra porții lui Alisson, învinsa a găsit un moment de referință. Șutul formidabil al lui Seung-ho Paik din minutul 70 i-a garantat secvența individuală a serii, într-un joc în care Tite a reușit să-și trimită în teren fiecare elev care nu apucase încă să debuteze pe marea scenă din deșert.

Dani Alves a dus și el mai departe cea mai longevivă carieră la nivelul primei reprezentative și nu a fost deloc departe să puncteze cu un voleu de clasă. Pe lângă multe intervenții ale goalkeeperul advers, sud-americanii au fost negați inclusiv de pe linia porții. Improbabil, dar adevărat, Coreea de Sud a părăsit onorabil competiția, păstrând cumva poarta intactă, pe toată durata celei de-a doua repriză. Cea dintâi, dincolo de strălucirea maximă a Braziliei, reprezintă dedicația perfectă pentru maestrul Pelé.

De la legende ale trecutului, la posibilități pentru rescriere a istoriei din partea noilor eroi, a 22-a ediție a Campionatului Mondial încă promite destule alte amintiri. Pe rând, în continuarea fazei eliminatorii prime, am remarcat unde s-ar putea situa limitele, între entuziasm, agonie și bucurie în termenii fotbalistici din Qatar.