Eurodeputații cer un model sportiv bazat pe valorile UE și se opun „competițiilor disidente”
Parlamentul European și-a afirmat marți opoziția față de competițiile sportive „disidente”, cum ar fi proiectul Super Ligii la fotbal, solicitând pe de altă parte mai mult solidaritate și incluziune în sport, a transmis Agerpres.
Într-un text care a primit 597 de voturi favorabile (36 împotrivă și 55 de abțineri), deputații europeni reuniți în sesiune plenară la Strasbourg se „opun ferm 'competițiilor disidente' care subminează aceste principii și pun în pericol stabilitatea ecosistemului sportiv global”.
Parlamentul European, în acest text neobligatoriu, a cerut totodată „alinierea culturii sportive europene la valorile UE de solidaritate, incluziune pentru toți, competiție deschisă, merit sportiv și echitate”.
Eurodeputații doresc să fie găsit un echilibru între interesele comerciale ale sportului profesionist și funcțiile sale sociale, prin consolidarea legăturilor dintre sportul de masă și cel de elită. Ei solicită o redistribuire financiară mai mare între sportul profesionist și cel de masă și propun crearea unui mecanism de solidaritate de către federațiile sportive pentru a asigura o finanțare adecvată a sportului amator și de masă.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a menționat că, prin amendamentele introduse, el a cerut: investiții suplimentare în infrastructura sportivă; sprijin pentru sportul de masă, inclusiv în mediul rural; suport pentru sportivi în timpul și după încheierea carierei sportive; sprijinirea educației în domeniul sportiv; integrarea sportului în programele europene, inclusiv PNRR; protejarea sporturilor tradiționale și a patrimoniului sportiv, cu menționarea unor sporturi la care România are în continuare performanță; competiții sportive echitabile și sprijinirea sportului în toate statele membre.
Potrivit unui comunicat transmis de instituție, Parlamentul European cere ca statele membre și Comisia să facă tot posibilul pentru a încuraja activitatea fizică în rândul cetățenilor UE, în special al tinerilor din toate mediile, prin creșterea numărului de ore alocate educației fizice și activităților din școli și prin utilizarea modelelor de urmat și a ambasadorilor sportului.
Raportorul textului, europarlamentarul polonez Tomasz Frankowski (PPE), a estimat că principala provocare este aceea „de a promova modelul european de sport și de a-l proteja de amenințări, precum o Super Ligă”.
Douăsprezece mari cluburi europene de fotbal au anunțat, în luna aprilie, creare unei competiții profitabile și private, bazată pe principiul unui campionat aproape închis și menită să înlocuiască Liga Campionilor. Proiectul a fost abandonat rapid, ca urmare a protestelor venite în special din partea suporterilor și jucătorilor.
Nouă dintre cluburile disidente au renunțat oficial la acest plan, însă Real Madrid, FC Barcelona și Juventus Torino au rămas în continuare angajate în proiectul Super Ligii.
Comentarii