Ajunsă în prima ei finală din carieră, la a doua experiență dintr-un turneu de Mare Șlem, după un parcurs sinonim cu impecabilul, sportiva din Albion nu a privit înapoi nici în partida pentru trofeu. Contra unei Leylah Fernandez la fel de motivate, dar ușor inferioară la orice capitol, exponenta de 18 ani și-a ținut emoțiile în frâu, devenind prima campioană într-o competiție majoră, care a început drumul din calificări.

Maniera în care britanica de origine română și chineză, cea mai tânără învingătoare supremă de la Maria Sharapova încoace, a accesat culmile sportului va rămâne probabil unică: 20 de manșe adjudecate, 0 cedate, la capătul finalei americane a adolescentelor, prima din actualul secol.

Considerând că în sportul de performanță, procesul dezvoltării de excepție începe cu cele mai mici vârste, călătoriile vor fi întotdeauna vaste. Discuția înaintează deseori și în direcția impactului disciplinelor colective din perspectiva pretendenților regăsiți în esența tinereții. Concluzia simplă ne conduce spre ideea că, mai ales în încercările singulare, avem de-a face des cu excepții ale regulii maturității, așa cum este percepută. La un anumit timp, autori ai unor secvențe speciale își vor face apariția pentru a crea o poveste. Este adevărat, totodată, că în anii recenți, asemenea situații au fost reduse. Fie că luăm în calcul o creștere suplimentară a nivelului fie că vom considera emoțiile înălțându-se prea mult, raritatea unor asemenea momente creează o imensă emulație în jurul lor.

Recapitulând grozava poveste a Openului American, drumul se dovedește uimitor, chiar și pentru cei mai rutinați dintre atleții și atletele ce încântă privirile spectatorilor într-una dintre locațiile de top ale planetei. Știm că pentru cei mai mulți pretendenți, ea se va întinde pe durata propriu-zisă a două săptămâni. Dar, începând cu actuala toamnă, orice enunț va trebui analizat suplimentar înainte de a fi confirmat pentru că absolut orice pare să rămână încă posibil, referindu-ne mai cu seamă, la ultima competiție de Mare Șlem a unei campanii tradiționale, ce pare, în recenta amintire, predispusă suplimentar la asemenea scenarii. 

Eram conștienți însă, că încă de la jumătatea competiției, câteva perspective excepționale vor putea deveni realitate la New York. Desigur, cea mai așteptată era pe tabloul masculin individual, unde Novak Djoković are șansa de a scrie, la rândul lui, istorie. După victoria din semifinale împotriva lui Alexander Zverev, doar un singur meci mai stă în calea realizării Marelui Șlem (deținerea celor 4 titluri majore din circuitul profesionist).

Dar, până ca ultimul act masculin să își transpună povestea, remarcăm că, în turneul masculin, deși doi maeștri au absentat a rămas constantă valoarea de top, actorii celui de pe urmă capitol fiind chiar primii doi favoriți. În tabloul feminin însă, deznodământul va fi unul total opus, datorită a două povești uimitoare. 

Mai întâi o vom trata pe cea care înaintea finalei, în mod garantat, a găsit o rezonanță istorică superioară. Problemele tenisului britanic în ceea ce privește marile performanțe ale fetelor sunt cunoscute. Pentru multe stagiuni, Johanna Konta a părut cel mai aproape să atingă gloria, cu o semifinală de Wimbledon în 2017, obținută după ce a trecut de Simona Halep. 

Atât de greu imaginabil că peste patru ani o tânără (ale cărei legături cu Regatul Unit au fost stabilite cumva bizar, dacă ne putem exprima astfel; România și China ca gene parentale și Canada drept loc de baștină) practic nu și-ar fi început ascensiunea fără două invitații grozav onorate.

Apoi, la prima ei vizită competitivă în afara Marii Britanii, Emma Răducanu a îndepărtat orice barieră anterioară. Traseul ei newyorkez este deja prea cunoscut, dar anumite trăsături sunt încă incredibil de transpus. 

Începând din calificări, în fiecare întâlnire pe care a experimentat-o spre o cale nestrăbătută în întreaga istorie tenisistică, sportiva ajunsă la 18 ani în luna noiembrie a reușit să găsească de fiecare dată controlul tabelei înainte ca orice context să se complice cu adevărat. Abilitatea de a rămâne în schimburi și de a forța potrivit, a purtat-o pe reprezentanta Albionului către succese excepționale, fără ca oponentele de calibru să găsească un răspuns. 

