Francesco Bagnaia și-a dus la capăt singurul scop al etapei finale, de a rămâne în șa, pentru a deveni al doilea campion mondial din istoria Ducati, la 15 ani după prima ispravă. Torinezul în vârstă de 25 de ani a preluat titlul de la Fabio Quartararo, după o cursă remarcabilă și în dreptul francezului. Laureatul din 2021 a încheiat la marginea podiumului, rezultat care i-a garantat automat triumful la general discipolului lui Valentino Rossi. Euforia italiană absolută de la Valencia nu a fost singura semnificație istorică a întrecerii finale.

Urmat în top 3 de Brad Binder și Jorge Martin, Álex Rins s-a impus pentru prima oară pe circuitul Ricardo Tormo. Ibericul a adus darul ideal pentru ultima reprezentație Suzuki, constructorul care a cucerit titlul la piloți în urmă cu doi ani, la cinci stagiuni după revenirea sa oficială în Moto GP.

S-ar părea că în contextele sportive ce nasc pasiuni, cu actori de prim rang, există câteva diferențe. Dilema celor ce se află la mijlocul duelurilor spre glorie intervine și când siguranța ar putea dispărea. Odată cu sublinierea dificultăților, oportunitățile au tendința să rămână mari pentru cei ce, la un anume moment, nu și-au însușit așteptări maxime. În schimb, cheia pentru a ținti corect următorul nivel poate interveni inclusiv atunci când impresia presiunii pe două roți atinge maximul. În șaua celor mai importante vehicule motorizate inclusiv, scenariul tinde să ne indice ocazii similare.

Cam într-o asemenea manieră s-ar dori a fi trăită orice competiție de nivel înalt, mai ales într-un cadru motorizat ce oferă multe motive pentru a sta în centrul atenției. Latura dominantă a sportului de sub carenă a fost treptat înlocuită de suspansul deplin, pentru ca figuri noi să se afirme. Pe scurt, devine facil să arătăm cum peisajul a evoluat sub zodia imprevizibilului, iar, pentru ca tabloul să fie complet, dramatismul nu putea lipsi dintr-un episod final al Motomondialului.

Până să ajungem acolo, 2022 a reprezentat sezonul în care într-adevăr caravana s-a întors la obiceiurile obișnuite ale calendarului. Însă, încă de la cea dintâi întrecere qatareză, care a pătruns în contul unei structuri debutante, respectiv lui Enea Bastianini, a fost clar că favoriții ar putea fi mulți. Pe măsură ce am părăsit America pentru Europa, deținătorul trofeului părea cel ce se regăsește în cea mai bună poziție spre repetarea performanței, unică pentru Franța în stagiunea anterioară. Fabio Quartararo a fost primul care a deținut controlul asupra propriilor evoluții, în raport cu principalii rivali.

Abia de la jumătatea aventurii, urma să remarcăm startul unui reviriment absolut aparte, mai ales judecând după cum a început totul pentru Pecco Bagnaia. Foarte rar în istoria motorsportului în general, dar și a Moto GP în particular s-au consemnat diferențe atât de clare care să fie nu doar reduse, cât anulate. Meritul peninsularului devine însă foarte greu contestabil, în condițiile în care un calcul obiectiv ne arată aspecte uluitoare. După episodul de la Sachsenring, în joc s-a aflat un total de 225 de puncte maxim disponibile, pentru ca discipolul Doctorului să recupereze terenul pierdut. Nu mai puțin de 177 unități au fost înregistrate de atunci, iar, cumva tot mai sigur, dezideratul a fost bifat.

Presiunea a variat în mai multe direcții, așadar, dar cu cât confortul liderului din grupul uzinei Ducati a devenit mai confortabil, cu atât răspunsul francezului urma să vină mai greu. Dispoziția s-a modificat atât de evident încât în ciuda unui cumul de cinci abandonuri – ce reprezintă în fapt un sfert din stagiune – fostul laureat Moto 2 și-a adus destinul în propriile mâini. Însă, victoria briliantă de la Sepang nu a încheiat orice socoteli, întrucât galicul a forțat la maximum pentru ca ultimul act să aibă miză. Același portal al timpului a pus majoritatea pasionaților de acord că până și un punct tradus între posibil și imposibil poate să facă diferența în regiunea Cheste.

