După un ultim act memorabil, Norvegia recapătă coroana mondială a handbalului feminin
Conform tuturor așteptărilor primei ediții a unui Campionat Mondial de handbal desfășurat în Spania, ultima dispută a adus față în față formațiile care au ajuns să domine în ultimul deceniu. Doar că desfășurarea jocului pentru medalia de aur nu a arătat nici pe departe previzibil. Asemenea duelului decisiv din grupele principale, Norvegia a fost condusă la 6 lungimi, de Franța în prima repriză. O schimbare uluitoare în dinamica totală a jocului, materializată pe deplin după pauză, a dus rezultatul final la un neverosimil 29 – 22 (12 – 16).
Nordicele, deja campioane europene în exercițiu au bifat al patrulea trofeu mondial, în dauna grupării Les Bleus, în vreme ce Danemarca a depășit națiunea gazdă pentru medaliile de bronz din Granollers.
Dintre provocările de mare factură, câteva au tendința să nu iasă complet la suprafață, în mediul competitiv. Pe lângă obligativitatea concentrării asupra marilor țeluri, majoritatea atleților pot să păstreze resurse pentru momentele măreției. Respectiva direcție nu se poate trasa tuturor artizanilor, atunci când vom lua în calcul încercările de grup. Este nevoie admitem și să ne gândim că sportul colectiv se bazează de obicei pe forțe dominante. De multe ori, întrebările vor fi asimilate cu cel mai mare interes, spre răsturnarea polilor de influență. Noutatea devine așadar multa apreciată neutru, dar oricare ar fi nivelul insistenței întâlnite pe semicerc, spre exemplu, vom ajunge cumva într-un punct familiar.
Parcurgând an după an acțiunea asociată handbalului de înaltă intensitate, am crede că tendințele se mai schimbă, însă aparențele devin înșelătoare. Dacă mergem spre sfera feminină și către dinamismului proiectelor de club, am putea crede că principalii artizani ai succesului se vor schimba, deși, în continuare, există nume ce nu pot fi scoase din vreo ecuație. Complet alte așteptări avem în ceea ce privește jocurile pe națiuni, acolo unde, într-adevăr, reperele excelenței se înlătură foarte greu. Coeziunea, alăturată organizării și unei științe perfect asimilate a răspândirii reușitelor nu se poate anula, dominațiile păstrându-și autoritatea.
În cadrul competiției unui nou deceniu, multe dintre așteptări au vizat principalelor pretendente pentru medalii. Aceleași două săptămâni și jumătate care pun punct oricărui an al fetelor au adus numeroase secvențe ale uzurii. Dincolo de experiența ce poate să fie considerată unică pentru câteva dintre reprezentative, precum este cea a Iranului, călătoria urma să se dovedească scurtă decât de obicei pentru majoritate. Având în vedere că jocurile ierarhizării finale nu au mai fost programate, din rațiuni pandemice, o bună parte din presiune a dispărut.
Obiectivele au fost diferit plasate în dreptul majorității componentelor turneului final mondial cu numărul 25. Dar, concomitent, recunoaștem că respectivele ținte, care au scăzut pentru câteva formații, asemenea României, au ajuns în respectivul cadru deoarece din cauza unei diferențe imense de gestionare a talentului. De aceea, separarea valorilor handbalistice se realizează cu imensă ușurință, gândindu-ne, prin comparație, la un turnir european.
Totuși, am realizat, chiar în cadrul experienței iberice, că excepțiile există, dinspre faza grupelor. Contrar tuturor eventualelor surprize, zilele decisive au readus confirmări. Pentru o bună bucată de timp, spiritul de pe semicerc s-a regăsit în Scandinavia. În fapt, cu cât mergem mai departe la capitolul analizei în trecutul recent, remarcăm că reprezentativele nordice au continuat să reprezinte reperul marilor favoriți.
Modul prin care cultura locală a dezvoltat sportul, accentul căzând în principal pe metodele accelerării și preciziei în pasare, a continuat să fie implementat drept modelul deceniilor viitoare. Răspândirea unei asemenea filosofii a contat enorm pentru capacitățile reprezentativei Țării Lalelelor de atingere a capacității maxime, după o finală absolut dramatică, decisă la ultima aruncare de la 7 metri executată în Japonia.
Important de menționat, prin urmare, este că la ultimele două tentative, naționala Norvegiei nu a reușit să bifeze aurul mondial, alte naționale ridicându-se la înălțime odată cu 2015. Cu toate acestea, în pofida câtorva acțiuni intercontinentale încheiate fără succes, nucleul, începând de la exponente și încheind cu selecționerul, a rămas virtual identic. Așteptările nu au punctat în multe direcții diferite, așadar, echipei condusă de excepționalul islandez Þórir Hergeirsson.