După însăși campioana olimpică, Belinda Bencic, nici o Maria Sakkari bine motivată nu a putut să evite un așa deznodământ. Ca urmare, primul finalist ajuns vreodată într-o finală majoră printr-un culoar alternativ a făcut-o fără vreun pas greșit din 18. Pentru crearea unui ultim act unic la Flushing Meadows, a fost nevoie de un al doilea fir narativ. Însă, el arată complet diferit în fața primului, deși autoarea lui avea tot 18 ani la startul turneului. Leylah Fernandez poartă, la rândul ei, în suferință, strădanie și bucurie comuniunea națiuni: Mexic, Filipine și, în fine, Canada. 

Dispoziția ei spre a crea spectacol a fost vizibilă pentru destul timp, însă a înflorit pe tărâm american, iar testele au fost nenumărate. Oricât am căuta explicații spre călătoria emoțională a lui Naomi Osaka, nipona campioană în exercițiu, a servit pentru partidă în șaisprezecimi. Tânăra frunzei de arțar a reușit să găsească răspuns producând ceea ce a fost crezută o mare surpriză. 

Împotriva lui Angelique Kerber, scenariul a fost la fel de strâns, Fernandez prevalând din nou excepțional după manșa a treia. Apoi, o Elina Svitolina cu infinită încredere a fost dominată pentru majoritatea finalului din sferturi. Aflându-se în cinci ocazii separate la două puncte de succes, canadianca a avut nevoie și de un plus de șansă și curaj pentru a trece linia de sosire după un tie-break fără moment de respiro. 

Finalmente, Aryna Sabalenka a părut să fie principala favorită la începutul careului așilor, măcar din perspectiva clasamentului. Și bielorusa a fost însă pusă în fața unei artilerii mobile a rapidității și forței căreia nu i-a făcut față în momentele cruciale. 

A patra înfruntare cu set decisiv a avut o gestiune superioară pentru tânăra din Montréal, despre care știm acum că urma să ia parte într-un act final al tinereții newyorkeze, nemaivăzut din 1999. Rezumatul impresionant, superior oponentei sale, cuprinde totuși, întâia oară în istorie pentru orice jucătoare, trei eliminări ale componenței unui top 5 mondial actual. 

Așadar, având toate datele recapitulate, înfruntarea finală feminină de pe Arthur Ashe Stadium poate fi catalogată drept cea mai puțin predictibilă a analelor tenisului, între două combatante ce vor lăsa în urmă pozițiile 73 și respectiv 150 WTA. Mulți pasionați au cercetat deja că palmaresul direct al celor două conține o întâlnire importantă a junioarelor. Însă, succesul Emmei Răducanu de la Wimbledon își găsește atât de greu relevanța întrucât după trei ani, destinele amândurora s-au schimbat iremediabil. 

În plus, am putea argumenta că înfruntarea după-amiezii newyorkeze de 11 septembrie 2021 (amintită iată și din rațiuni pozitive, inclusiv pe suprafața de joc), are șanse să rămână cea mai importantă, indiferent de traiectoriile ulterioare ale strălucitorului lor viitor. Presiunea extrasă de contextul virtual irepetabil a fost imposibil de ignorat pentru două tinere care și-au modelat jocurile și în jurul Simonei Halep. 

Dovada, reflectată clar prin miza supremă de Mare Șlem și a istoriei, a fost resimțită încă din primele secvențe. În ciuda zâmbetelor, tânăra ce a absorbit mai bine clipa inițială s-a dovedit Emma Răducanu. 

Având ținte mai mari asupra propriilor execuții, ea a părut capabilă să pună stăpânire foarte rapid pe tabelă. A fost nevoie totuși de un prim game deosebit de lung, extins la peste nouă minute, în care a ratat primele cinci oportunități ale break-ului pentru ca desprinderea să fie parțial confirmată. Replica, în ciuda mai multor inexactități, s-a transpus foarte solid. Într-o altă dispută cu șanse multiple de ambele părți, nord-americanca a prevalat abia după a patra șansă pe serviciul advers. 

