Fotbalul european la nivel înalt este condus mereu de echipe mari, aflate în căutarea a noi pagini de glorie.

Fotbalul european la nivel înalt este condus mereu de echipe mari, aflate în căutarea a noi pagini de glorie. Actuala stagiune a sportului rege a fost influențată de aspecte majore din afara terenurilor, care par să schimbe întreaga complexitate a vieții pe planetă, indiferent de domeniile activitățiilor. Bineînțeles, odată cu o gestionare atentă a evoluției coronavirusului, cele mai importante discipline și-au putut relua drumul. Chiar dacă maniera prin care au făcut-o a arătat complet schimbată, din anumite puncte de vedere, bucuria și miza uriașă a jocurilor depășesc orice sentiment de ezitare. Drept consecință după cinci luni agitate, prima competiție valorică de pe bătrânul continent a ajuns la final, chiar dacă o nouă ediție a ei debutase deja, teoretic.

Sezonul 2019-2020 din UEFA Champions League a ajuns la momentul startului fazei grupelor pe 17 septembrie. Multe formații aveau atunci speranțe întemeiate pentru o tentativă de cucerire a trofeului. Chiar dacă Bayern München fusese eliminată încă din optimile campaniei anterioare (de către formația ce avea să meargă până la capăt - Liverpool), aspirațiile clubului bavarez nu puteau fi zdruncinate. El cucerise cel mai recent titlu suprem pe plan european în 2013 (chiar în fața marii rivale, Borussia Dortmund). Între timp, au mai fost acontate șapte campionate interne consecutive. Însă, antrenori cu nume de legendă, precum Pep Guardiola și Carlo Ancelotti, nu au reușit să mai ducă Bayern nici măcar într-o nouă finală a Ligii Campionilor. De aceea, căutarea triumfului internațional devenise de mult timp principala prioritate a conducerii din München.

Multipla campioană a Germaniei avea să le înfrunte în grupele competiției stelelor pe Tottenham, Olympiacos și Steaua Roșie Belgrad. Niko Kovač a condus inițial de pe bancă trupa bavareză, și, în ciuda unor dificultăți severe în Bundesliga, tehnicianul croat a obținut un nivel excelent de performanță în Champions League.

Apogeul afirmației respective părea să fie atins cu un succes răsunător pe Tottenham Hotspur Stadium. Bayern s-a impus cu 7 – 2 la Londra, transmițând că este una din echipele de luat în calcul pentru finala plănuită la Istanbul. Pentru Niko Kovač, lucrurile nu aveau să mai arate la fel de pozitiv, însă. La începutul lunii noiembrie, el a fost demis inclusiv pe fondul parcursului tot mai slab din campionat, subliniat de un eșec cu 1 – 5, suferit la Frankfurt. Bayern se afla pe locul al patrulea în Bundesliga, iar cei mai importanți membri ai vestiarului au întâmpinat pozitiv demiterea croatului. Secundul acestuia Hansi Flick a fost ales drept interimar, dar prestațiile excelente ale elevilor săi, au determinat ca antrenorul de 55 de ani să continuie pe Allianz Arena pentru o perioadă consistentă.

Bavarezii și-au completat parcursul perfect în Liga Campionilor, încheind grupa B cu maximum de puncte, marcând 24 de goluri în cele șase întâlniri, primind doar 5. Momentul întreruperii fotbalului a găsit-o pe cvinctupla câștigătoare a trofeului practic calificată în sferturi. Un alt triumf impresionant în capitala Angliei, 3 – 0 cu Chelsea îi asigura o formalitate în returul de pe teren propriu, parafat cu 4 – 1. După ce a obținut prezența în formatul Final 8 din Portugalia, Bayern i-a administrat un scor de proporții istorice Barcelonei: 8 – 2. Înscriind de patru ori pe repriză, germanii au reaprins conceptul mașinăriei de fotbal, iar evidențele erau cât se poate de clare. Semifinala s-a dovedit mai dificilă decât a arătat-o rezultatul final, de 3 – 0, în compania lui Lyon.

Pentru al șaselea titlu în Cupa Campionilor Europeni / Liga Campionilor, echipa ghidată dintre buturi de Manuel Neuer s-a confruntat cu principalul exponent al fotbalului francez, Paris Saint-Germain. Partida ne-a prezentat o calitate ridicată, echivalată (cel puțin) de nivelul intensității de efort. Ambele garnituri au ratat oportunități uriașe, până când Kingsley Coman, un fost component al trupei din Hexagon, a înscris singurul gol al finalei de pe Estádio da Luz. Bayern a izbutit să-și conserve avantajul și să pună punct unui sezon fără vreun pas greșit în UEFA Champions League. Deși a ratat șansa de a marca și în ultimul act (precum o făcuse în toate celelalte faze), Robert Lewadowski va rămâne golgheterul unei stagiuni memorabile. Polonezul a punctat de 15 ori în 10 confruntări (eurosport.com), demostrând astfel, o eficacitate de care orice atacant și-ar dori să dea dovadă. Lewandowski s-a bucurat, alături de coechipierii săi, pentru cucerirea primei cupe european, de la venirea sa la München.

Bayern a devenit Campioana Europei pentru a șasea oară, iar maniera prin care a realizat acest deziderat a fost una uluitoare. Cel mai titrat club din fotbalul german a câștigat toate cele 11 dueluri la care a luat parte în campania care a luat sfârșit noaptea trecută, pe tărâm lusitan. O asemenea realizare ne readuce în prim-plan dominația pe care bavarezii o pot etala nu doar pe plan autohton, dar și în duelurile europene. Așteptarea acelor clipe a luat sfârșit pentru formația de pe Allianz Arena după șapte ani.

Surse:

https://www.gsp.ro/international/campionate/oficial-bayern-munchen-l-a-demis-pe-niko-kovac-comunicatul-clubului-ce-a-spus-tehnicianul-croat-581886.html

https://www.eurosport.ro/fotbal/champions-league/2019-2020/standingperson.shtml