Evenimentele importante au cuprins întreaga lume a disciplinelor motorizate, într-un sezon estival ce se anunță la cote fulminante. În ciuda obstacolelor ce pot fi întâlnite, care nu sunt puține, un contingent atletic deosebit încearcă să-și înalțe cu succes moralul. La fel de adevărată devine și ideea că, ridicând o comparație între natura ramurilor ce compun motorsportul contemporan, diferențe importante vor exista constant la capitolul siguranței. 

Vizând pentru început progresele pe patru roți, competițiile dedicate vor deține mereu un mic avantaj, cel puțin pe hârtie, față de cele dictate de la bordul motocicletelor. În al doilea caz, oricât de mulți factori ar fi luați în calcul, contextul se schimbă abrupt. Realitatea aferentă se prezintă inevitabilă fără a aminti neapărat că vârstele minime ale participărilor la înalt nivel sunt mult scăzute față de festivalurile monoposturilor, spre exemplu.

Dacă direcția Campionatului Mondial de Formula 1 indică actualmente regiunile sudice ale Franței pentru o după-amiază deosebită*, competiția supremă paralelă, își continuă și ea periplul perioadei mediane a stagiunii în curs. Precum reiteram și mai devreme volumul de activitate urmează a fi în continuare unul extrem de ridicat, inclusiv pentru Motomondialul de Viteză, un concept ce a cunoscut în diferite instanțe, clipe întunecate. Depășirea lor și orientarea către viitoarele destinații conturează una dintre caracteristicile aparte ale îmblânzitorii ghidonului pe tot parcursul istoriei fie ea mai veche sau recentă. Abilitatea reînnodării un proces dificil este indispensabilă din perspectiva majorității concurenților.

Fără a mai pătrunde adânc în trecutul relativ apropiat (de aproximativ trei săptămâni) care guvernează emoțional caravana asociată Moto GP, atmosfera se arată a fi într-un moment de cumpănă. 

Încărcătura sentimentală unică ilustrată în cadrul ultimelor două întreceri oficiale ale categoriei regină a fost încă purtată în fiecare tur parcurs. Scopul cinstirii memoriei lui Jason Dupasqiuer a fost tradus simplu în oferirea unor curse în care totul va fi oferit sub carenă. De la concluzia cenușie trasată prin week-endul italian, alinată poate doar de prezența constantă a drapelului elvețian în cadrul ceremoniilor de premiere, focusul pasionaților pare să se schimbe în sensul în care, nimic nu rămâne garantat în șa, nici măcar la jumătatea anului 2021.

Chiar și astfel, principalii actori ai spectacolului, conștienți de gravitatea oricăror riscuri ce pot interveni la fiecare viraj, nu aveau decât a avansa, iar exemplul oferit prin Grand Prix-ul Cataloniei se dovedea unul grozav.

Într-o perioadă în care reglajele se realizează treptat și din punct de vedere tehnic, schimbările pot apărea la vârful principalului reper al motocicletelor profesioniste. La capătul unei prime treimi în care structura KTM s-a văzut într-o sporită dificultate la categoria principală, situația a cunoscut o turnură plăcută. Reajustarea șasiului pentru marca venită din Austria contribuia enorm la un reviriment remarcat imediat de piloții ce îi dezvoltă palmaresul.

În urma unei clasări în poziția secundă la Mugello, Miguel Oliveira remarca cum propriul potențial continua să urce, în perspectiva viitoarei runde. Prin urmare, un podium toscan binemeritat era urmat de o nouă izbândă impresionantă la Barcelona. 

Rămânând ideal în apropierea unui Fabio Quartararo ce devenea imbatabil în calificări, bifând cinci prezențe consecutive în fruntea grilelor de start din Moto GP – pentru prima oară după uimitorul an 2014, înregistrat de Marc Márquez – pilotul lusitan rămânea concentrat asupra țintei sale.

Asumându-și conducerea la Barcelona, el impunea un ritm greu de urmat pentru ceilalți adversari. Deși amenințat serios de revenirea spectaculoasă în avanposturi, atât a liderului clasamentului general, cât și a compatriotului său, Johann Zarco, spre final, portughezul menținea impecabil calmul până la completarea unui succes meritoriu, al treilea înregistrat în tânăra sa călătorie de categorie supremă. 

O nouă după-amiază de calitate sublimă pe pistă era urmată de prezența drapelului Țării Cantoanelor pe podiumul de premiere se încheia oficial cu Johann Zarco și Jack Miller, alături învingătorului. 

Cu siguranță, o destinație legendară, pe care exemplarele motorizate KTM nu o îndrăgeau la fel de mult, urma să pătrundă din nou în calendarul competițional, după absența motivată pe fond pandemic, din campania anterioară. O latură fascinantă a particularului traseu de la Sachsenring ne trimite într-o istorie mai puțin întâlnite în alte competiții. Pentru exact un deceniu, începând din 1962, pista din regiunea saxonă a fost amprenta unui Mare Premiu al Germaniei de Est. Abia odată cu ultimele modificări asociate înghesuitei configurații de 3,645 km punctate în 1998, idilica locație revenea pentru reprezentarea statului unificat, în cadrul sezoanelor de Motociclism Viteză.