Cu încrederea serios recăpătată, Fernandez a fost prima care a inițiat următorul val de presiune. În multe dintre momentele cu imens echilibru, Emma s-a putut baza cu mai multă liniște pe prima lansare. Erorile au fluctuat în ambele jumătăți de teren pe parcursul primei jumătăți a setului inaugural, însă era evident că simpla normalitate trebuie să le cuprindă într-un fel pe protagonistele unui turneu magic. Ulterior, precizia și ritmul au început să crească. 

Britanica, în ciuda calmului mai des etalat pe întreaga durată a competiției, s-a arătat foarte vocală în secvențele primordiale. Mult curaj la retur i-a permis o postură teoretic superioară, însă oponenta sa nu a fost pregătită să cedeze ușor. 

Reușind să prelungească un set I superior față de orice altă adversară a lui Răducanu, Leylah a înlăturat primele trei ocazii pentru a-l închide. A patra a fost abordată cu și mai mult aplomb, iar după aproape o oră de joc mai tânăra finalistă era cu un singur pas înaintea gloriei. 

Ușor dominată spre final de act, sportiva cu origini filipinezo-mexicane a avut nevoie să apeleze o dată în plus la spiritul luptător. Totuși, fiind în permanență sub presiunea tabelei, misiunea i-a fost tot mai mult îngreunată. 

Ca urmare, ecartul s-ar fi putut mări imediat în manșa secundă. Cinci puncte succesive obținute la serviciu au reprezentat catalizatorul unui reviriment trecător. Văzându-se pentru întâia oară în avantaj, Fernandez nu a reușit să își susțină momentumul suficient. 

Răducanu a pătruns din nou în control printr-o primă lovitură foarte bine balansată tactic. Execuțiile câștigătoare din interiorul terenului au început să curgă succesiv, replica adversă fiind presărată cu multe momente lipsite de inspirație. În urma a patru game-uri succesive, atleta rezidentă în Londra a mai avut nevoie să înfrunte doar eventuala teamă a succesului. Într-adevăr, primele două șanse pentru istorie au fost ratate la primire, ea fiind obligată să servească pentru istorie în vacarmul arenei Arthur Ashe. 

Brusc, Leylah Fernandez și-a adunat toate resursele rămase, reușind să lanseze o posibilă ultimă șarjă. Într-o situație mai rar întâlnită, britanica a fost nevoită să apeleze la intervenția medicală, aferentă unei sângerări după contactul genunchiului stâng cu suprafața de joc. Nescontata pauză i-a permis Emmei Răducanu să se regrupeze, salvând două șanse de break. Ulterior, nicio manieră nu a fost mai potrivită decât un as pentru ca un adevărat fenomen al sportului alb să ducă la capăt întrecerea perfectă, cu 6-4; 6-3, după 111 de minute memorabile.

Impactul celor trei săptămâni care au adus-o pe londoneza de origine română pe aceeași listă de aur cu Virginia Wade, ultima campioană britanică într-un turneu major (Wimbledon 1977) depășește orice așteptare.

A înțelege nivelul necesar pentru orice sportiv în a câștiga 10 jocuri succesive în aceeași locație reprezintă o uriașă provocare. Cu atât mai greu de uitat cum învingătoarea New York-ului din 2021 nu înfruntat măcar un tie-break, practic nicio oponentă nereușind să îi mențină complet ritmul absolut special. 

Cu alte cuvinte, ceea ce am văzut din partea Emmei Răducanu, începând din primul joc al calificărilor și până în finala US Open, se apropie de o definiție perfectă a miracolului sportiv, raportându-ne în urmă cu trei săptămâni.

Una dintre cele mai frumoase și extraordinare povești din întreaga istorie a tenisului și-a găsit finalitatea perfectă pentru o Emma Răducanu ce va intra deja în legenda absolută pentru Regatul Unit, dar și din perspectiva generală a sportului alb. Ceea ce am mai putea adăuga, pe lângă uluire, alături unei urcări de 127 unități în ierarhia mondială, până pe locul 23 WTA, este că Openul American are în a doua ocazie a ultimilor trei ani o învingătoare fabuloasă ce poartă nume și rădăcini ale țării noastre, după Bianca Andreescu.

Surse:
https://www.digisport.ro/tenis/emma-raducanu-in-istoria-tenisului-salt-impresionant-in-ierarhia-wta-si-un-premiu-urias-dupa-triumful-de-la-us-open-1265881