Noaptea care a văzut-o pe Leylah Fernandez tranșând bătălia incredibilă cu Aryna Sabalenka, a propulsat-o și pe Emma Răducanu spre finala newyorkeză. Recâștigându-și încrederea rapid și împotriva Mariei Sakkari, sportiva reprezentantă a Marii Britanii a izbutit să își creeze un nou deznodământ fără complicații, extinzând seria de seturi fără pas greșit la optsprezece. Astfel, pentru a prima oară în istoria tenisului de Mare Șlem, două jucătoare necotate drept cap de serie vor lua parte într-o finală, unică așadar, istorică la Flushing Meadows.

Sportul internațional, a devenit, de-a lungul anilor, un carusel al sentimentelor și gestionării lor. Dacă am analiza mai adânc dedesubturile sale, s-ar spune că ele au rămas aceleași, doar că focusul asupra detaliilor nu a fost întotdeauna prezent. Însă, mai ales în cadru individual, există și o altă caracteristică ce își arată potențialul. La un moment dat, deceniile anterioare au arătat că echilibrul vârstelor poate fi ușor destabilizat. Datorită unor exprimări orchestrate de lipsa temerilor, exponenți care au ajuns să creeze în jurul lor imagini legendare, și-au început călătoria, traversând culmi înalte. Cumva, firul narativ ne conduce tot către universul mânuitorilor rachetelor, care apare în atenție cu povești care depășesc orice gând anterior pe care le-ar fi putut avea orice împătimit.

Dacă ediția jubiliară a Openului American din cadrul anului trecut a fost preconizată deosebit, din cauze pe care le cunoaștem prea bine, probabil că afișul principal al actualului final de vară newyorkez, a conturat o perspectivă a normalității. Niciun element extra-sportiv nu va putea dăinui dincolo spectacolului și surprizelor absolute. Anul curent va semnala pe coasta estică a Statelor Unite, episoade ce întrec gândul istoriei. Chiar dacă tenisul ghidează deseori spre posibile astfel de concluzii, puține dintre ele devin realitate.

US Open și povestea sa din 2021 a pregătit scenarii ce se dovedeau cel puțin improbabile, orientându-ne spre toate tablourile de concurs. Însă, în timp ce întreaga comunitate a tenisului a urmărit dacă piedicile i se înmulțesc sau nu lui Novak Djoković în avansarea sa spre primul Mare Șlem stagional din actualul secol și evident, pasul acestuia către prima poziție, în cadrul ierarhiei trofeelor supreme, peste Roger Federer și Rafael Nadal.

Dar, în timp ce micile ezitări s-au strecurat pe tabelă, fără a avea parte, de niciun scurtcircuit major, cu doar două stații înainte de finalul misiunii unice într-o carieră, în dreptul sârbului, secvențele ce aveau să schimbe din nou cursul sportului, au fost surprinse treptat pe tabloul feminin. 

Privind acolo, la finalul primei săptămâni de concurs, certe favorite mai rămăseseră în calcule, fără îndoială. Chiar dacă surprizele total neașteptate au început deja să apară timpuriu, pretendente de prim rang în ierarhia mondială intermediară și-au păstrat oportunități importante. Principalele narațiuni demne de termenul fantasticului au fost conduse de artizanii ei până în punctul în care niciun oponent, indiferent superiorității bagajului experienței acestuia, nu s-a putut considera realist, ca având automat prima șansă. 

Un argument suplimentar asupra spiralei imprevizibilului a fost confirmat încă dinaintea finalului fazei sferturilor. Atunci, surprinzător sau nu, Barbora Krejčíková, recenta învingătoare la Roland Garros, rămăsese singura deținătoare a unui titlu major dintre ultimele opt competitoare. Eliminarea cehoaicei a asigurat, că pentru un nou sezon feminin consecutiv, al șaselea, vom cunoaște patru câștigătoare diferite de Mare Șlem. Mai mult, toate cele opt finaliste, indiferent de componența actului final din New York, urmau să fie distincte (pentru prima oară din 2014).

Dar numele ultimei dintre laureatele sezonului a fost, de asemenea, ridicat în premieră. Prin urmare, oricare ar fi fost discrepanța ierarhică WTA, emoțiile au fost aceleași pentru toate membrele careului de ași. Realitatea nu a făcut decât să confirme respectiva direcție, remarcând deja că talentul pur a devenit incontestabil, poate mai ales pentru pretendentele foarte tinere. 