Din postura deținătoarei laurilor bătrânului continent, pentru a opta oară în istorie, însă la capătul unei campanii olimpice neconcretizate cu titlu, multipla deținătoare a coroanei mondiale ar fi avut o uriașă nevoie de a încheia 2021 pe un ton pozitiv, iar turneul din Spania s-ar fi putut transforma într-un eșec remarcabil din perspectiva proporțiilor. Un singur pas greșit semnificativ și o remiză pe care Suedia a obținut-o la ultima acțiune a trimis principala favorită la o partidă de eliminare (respectiv de o clasare în poziția a noua), după faza grupelor.
Țările de Jos au reacționat în primele 20 de minute ale întâlnirii decisive pe măsura blazonului unei campioane mondiale en-titre. Pe măsura trecerii minutelor, nordicele și-au resetat ritmul, îndepărtând dintr-odată un deficit de șase lungimi. Cu siguranță, întreaga poveste a Campionatului Mondial s-ar fi scris diferit dacă naționala olandeză ar fi prezervat un avantaj masiv. Altfel, controlul reprizei secunde extrem de spectaculoase a stat în dreptul campioanei continentale, care a depășit cel mai mare obstacol al său. Fazele eliminatorii au indicat o formație rusă în remodelare și o reprezentativă-gazdă insuficient echipată pentru a menține ritmul norvegian pentru o întreagă partidă. Adversara din ultimul act se poate într-adevăr lăuda cu resurse demonstrate mai mult decât suficiente în a-i ține piept asaltului viking.
În paralel cu apogeul succesului reiterat mai devreme, Franța și-a dezvoltat la rândul ei o traiectorie remarcabilă spre vârfurile handbalistice. Iar, cea mai importantă demonstrație judecată recent este adjudecarea titlului de la Tokyo și implicit revanșa față de Rusia pentru deznodământul olimpic din 2016. Anterior isprăvii din 2021, Les Bleues își începuseră ascensiunea supremă obținând de manieră consecutivă titlurile mondiale și europene (2017, 2018).
Sub bagheta lui Olivier Krumbholz, un lot cu mare experiență s-a metamorfozat treptat pentru a-și menține statutul suprem dobândit recent. Fără vreo greșeală în niciunul dintre duelurile aferente fazelor eliminatorii, miza se contura în jurul tricourilor albastre pentru un nou loc spre medalii.
Atât sferturile, cât și semifinalele sau finala au impus pentru sportivele din Hexagon să întâlnească pe rând redutele Scandinaviei. Foarte rapid, misiunea s-a complicat serios împotriva unei meritorii adversare din Suedia, lucrurile urmând să nu fie deloc mai simple, nici în penultimul act. Danemarca și-a demonstrat în ultimii ani calitățile de a menține sub presiune oricare dintre oponenții de calibru. Pentru mai bine de două treimi din partida desfășurată vineri, jucătoarele echipate în alb au fost la timona partidei. Dar, într-o abordare frapant de mult similară cu cea a proaspătului medaliat mondial în premieră cu bronz în bazin scurt, Robert Glință – într-o finală de 100 de metri spate bifată pentru doar o zecime de secundă, la Abu Dhabi – franțuzoaicele au știut cum să își atingă maximele resurse la momentul crucial.
Ele au preluat controlul inclusiv pe tabelă în ultimele zece minute, urmând să tranșeze cel mai tensionat final de confruntare în propria favoare. Trecând de partea corectă a ecartului înaintea ultimei acțiuni, atletele încă ghidate prin influența lui Alisson Pineau și-au asigurat primul loc (cronologic) într-o finală enorm de mult anticipată. Deși predicțiile nu s-au împlinit des în handbal, actuala competiție din Spania nu și-a văzut deznodămintele mult conduse spre surprize. Judecând după forma și consistența efectivelor, atât Norvegia, cât și Franța au fost văzute drept principalele naționale de învins.
Evoluțiile nu au decis altfel, iar după ce Danemarca a reușit să domine Spania într-o finală mică de o mare intensitate emoțională, totul a promis să escaladeze ca spectacol. Uriașul Palat al Sporturilor din Granollers a fost pregătit pentru un nou act final excepțional, vizualizat pe măsură după primele minute. Marea revanșă a ultimului act european din 2020 s-a ivit la timp pentru un deznodământ similar.
A 25-a întâlnire directă a decadei a început cu multă precizie în ofensivă pentru singurele echipe neînvinse la Campionatul Mondial. Vizibile însă, pentru cei ce au urmărit nenumăratele întâlniri directe, sunt tendințele galicelor de a-și ridica instanțele din apărare la nivel maxim, atunci când în fața lor se regăsește Norvegia. Ca urmare, reușitele au fost așteptate să vină cu foarte mare greutate.
