Cu un István Kovács foarte inspirat la centru, AS Roma a completat o stagiune continentală ce nu a dus lipsă de suișuri și coborâșuri, prin obținerea celui dintâi trofeu european major din istorie.

De asemenea, ultimul act din Tirana încheiat cu o singură reușită va rămâne memorabil și datorită managerului învingător. Fost multiplu câștigător în Liga Campionilor și Liga Europa – dar campion al Cupei Cupelor, deopotrivă – José Mourinho și-a completat acum palmaresul cu un nou triumf inter-cluburi. Portughezul a parafat contra lui Feyenoord finalul ideal pentru prima stagiune petrecută pe banca formației capitoline.

***************

Continuarea drumului european cu cel puțin trei fronturi a reprezentat o importantă constantă, inclusiv dacă ne gândim că celebra Cupă Intertoto a rămas în existență pentru aproape jumătate de secol drept trofeul terț al unei campanii. Începând din 2009, când UEFA a hotărât schimbări cu magnitudine, lucrurile s-au schimbat. Dar, peste doar un deceniu și jumătate, forul continental a semnalat restabilirea tabloului descris mai devreme.

Inițial, contextul inițierii Conference League, privindu-l din prezent, nu a fost agreat unanim tocmai din partea formațiilor ce vin din națiuni mai slab cotate. S-a considerat că nivelul și distanțele generale dintre echipele implicate la intensitate de top nu vor putea decât crește. Ca urmare, deși au existat argumente pozitive, mai trebuia luat în considerare un aspect. Campionatele de top încă au avut dreptul pe bună dreptate de a trimite nume cu notorietate pentru a concura, respectiv a spera la performanțe imposibil de atins până în sezonul precedent.

Alături de o prezență românească scurtă în cadrul noii competiții, am putut constata foarte rapid că intențiile sunt mari pentru multe cluburi de important calibru, care însă, pentru destul timp, au stat departe de succes. Înainte să pătrundem în detaliu despre actuala campanie a viitoarei câștigătoare, este notabil că AS Roma nu mai obținuse niciun trofeu din primăvara anului 2008.

Așteptările pentru campania în curs nu au putut fi neapărat înalte rapid, deși în retrospectivă vedem cum trofeul intern principal a revenit în partea roșie din Milan(o). Cu toate acestea, mai puțin titrata formație capitolină a Italiei ar fi putut să se axeze pe câteva atuuri. Unul dintre ele a stat pe bancă, după ce Paulo Fonseca i-a lăsat locul liber la conducerea tehnică lui José Mourinho. Ținând seama de faptul că celebrul tehnician portughez nu mai găsise succes în ultima vreme, motivația a fost înaltă pentru cel mai nou capitol.

Întorcându-ne scurt la noii campioni din Serie A, atleții de clasă mondială – exceptându-i probabil numele lui Zlatan Ibrahimović – au lipsit în majoritate de pe San Siro. La fel am fi putut declara și despre clubul roman roșu, care a pus accentul spre reconstruirea unei identități solide din perspectiva defensivă. Doar că, dacă un contraargument ar fi existat asupra intențiilor înalte pe plan european în dreptul giallorossilor, acela și-a făcut apariția rapid, după depășirea play-offului cu Trabzonspor.

Pe 21 octombrie, Bodø/Glimt a depășit favorita Grupei C, printr-un neverosimil 6-1. Actualmente, respectivul deznodământ din Scandinavia – poate cel mai surprinzător din întreaga carieră a lui José Mourinho – este și mai greu de explicat. În ciuda respectivei realități, trebuie spus că formația norvegiană a fost, de asemenea, singura care nu a cedat în fața gazdelor de pe Stadio Olimpico, motiv pentru care calificarea a venit logic și pentru revelația nordică. 

În schimb, italienii și-au făcut loc către fazele eliminatorii cu succese solide, în fața lui CSKA Sofia și a Zoryei Lugansk. Ulterior, drumul primăverii s-a complicat, cu un succes obținut foarte greu la Arnhem, și apoi clubul roman fiind protejat în returul optimilor, de reușita venită după minutul 90.

În sferturile de finală, A.S. Roma a fost nevoită să se întoarcă pe arena unde a suferit corecția drastică a toamnei. Din nou, Bodø/Glimt a realizat o figură minunată pe teren propriu, impunându-se la limită. Însă, peninsularii au reușit să se regrupeze pe propriul teren, cu ajutorul unei victorii categorice, cu 4-0.

Brusc, la doar doi pași până la atingerea destinației finalei, confruntarea cu Leicester City din penultimul act, a fost cumva tratată în manieră clasică, de către cel poreclit The Special One. Un singur gol pe confruntare s-a dovedit suficient, atât în startul de pe King Power Stadium, cât și în cel de acasă. O dată în plus, Tammy Abraham a fost responsabilul reușitei ce a realizat diferența la general în fața fostei deținătoare a Premier League. Ca urmare, tehnicianul portughez, ajuns la 59 de ani, s-a regăsit înaintea unei posibilități realmente excepționale.

Având în palmares și o Cupă a Cupelor, din postura de asistent al lui Bobby Robson la Barcelona, José Mourinho mai avea de trecut un singur obstacol spre a deveni primul antrenor care își trece amprenta pe patru trofee continentale diferite. Pentru el și restul garniturii romane, respectiva piedică a purtat un alt nume de tradiție, Feyenoord Rotterdam. Contrastul dintre cele două filozofii de joc era evident, echipa din Țările de Jos înscriind mai mult decât orice altă combatantă în ediția de debut a Conference League.

