Una dintre sportivele care a ales să nu facă deplasarea pe continentul nord-american a fost Simona Halep. Prin neparticiparea la US Open, jucătoarea clasată pe locul secund al ierarhiei feminine a avut de înfruntat o nouă pauză consistentă, de aproximativ o lună. Anterior debutului perioadei importante a sezonului de zgură, hiatusul dintre competițiile din Dubai și Praga s-a extins peste jumătate de an calendaristic. În ciuda unui asemenea context, ce poate părea bulversant, prestațiile pozitive nu s-au oprit pentru dubla campioană de Mare Șlem. Începând de la semifinala majoră din Melbourne, pierdută cu Garbiñe Muguruza pe 30 ianuarie, ea a legat o serie remarcabilă de succese, care avea să se extindă și la Roma.

Epicentrul lumii sportului alb s-a regăsit în ultimele săptămâni la New York. Acum, acțiunea începe să se focalizeze treptat asupra terenurilor de zgură. Suprafața roșie întâmpină atleții către apogeul care va fi atins la Roland Garros. Din perspectiva respectivă, ecartul între ultimele două turnee de Mare Șlem ale sezonului va fi mai scurtă decât oricare altul în istoria recentă.

Simona Halep a debutat în complexul Foro Italico (la simplu) printr-o partidă rarisimă din punctul de vedere al evoluției scorului. Jasmine Paolini a rezistat bine pe parcursul întregului meci, dar a fost depășită fără complicații exagerate. Setul secund desfășurat în ziua de miercuri s-a încheiat cu doar un joc câștigat la serviciu, el aparținându-i româncei.              

Turul al treilea i-a adus-o în față Simonei, pentru a doua oară la turneul roman din 2020 pe Dayana Yamstrenska. Ucraineanca a deschis duelul de simplu mult mai bine decât a făcut-o cu cel de dublu (desfășurat și pierdut marți). Revenind după un debut nereușit, fosta dublă finalistă a preluat controlul jocului, mai ales prin calitățile sale defensive și de rezistență în schimburie lungi. Principala favorită se impunea în minimum de seturi și urma să o întâlnească pe Yulia Putintseva, pentru un loc în semifinalele Openului Italian. Reprezentanta Kazahstanului a arătat o creștere exponențială de formă în perioada survenită reluării stagiunii. Putintseva a fost autoarea unui drum lung pe hardul de la Flushing Meadows, fiind prezentă printre ultimele opt și eliminată apoi de către Jennifer Brady.     

Tot pe suprafață dură avusese loc și singura întâlnire dintre ea și Simona Halep. În Australia, tenismena mai galonată a triumfat în două acte. La o distanță de aproximativ opt luni, terenul central de la Roma a fost scena celei de-a doua înfruntări directe, între două atlete motivate și îndărjite.

Primele secvențe ale sfertului de finală au fost echilibrate, iar jocul nu a avut lipsă de calitate, în niciuna dintre părți. Putintseva a avut primele șanse în a se desprinde, însă principala favorită s-a regrupat foarte rapid. Ea a reușit să se detașeze și să-și conserve ecartul obținut în prima jumătatea a actului de debut, finalizat cu 6 – 2. Constănțeanca și-a etalat superioritatea împotriva unui oponent ce acumulase destulă oboseală și de pe urma unei partide extenuante cu Elena Rybakina. În consecință, la finalul primului set, locul 30 WTA a solicitat intervenția medicului pe teren.

Pauza nu a pricinuit vreo schimbare majoră în coordonatele întâlnirii. După ce sportiva născută în Rusia și-a pierdut serviciul și în manșa secundă, aceasta a preferat să se retragă, la 2 – 6 ; 0 – 2. Astfel, numărul 2 mondial a evoluat doar 47 de minute pentru a ajunge în semifinalele de la Foro Italico. În condițiile în care partida nu s-a încheiat într-un termen normal, ritmul foarte ridicat al tenismenei noastre a fost stopat prematur. Ea a reiterat, conform declarației preluate digisport.ro, că un trofeu roman ”va avea o însemnătate foarte ridicată, la nivel personal. (...) este unul dintre preferatele mele. Încerc, cât se poate de mult, să-l câștig”.

Orele suplimentare de odihnă îi pot servi enorm, înaintea unei provocări ce se anunță mult mai mare. Adversara din careul de ași italian s-a ales dintre două foste câștigătoare de Mare Șlem. Garbiñe Muguruza și Victoria Azarenka s-au ridicat la înălțimea acestui afiș. Cele două au luptat necontenit pe întreaga durată a duelului lor. Recenta finalistă de la New York și-a adjudecat prima manșă, dar iberica a replicat, împingând partida într-un act final. După multe răsturnări de situație, Muguruza s-a impus cu 3 – 6 ; 6 – 3 ; 6 – 4.

Partida ce o poate duce pe Simona Halep într-o a treia finală de la Roma va reprezenta și o oportunitate a revanșei, împotriva celei care a învins-o pentru ultima oară în circuitul mondial. Românca o va înfrunta mâine după-amiază Garbiñe Muguruza în primul eveniment al zilei de pe tabloul fetelor.

Surse:

https://www.digisport.ro/tenis/simona-halep-atitudine-de-campioana-ce-a-spus-dupa-calificarea-in-semifinale-la-roma-911177