La jumătatea săptămânii finale, știam că ambele exemple ale curajului și îndrăznelii, aveau deja un punct comun profund, în afara experienței junioarelor. Atât Leylah Fernandez, cât și Emma Răducanu, oricât de straniu ar suna numele lor pentru Țara Frunzei de Arțar, s-au născut în Canada. 

Deși, fiind nevoie doar să privim spre lunile de primăvară, a părut că destinele lor tenisistice vor lua turnuri diferite, cel puțin la început de drum, evoluțiile lor le-au adus din nou aproape și în proximitatea legendei absolute, spre încântarea publicului neutru. Dacă luăm în calcul pozițiile de start ale ambelor adolescente (în accepțiunea oficială a Statelor Unite) la poposirea în Capitala Lumii, așteptările puteau fi declarate mai mari pentru jucătoarea ce a ales să reprezinte națiunea canadiană. 

Totuși, recapitulând traseul și cursul turneului ambelor fenomenale atlete, de-a lungul competiției propriu-zise, misiunea mult mai complexă a fost cea din dreptul lui Fernandez. Până să ne întoarcem spre cealaltă direcție, este important să notăm că tenismena de 19 ani eliminase două componente ale topului 5 WTA și două foste deținătoare ale trofeelor majore, înaintea unei noi confruntări absolut formidabile împotriva capului de serie secund, care a deschis ultima sesiune de seară organizată pe arena Arthur Ashe. În același timp, fiecare dintre confruntările evocate au avut nevoie de un act decisiv pentru ca ocupanta extrem de provizorie a locului 73 mondial să își croiască un drum epic către ultimul capitol al parcursului american.

Dar, pentru a susține argumentul anterior, poate că tocmai această idee, a clasamentului momentului, a putut strecura mici urme de speranță, în privința unei posibile secvențe a exploziei, pe care mai multe jucătoare de calibru au mai arătat-o la nivel înalt, ultimul exemplu fiind chiar compatrioata ei, Bianca Andreescu. În schimb, ceea ce Emma Răducanu a produs în cele doar trei luni de experiență ale sale în turul profesionist fac imposibilă o introducere a ei în respectiva categorie. Explicațiile ne conduc mereu spre același fapt, care va rămâne scris pentru istorie.

Prezența în cadrul Openului American, care nu a fost asigurată de la început nici măcar în ceea ce privește culoarul calificărilor, i-a prezentat tinerei ce reprezintă culorile Regatului Unit, doar a treia oportunitate de a concura într-un cadru WTA profesionist. Mai mult, la Nottingham, inițial, iar apoi la Wimbledon, ea a beneficiat prin intermediul deciziilor organizatorilor de a primi câte un wildcard. 

Așadar, aventura ei din New York City a fost cu adevărat prima în care cel mai interesant produs al tenisului britanic, la acel moment, a putut experimenta calea unui acces alternativ, care echivalează unui efort deosebit doar pentru accederea pe tabloul principal. Pentru întâia oară, la nivel profesionist, ea a pornit cu statutul definit în limbaj britanic drept qualifier. 

Cu alte cuvinte, experiența, mai ales pe suprafață dură s-a arătat atât de redusă. Și totuși, toate considerentele enumerate au fost rând pe rând eliminate, încă din cadrul meciului din turul I al competiției propriu zise. Tabelele de scor și prestațiile în sine au arătat fără niciun dubiu că arsenalul tehnic este categoric suficient pentru a impresiona. 

Întrebarea primordială a rămas a fi înfruntată de ea în privința presiunii, care alături de alte circumstanțe medicale, s-a dovedit copleșitoare la All England Club. Acești ultimi doi factori nu și-au făcut apariția în niciun moment în interiorul unui parcurs ce, gradual, a devenit pe cât de puțin maculat, pe atât de uluitor.

Deși, într-adevăr, un calcul logic ne spune că Răducanu nu a întâlnit oponente de elită, cel puțin până în sferturi, acuratețea și calmul prin intermediul cărora ea a depășit adversare solide, au fost atât de greu imaginabile, pentru o pretendentă care nu participase la mai mult de un turneu major anterior. 