Și totuși, o apărare intactă și destulă șansă au fost necesare pentru ca gruparea olandeză să depășească Olympique Marseille, la capătul returului din deplasare. Interesant, pentru a adăuga mai mult context, deplasările pentru cele două finaliste au fost incomparabile, între rudele precedente și actul final. Bineînțeles, destinația finală din Tirana a fost fixată și nemodificată cu mult timp în avans, iar, cea dintâi finală continentală organizată de Albania promitea oricum o consecință pentru istorie. Nicio protagonistă nu atinsese în prealabil un trofeu major în cadru extern, motiv pentru o determinare pe măsură.

La centru, bineînțeles, drept urmare a celui mai inspirat an competițional din carieră, István Kovács a reînnodat pe merit șirul ultimelor acte coordonate în timp de arbitrii români. Din fericire, așteptările unei prestații similare celei din turul semifinalei de Champions League, dintre Manchester City și Real Madrid, nu au fost dezamăgite. În sensul în care aproape fiecare joc cu un titlu pe masă a ajuns să se decidă la lovituri de pedeapsă, Eintracht Frankfurt și Glasgow Rangers reprezentând recentul exemplu, în Europa League, un asemenea deznodământ nu putea fi ignorat nici în Albania.

După o perioadă calmă a debutului de confruntare, Henrikh Mkhitaryan a fost nevoit să părăsească terenul pentru italieni, acuzând dificultăți fizice majore. Chiar și în absența poate a jucătorului ofensiv cu cea mai ridicată experiență, reprezentanta Italiei a continuat să evolueze așezat și atent. Ca urmare, așteptarea pentru orice neatenție adversă nu avea să mai dureze mult timp.

O neatenție singulară în defensiva olandeză a fost suficientă pentru ca centrarea lui Gianluca Mancini să fie convertită de tânărul Nicolò Zaniolo. Internaționalul din Peninsulă a punctat pentru a cincea oară în actualul periplu continental, însă, evident, niciun alt gol nu a fost mai important. În continuarea minutului 32, Roma s-a plasat din nou în postura de a putea opta pentru un joc la așteptare. 

Replica adversarilor alb-roșii nu a întârziat, însă veteranul Rui Patricio a avut răspuns pentru fiecare încercare către poarta sa. Până la pauză, în ciuda momentelor tensionate ce s-au soldat și cu avertismente pentru menținerea controlului de la István Kovács, portughezul a putut respira mai liniștit. Imediat după reluare, dinamica se putea schimba atât de radical însă, dacă Feyenoord ar fi izbutit să egaleze, prin Gernot Taurer sau Guus Til. Dacă pe austriac l-a stopat doar bara în minutul 47, același goalkeeper lusitan a intervenit salvator la șutul sportivului împrumutat de la Spartak Moscova.

Trecând peste o dublă amenințare foarte mare, formația giallorossa a fost nevoită să se bazeze din nou pe Rui Patricio, autorul unei alte parade excepționale. După o construcție ofensivă exemplară, încercarea lui Tyrell Malacia din afara careului a atins și bara, deși a fost atenuată în prealabil de portarul advers (dispus să i se alăture conaționalului său de pe banca Romei, la finalul aventurii cu Wolverhampton). 

Colegii respectivului portughez au încercat și reușit să scape treptat din încercuirea debutului de act secund. Jordan Veretout a semnat ocazia ce putea să tranșeze finalul de confruntare, însă celălalt protagonist dintre buturi, Justin Bijlow, s-a evidențiat prin respingerea unui șut puternic de la distanță al francezului. 

Evident, suporterii echipei cu mai multă voință ofensivă au avut motive să mai spere, dar principalul responsabil pentru rezultatul final, cu numărul 1 pe tricou, a blocat ultima tentativă de la distanță a grupării din Rotterdam. Fără ca uriașa ratare a căpitanului Lorenzo Pellegrini să mai conteze în economia partidei, Roma a trecut de momentul fluierului final cu scorul poate așteptat, de 1-0. La capătul unei finale în care arbitrul român de centru a judecat corect fiecare fază crucială, inclusiv posibila acordare a unui cartonaș roșu pentru Feyenoord, o adevărată anomalie a fotbalului european s-a dezlegat.

95 de ani au fost necesari în existența Asociației Sportive din Roma pentru ca respectiva formație să își treacă în cont un trofeu continental. Iar, într-un nou sezon intern pe care l-am putea considera pal, putem spune trupa că galben-roșie din capitala italiană, a completat cel mai important moment al istoriei moderne, sub conducerea lui José Mourinho. Dar, precum am remarcat, dacă locul 12 din Bundesliga s-a impus neînvinsă în Europa League, orice deznodământ este posibil.

La capătul primei campanii din UEFA Conference League, sonoritatea comună a numelor implicate pentru lauri, s-a dovedit mai ridicată decât în a doua competiție continentală. Iar, tot finala albaneză din 2022 a reușit să încununeze multiple ramuri ale istorie fotbalistice, trimițând noul trofeu intercluburi, unde nu a mai fost vreun altul: în vitrina lui A.S. Roma.