Talentul enorm, pus întotdeauna la dispoziție de Nora Mørk, a reprezentat pentru destule minute, singura modalitate prin care Norvegia a rămas într-o postură suficientă pentru a fi gestionată. Combinațiile excelente cu pivotul și-au văzut imediat consecințele, dar, pe măsură ce rigoarea defensivă norvegiană a început să scadă, misiunea a devenit din ce în ce mai grea.
Chiar și astfel, nimeni nu ar fi putut anticipa că de la un scor egal (la 7) la intrarea în cea de-a doua jumătate a primului act, atât ofensiva, cât și apărarea campioanei continentale au pătruns într-o zonă a maximei lipse de inspirație. Aceeași atenție formidabilă spre a menține închise spațiile largi de pătrundere, au complimentat ideal construcții poziționale franceze inspirate pe măsură. Așezate în fața unui adversar regăsit treptat într-o degringoladă completă, elevele lui Olivier Krumbholz au reușit să găsească din fiecare zonă a terenului cinci goluri succesive, moment în care lucrurile au început o restabilizare.
Problemele uriașe în a-și consolida dispozitivul, au cauzat imense dificultăți nordicelor, pentru care salvarea ofensivă a venit aproape totalmente de pe extrema stângă. Cu apropierea pauzei, partida a devenit agitată prin numeroase erori de apreciere ale schimbărilor, respectiv intervențiilor defensive. Numai puțin de cinci eliminări au punctat ultimele minute înaintea pauzei și au creat mediul necesar și suficient pentru ca scandinavele să reducă ecartul la o marjă decentă și cu destul hazard pe parchet.
12 – 16 nu reprezintă niciodată o marjă pe care cea mai talentată formație a planetei să nu o poată anula. A fost nevoie de scânteia semnată Henny Reistad, pentru ca în intervalul a șase minute efective, dezavantajul extins la un maxim de 6 lungimi să fie complet anulată. Mai mult, acțiunile reușite de foarte tânărul intermediar succesiv la ambele porți, pentru a-și pune întâia oară formația în avantaj au declanșat una dintre cele mai severe turnuri din istoria recentă a handbalului, la un asemenea nivel. Brusc, câteva, dar suficiente intervenții conectate ale lui Silje Solberg au strecurat îndoiala neîncăpătoare în jocul galicelor.
Deși ne-am fi așteptat ca starea subliniată să fie doar una temporară, agresivitatea desfășurată de vikinge în propriul semicerc a devenit mult prea precisă pentru ca rivalele lor să mai găsească la timp un răspuns. Au existat câteva ocazii de contraatac, dar prea multe dintre ele au fost gestionate greșit atunci când tabela s-a aflat încă în dubiu. O schimbare inimaginabilă în prima treime a confruntării s-a arătat de neoprit, susținută și dintre buturi.
Inspirația în atac s-a arătat molipsitoare, plecând de la aceeași Henny Reistad, cea mai bună marcatoare a partidei, cu șase goluri bifate doar după pauză, iar nordicele de valoare mondială au reușit să puncteze suficient de des, pentru ca echilibrul să se rupă complet. Evident, ajungem la concluzia subliniată coroborând jocul memorabil al goalkeperului de rezervă norvegian, cu faptul că ruleta erorilor s-a transpus în tabăra legendarului tehnician francez.
El a fost nevoit să utilizeze toți timpii de odihnă înaintea intrării în ultimul sfert al finalei. Reacția protejatelor sale a fost una uimitoare prin paliditatea acesteia, iar dovada clară devine una, însă cu adevărat răsunătoare. Cele 30 de minute finale nu au adus decât cinci goluri în plasa lui Silje Solberg, așadar, chiar și cu un joc pozițional mai puțin exact, desprinderea majoră nu a putut fi împiedicată. Noua campioană mondială și-a recăpătat după șase ani coroana într-o manieră memorabilă. O tabelă ce a indicat cândva 10 – 16, marca în minutul 60 scorul final de 29 – 22.
Cel de-al patrulea titlu mondial pentru Norvegia a venit impunător, însă și cu multe emoții, declanșate puternic în ultimul joc din grupa României, ce ar fi putut da totul peste cap. Trecând de mari provocări, care de-altfel caracterizează esența reușitelor majore pentru sportul de echipă, gruparea ce a redefinit succesul în handbalul feminin contemporan, s-a asigurat în Spania că distincția oficială cu numărul 30, a Campionatului Mondial din 2021 va fi una de aur.
Surse:
Comentarii