Atunci când discutăm despre întrecerile de la Valencia, vom avea mereu epilogul unui sezon, în condiții normale. Desigur însă, vom contabiliza și diferența uriașă între cele două tipuri de etape finale pe care le vom repera pe îngustul traseu de Grand Prix (ridicat pentru întrecerile exclusive pe două roți). Pe de o parte, avem de-a face cu concluziile mai degrabă nostalgice și lipsite practic de vreo presiune ori miză la vârf, dar unice în ochii spectatorilor. Exemplul anului precedent nu va putea fi depășit prea curând, atunci când Valentino Rossi și-a completat ultimul act drept pilot oficial.

Însă, cealaltă fațetă a evenimentului de pe pista ridicată de către și sub numele lui Ricardo Tormo, explică cum miza și toate sentimentele asociate ei vor urca la cote maxime. Tocmai legenda supremă amintită anterior a experimentat destule amintiri transformate în epopee, atât pozitiv, cât și negativ vorbind. Celebrul sezon 2006 este unul care atrage multe comparații cu momentul prezent, iar atunci cvadruplul campion mondial en-titre a căzut în debutul întrecerii decisive. Nicky Hayden a profitat pentru a-și trece în cont prima și singura coroană absolută, Casey Stoner făcând același lucru în dreptul Ducati (cel puțin până în 2022) peste 12 luni.

Rossi a mai cedat la capătul unei după-amiezi din 2015 în care a reușit să dea absolut totul. Însă, din cauza la fel de bine cunoscut incidentului cu Marc Márquez din Malaezia, plecarea din coada grilei i-a făcut misiunea improbabilă, spre un al optulea titlu mondial. În schimb, victoria și întâietatea absolută au mers în dreptul lui Jorge Lorenzo, care, la rândul său, nu avea să se mai impună vreodată apoi.

Cel mai recent scenariu decisiv valencian l-a avut ca pion crucial pe spaniol, însă într-un rol ușor diferit. Andrea Doviziozo nu s-a bucurat de un sprijin deplin al proaspătului său echipier, la Ducati, Marc Márquez urmând să reziste și să-și asigure triumful, nu însă fără foarte mari emoții, în urmă cu cinci ani.

Ultimul campion care și-a celebrat isprava de clasă mare pe Ricardo Tormo a fost Joan Mir, doar că Marele Premiu din 2020 nu a fost ultimul din calendar. Puțini ar fi putut crede că la aproape doi an distanță, mallorquinul, dar și Álex Rins vor pilota în ultima întrecere pe care Suzuki o va puncta în Moto GP. Așadar, miza simbolică exista și ea, dar devenea incomparabilă cu cea sportivă, una care avea la bază un principiu foarte simplu. Fabio Quartararo era obligat să-și întrerupă seria de 10 curse fără vreo victorie, pentru a-și păstra șansele în apărarea distincției sale.

Numai că acest fapt nu a însemnat că El Diablo nu va scăpa de amprenta presiunii care la tot afectat de la un nume punct. Dimpotrivă, mulțumită și unui circuit mai blând cu deficiențele Yamaha în general, el a arătat o atitudine eliberată.

Prin contrast, Pecco Bagnaia a părut cel care a preluat întreaga greutate a unui week-end în care ritmul din antrenamente a lăsat cel puțin câteva semne de întrebare. Fără cadență din partea sa, calificările s-au anunțat foarte dificil de anticipat, sub amprenta unui număr anormal de căzături într-o zi uscată de sâmbătă.

Din nou, în încercarea stabilirii celui mai bun timp, Jorge Martín s-a evidențiat categoric peste orice concurență, însă într-o manieră diferită de normă. Chiar primul său timp, mai lent față de cel mai vechi record de pistă ce mai stă în picioare actualmente (stabilit de Jorge Lorenzo în 2016), a fost imposibil de contracarat. Totuși, pe o ultimă tentativă, Marc Márquez s-a plasat și la propriu și la figurat în spatele madrilenului pentru a se plasa în poziția secundă. Lângă cei doi a rămas Jack Miller, autorul ultimului incident notabil al ședințelor de sâmbătă.

Fabio Quartararo nu a reușit să bifeze poziția în prima linie pe care și-ar fi dorit-o, dar a patra casetă de start nu se dovedea deloc rea. Pecco Bagnaia se plasa din nou destul de departe în ce privește avanposturile, marele favorit mulțumindu-se cu poziția a noua. Crucial pentru numărul 63 de concurs era că indiferent cât de modeste ar fi fost calificările, obținerea laurilor depindeau majoritar doar de propriul control. Din respectivul punct de vedere, pentru rivalul său inclusiv, startul căpăta o importanță aproape capitală, întrucât totul se putea decide ori rămâne în suspans de-a lungul a 29 de tururi.