Pentru cei familiarizați de suficientă vreme cu specificul campionatului, o altă mențiune se ivește automat în memoria lor. Marii piloți și-au format în timp propriile fiefuri ale dominației, indiferent de natura disciplinei. 

Însă, pentru Marc Márquez, afinitatea cu traseul germanic este una ce depășește orice comparație ori imaginație. Începând de la intrarea sa pe scena motorsportului de top, inițiată în 2009, catalanul și-a trecut în cont toate cele zece victorii disponibile pe Sachsenring. Bineînțeles, parțialul său, de șapte succese de clasă Moto GP, nu a fost periclitat în stagiunea trecută, din care fost obligat să absenteze în totalitate, după tulburele runde andaluze.

Explicațiile succesului neîntrerupt descris anterior se regăsește într-o importantă legătură cu dispunerea materialului său de talent în condiții particulare. Fiind poate cel mai înalt maestru al istoriei în ceea ce privește circuitele anti-orare (cu mai mult viraje de stânga; raportul din Saxonia fiind de 10 la 3), sextuplul campion mondial de 28 ani domina autoritar configurațiile specificate, de proveniență mai rară. Însă, locația unde palmaresul rămânea invincibil era sudicul traseu german, cel mai scurt din mozaicul stagional. 

În plus, ținând seama de prestațiile recente, ce indică în continuare un interval larg al recuperării complete, revenirea pe unul dintre tărâmurile favorite avea să susțină aspectul fizic ce l-au împiedicat să își regăsească nivelul. Raportul schimbărilor de direcție consemnat mai devreme aplică cel mai redus nivel al disconfortul pe care umărul său drept, aflat într-o refacere sensibilă, îl va resimți în întreg sezonul. De asemenea, prima sesiune de teste oficială la care a putut lua parte de-a lungul săptămânii precedente, petrecute chiar în Catalonia, îi conferea încredere suplimentară ibericului. 

Îmbinând aspectele prealabil detaliate, liderul formației de uzină Honda se prezenta printre uriașii favoriți pentru o victorie de etapă, statut confirmat în mare măsură, pe durata zilei de vineri, printr-un ritm dominant. Colegii săi Pol Espargaró și respectiv Takaaki Nakagami, demonstrau că prototipurile japoneze se ridică la înălțime. Drept consecință, șirul celor cinci prezențe consecutive în pole-position ale lui Fabio Quartararo, declanșat la Doha, în runda secundă, era pus sub amenințare serioasă. Temperaturile neobișnuite de ridicate din apropierea Chemnitz, chiar și pentru un început de vară completau tabloul unor ședințe ale calificărilor aparte. 

Pentru a completa spectrul pe care Marc Márquez l-a asociat circuitului din proximitatea graniței cehești, este de adăugat că el nu cunoscuse înfrângerea nici măcar în vreo zi de sâmbătă, obținând clasări în frunte în fiecare dintre cele șapte ocazii anterioare. Sarcina de a-l detrona, măcar în 2021 era inițiată de Miguel Oliveira. Performerul ultimelor două evenimente dezvolta un neașteptat comportament pozitiv KTM pe Sachenring. Însă, superioritatea aparținea în fapt tot lui Fabio Quartararo. 

Unicul reprezentant Yamaha din secvența Q2 părea să își paveze traiectoria către a șasea izbândă consecutivă în calificări. Însă, într-o succesiune de momente mai puțin așteptate, Johann Zarco îi subtiliza compatriotului său prima poziție, profitând și de ceva aspirație reperată în fața sa. Aleix Espargaró avea parte de același impuls, alegând o manieră a pilotajului lent aflată la limita regulamentului. 

Pentru momentul respectiv însă, veteranul catalan poziționa Aprilia în interiorul primei linii a grilei. Întâia oară în actualul mileniu și de la revenirea manufacturierului din Noale în Moto GP, treapta a treia era asigurată, doar cei doi francezi rămânând în fața fratelui mai mare al familiei Espargaró. 

Căzătura liderului ședinței a cauzat imposibilitatea oricăror îmbunătățiri ulterioare a timpilor. Astfel, circumstanțe nedorite îi securizau lui Johann Zarco un prim pole-position la bordul unui prototip Pramac și al șaselea din carieră. Finalmente, alături lui Jack Miller, Marc Márquez se vedea obligat să încheie topul 5 și să spere doar la un start promițător. Monopolul Honda era într-adevăr întrerupt de o motocicletă Ducati ce și-a găsit propria fereastră a perfecțiunii. 

Aflat în al cincilea sezon petrecut la categoria absolută pentru al patrulea producător distinct, purtătorului numărului de concurs 5 se afla încă în căutarea primului său triumf de rundă. Marele Premiu al Germaniei îi oferea o nouă șansă mai puțin scontată, însă cheia pentru Johann Zarco rămânea aceea a unui demaraj bun, aspect bifat cu succes. 