Succesele cu Shelby Rogers și Belinda Bencic, la primele sale încercări pe arena Arthur Ashe pot fi analizate și pe seama unei dispoziții incorecte etalate de cele două pentru momente de o asemenea anvergură. Dar, sportiva care a reușit să le forțeze în a pătrunde în respectiva stare mentală a fost doar Emma. Prima semifinalistă din istorie venită din calificări a avut ocazia de a trece bariera istorică a oricărei probe, împotriva Mariei Sakkari. Grecoaica revenea cu încredere pe scena unui penultim act de Mare Șlem. Succesul contra Karolinei Plíšková a plasat-o măcar teoretic pe favorita 17 în favorita duelului secund al nopții careului de ași feminin.

Reușind să ocolească, în sfârșit, sentimentele negative încă din primul joc, salvând trei mingi de break, Emma Răducanu a plasat o undă de presiune suplimentară asupra experimentatei sale rivale. Atleta elenă a părut să o resimtă evident, fiind incapabilă să își mențină suficient de mult concentrarea pentru a rezista asaltului britanicei din debutul înfruntării, care s-a dovedit foarte rapid secvența-cheie. 

Finalmente, nefiind în poziția de a trebui să revină, insulara cu origini române și chineze a izbutit să gestioneze atât de bine fiecare secvență potențial echilibrată din setul inaugural. Doar câteva execuții excepționale, dar rare venite dinspre Sakkari, au făcut ca rezultatul lui să nu fie unul alb în defavoarea reprezentantei Atenei.

Deși uluitoarea postură, la care, realmente vorbind nici măcar nu ar fi putut să viseze în urmă cu aproximativ 120 de zile - finala unui turneu major - s-a apropiat cu fiecare schimb, mai tânăra protagonistă nu s-a lăsat influențată negativ. Asemenea jocului din sferturile de finală, câștigat contra campioanei olimpice, ea a așteptat șansele venite la retur, obținând cu rapiditate avantajul necesar succesului. 

Arătând și în manșa precedentă, mai lungă decât a arătat-o scorul, că se poate baza evident pe cel dintâi serviciu în orice game în care adversara și-a procurat oportunități, misiunea acesteia din urmă s-a arătat ingrată. Rezistând cu mare greutate în spatele propriei lansări și nereușind să își găsească decât sporadic claritatea în joc, ocupanta locului 18 WTA, care a cedat în aceeași fază la Paris contra Barborei Krejčíková și-a văzut aspirația ultimului act tot mai departe. 

Cadența, răbdarea și curajul bine dozat au ajutat-o pe jucătoarea cu rădăcini ce conduc în locuri îndepărtate Marii Britanii, să mai declanșeze o dată extazul în Albion, însă nu doar acolo. Traversarea întregului set al doilea fără permiterea unei singure șanse de break rivalei sale demonstrează mai mult decât orice element nivelul concentrării accesat permanent de către Emma Răducanu. 

Același serviciu i-a permis punctele ușoare necesare pentru a evita orice emoție. Punând capăt semifinalei după 84 de minute, cu 6-1; 6-4, britanica a traversat un punct absolut unic în istoria tenisului. Dimineața de 10 septembrie 2021 marchează primul combatant din orice circuit care ajunge în finala unui turneu major, plecând din calificări.

Zestrea ajunsă la 18 din 18 manșe câștigate va rămâne memorabilă, de asemenea, pentru o jucătoare ce va părăsi de o manieră rarisimă poziția 150 în clasamentul mondial. Însă, întreg tabloul perfecțiunii ar fi completat de ea doar printr-o victorie împotriva unei vechi colege, Leylah Fernandez. 

În prima finală de Mare Șlem la seniori ce va putea opune două combatante născute dincolo de granița actualului secol, orice deznodământ va puncta, totodată, împlinirea unei atlete aflate la mare depărtare posturii de cap de serie.

Ideea că o tenismenă de imens potențial, care însă nu luase vreun contact cu circuitul profesionist până la începutul verii poate să ajungă atât de rapid spre gloria absolută, este încă dificil de conturat complet. Însă, incursiunea Emmei Răducanu, în particular, într-un Open American devenit al tuturor posibilităților, ne arată că talentul și efortul pot să demonteze fulgerător termenul imposibilului în sportul alb al fetelor.

Surse:
https://www.gsp.ro/sporturi/tenis/emma-raducanu-e-in-finala-la-us-open-dupa-o-victorie-fulminanta-cu-maria-sakkari-641410.html