În a se alătura lui Izan Guevara (la Moto 3) și Augusto Fernández (la Moto 2) pe lista campionilor în 2022, liderului clasamentului îi era necesară evitarea unui demaraj cu probleme. Dar, dramatismul nu a intervenit chiar după ultima plecare, cât în urma primelor schimbări de direcție. Bagnaia s-a lansat suficient de bine pentru a ajunge imediat foarte aproape de singurul său adversar relevant. În zona topului 5, dar fără menajamente, protagoniștii au avut parte imediat de un duel direct, mai mult, presărat și cu un mic contact. O piesă de carbon a zburat de sub carena motocicletei roșii, cea care a inițiat de fapt atacul, într-o secvență cu destul risc. La prima vedere, italianul ar fi părut mai puțin dispus să-și asume o manevră decisivă, dar ambii piloți au rămas în șa. Ulterior, a devenit clar că El Diablo s-ar fi putut apropia de un cvartet fruntaș condus de Álex Rins, Jorge Martín și Marc Márquez urmând un Suzuki zburdat în frunte. Atenția inițială a stat doar asupra liderului clasamentului, care a decis mai departe să nu își mai pună limitele la bătaie.

Pecco și-a păstrat poziția în siguranță, deși a lăsat impresia că este mereu concurentul mai lent, comparativ cu urmăritorii. După ce Quartararo l-a lăsat în spate, Joan Mir și Brad Binder urmau să îl pună sub presiune pentru a-i câștiga locul. În același timp, căzătura lui Marc Márquez a reașezat lucrurile în balanță, indiferent câte manevre ar fi permis liderul Ducati, răsturnarea de situație fiind imposibilă. Deși primul campion al Franței s-a apropiat de plutonul fruntaș, trecerea lui Brad Binder de acesta a consfințit că Fabio Quartararo nu va avea șansa de a câștiga pe Ricardo Tormo.

Așadar, după ce Jack Miller a pierdut la rându-i controlul modelului său italian, Bagnaia nu a forțat mai mult decât era nevoie. Rezistându-i conaționalului Franco Morbidelli pentru poziția a noua, cel dintâi campion mondial din Italia alături de o echipă din aceeași țară, era încoronat după exact 50 de ani. Cu atât mai important ca boltă peste timp, la trecerea liniei de sosire, națiunea peninsulară nu a celebrat vreun alt laureat al clasei regine, cu excepția lui Valentino Rossi, în actualul secol. La 13 ani distanță după ce maestrul se impunea ultima oară, chiar un reprezentant al academiei VR 46 a ajuns pe culmile gloriei.

Inițial, el a pilotat cu 21 la Moto 3, cu 42 la categoria mediană, pentru ca 63 să devină marca de aur pentru încă tânărul torinez. Sezonul viitor care va debuta în Portugalia îi oferă precum celorlalți campioni mondiali în premieră (în ultimele două sezoane), ocazia purtării numărului 1. Doar Casey Stoner a mai profitat recent de respectiva oportunitate, pentru prima oară la bordul unui Ducati.

Într-un plan secundar doar datorită contextului sărbătorii roșii, alt moment realmente de pus în ramă nu trebuie uitat în povestea Valenciei, din 2022. Învingătorul după-amiezii a condus cursa cu numărul 20 de la cap la coadă, încălecând un model albastru deschis pe care motorsportul de înalt nivel nu îl va mai întâi în viitorul pe termen scurt și mediu. Álex Rins a adus Suzuki pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de două ori în ultimele trei reprezentații. Însă, nuanța simbolică pare imposibil de imaginat în vreun alt sport, ca un constructor legendar să se despartă printr-o victorie de cea mai importantă competiție pe două roți.

Moto GP a arătat multe lucruri uluitoare în sezonul 2022, cu adevărat de la prima și până la ultima linie dreaptă parcursă. La capătul stagiunii curente, care a reînviat magia peninsulară după un deceniu și jumătate, mulțumită lui Pecco Bagnaia, cursul motorizat din șa surprinde patru campioni mondiali diferiți sub patru constructori diferiți, în ultimele campanii. Viitorul va aduce o acțiune mai densă decât oricând și un deplin interes pentru motorsportul din țara noastră. Dar până atunci, noile pagini de istorie s-au scris sub nuanțe diferite, încă o dată la Valencia.

Surse:

https://sportstar.thehindu.com/motorsport/motogp/francesco-bagnaia-pecco-motogp-2022-world-champion-ducati-lenovo/article66104599.ece

https://www.gpone.com/en/2022/11/05/motogp/cryptodata-tech-becomes-rnf-motogp-team-majority-shareholder.html