Totuși, plecările de top le aparțineau celor mai bine clasați iberici la capătul după-amiezii de sâmbătă. Atât Aleix Espargaró, cât mai ales Marc Márquez își demonstrau pofta de a conduce, luându-i fața galicului după primul viraj. În condiții ce puteau fi oricând afectate de intervenția ploii, ecuația rămânea una perfect deschisă. 

De asemenea, în ideea în care liderul nu se putea desprinde tocmai vizibil de urmăritorii său, plutonul rămânea unul compact, mai degrabă specific întrecerilor de clasă mezină. Pe lângă Zarco, Miguel Oliveira, Fabio Quartararo și ambii piloți Suzuki indicau că emit pretenții în treimile inferioare de întrecere. 

Incidentele întâmpinate în jumătatea inferioară a clasamentului nu îl împiedica pe purtătorului numărului 93 din a-și începe treptat forcingul. Odată cu trecerea primelor tururi, principalul său urmăritor începea să piardă treptat teren la bordul Aprilia. Pe rând, învingătorii ultimelor trei etape îl devansau pe Aleix Espargaró, portughezul formației de uzină KTM își anunța intenția dublării triumfului său de la Barcelona. 

În fața lui, principala motocicletă Honda demonstra că poate să echivaleze ritmul lusitanului pentru controlarea aparent calmă a ritmului alergării. Sub o alegere similară a seturilor de pneuri, devenea evident că pe lângă factorul resurselor de concurs, cel psihologic cântărea cu o greutate cel puțin la fel de mare. Prezentând un ritm încurajator pe parcursul majorității evenimentelor anterioare, Marc Márquez lămurise că încă are capacitatea de a se lupta cu orice oponent pe pistă. Aspectul negativ în forțarea limitelor bagajului său fizic a avut ca rezultat trei mari premii succesive neîncheiate pe motocicletă. Oricând de puternic ar fi moralul unui pilot de calibrul celui născut în Cervara, semnele de îndoială interveneau natural într-un context al presiunii înalte.

Încă de la intrarea în jumătatea finală a etapei cu numărul 8 a stagiunii 2021, era limpede că un singur rival îi putea contesta supremația. Miguel Oliveira, odată ajuns în fața lui Jack Miller, se vedea în poziția de a încerca să recupereze un ecart extins la aproximativ două secunde. 

Cu mult aplomb oferit de recentele sale performanțe, el părea capabil să recupereze treptat din deficit. Dar, în ciuda unei mici erori din partea ibericului, acesta continua conservarea ideală a unei marje de minimum nouă zecimi. ce s-a dovedit imposibil de anulat în condiții normale. Primele picături de ploaie căzute pe asfaltul saxon îi subliniau lui Márquez că poate forța suplimentar într-un context precar altor competitori, însă profund favorabile exponentului Honda Repsol. 

Vital de spus este și constatarea că în absența sa, constructorul japonez nu obținuse vreo victorie de cursă în 2020. Astfel, insuccesele treptate au condus către cea mai lungă serie fără triumf din istoria grupului din Tokyo, extinsă la 22 de ocazii. Ultimul îi revenise tot lui, în ultimul week-end din 2019, la Valencia. 

De atunci, trecuseră 592 de zile, majoritatea lor fiind pline de frustrări și suferință. Apropierea ultimelor tururi de la Sachsenring, un prilej atât de important pentru posibilitatea stopării secetei, semnalau un control deplin pentru Marc Márquez. 

Văzând emoționat steagul în carouri, el devenea primul pilot al epocii Moto GP care să își adjudece opt izbânzi la rând pe aceeași pistă. Miguel Oliveira era nevoit să îl urmeze pentru a treia clasare între primii doi, în vreme ce Fabio Quartararo își asigura un podium comparat imediat cu aurul, francezul recunoscând dificultățile Yamaha pe cel mai scurt traseu din caravană. Obținerea poziției a treia îi garanta creșterea avansului său în ierarhia generală față de Johann Zarco, auspiciile revenirii la Assen în week-endul viitor, prezentându-se net favorabil liderului stagional.

Până când Marele Premiu al Olandei își va marca întoarcerea în catedrala motociclismului, un moment chiar mai iconic a fost marcat în sud-estul Germaniei. Neîntors la capacități apropiate de maxim, Marc Márquez recunoștea că a 57-a sa victoria la categoria absolută a Motomondialului de Viteză ar putea fi și una dintre cele mai prețioase. Reputația sa marcată prin expresia King of the (Sachsen) Ring a rămas intangibilă în circumstanțe ce au implicat inclusiv un start din poziția a cincea.

* În Formula 1, strategia a făcut diferența pentru Max Verstappen, olandezul depășindu-l pe Lewis Hamilton în penultimului tur de la Le Castellet, pentru a bifa o superbă primă reușită din cariera sa în Hexagon.