Ultimele două săptămâni au marcat debutul sezonului celei mai importante competiții de monoposturi. După ce Formula 1 a luat startul în Austria, atenția amatorilor de motorsport se va putea îndrepta și către Campionatul Mondial de Motociclism Viteză.

Perspectiva debutului caravanei pe două roți a prezentat o particularitate interesantă. Componenții claselor inferioare (Moto 2 și Moto 3) au putut concura în martie, pe circuitul de la Losail, din apropiere de Doha. 

Se stabilise anterior, însă, ca etapa din Qatar a categoriei regină să fie anulată pe fondul extinderii pandemiei de coronavirus, inclusiv în Orientul Mijlociu. Prin urmare, piloții de la Moto GP au fost nevoiți să aștepte alte patru luni pentru a reîncepe alergarea, într-un cadru oficial. 

De la încheierea întrecerii valenciene, de pe 17 noiembrie 2019, au trecut 235 de zile fără o întrecere a clasei supreme. Calendarul actualei stagiuni a fost serios restructurat, dar va cuprinde un număr de cel puțin 13 runde (la Moto GP). Prima dintre ele, Marele Premiu al Spaniei, nu a dezamăgit așteptările generale, iar traseul de la Jerez a fost ales pentru a lansa o stagiune 2020 scurtată de pandemie.

Un prim week-end iberic foarte încărcat, care a inclus și întrecerea de la clasa Moto E, s-a încheiat într-o manieră spectaculoasă, la orele după-amiezii. Într-o zi în care un campion mondial a egalat un nou record în Marele circ, omologul său pe două roți s-a regăsit într-o mare cumpănă.

Campania din 2020 are potențialul de a deveni memorabilă și din perspectiva performanțelor pure de pe pistă. Marc Marquez va avea oportunitatea să-și treacă în cont cel de-al șaptelea titlu mondial la Moto GP, prin care l-ar egala pe Valentino Rossi în ierarhia tuturor timpurilor.

Cu toate acestea, drumul ibericului către un al patrulea trofeu consecutiv a întâmpinat o primă piedică majoră. Fratele mai mare al familiei Marquez a luat un start foarte bun din prima linie a grilei de start, instalându-se la conducere în turul al doilea. După alte câteva minute însă, pilotul Honda a ținut cu greu motocicleta pe roți, fiind nevoit să revină din afara punctelor. Ieșirea în decor a lui Marc, le-a permis lui Fabio Quartararo și Maverick Viñales să se desprindă inițial de restul plutonului. Tânărul francez a izbutit ulterior să mărească ritmul și să-și asigure (în urma unei plecări mai modeste din pole-position) primul succes al carierei la categoria mare.

Între timp, un efort remarcabil de recuperare l-a adus pe deținătorul titlului până în apropierea poziției secunde. Marquez a recuperat, așadar, nu mai puțin de 13 locuri, până când a pierdut din nou controlul prototipului cu numărul 93. Cel de-al doilea incident a lăsat urme vizibile pentru riderul născut la Cervera, care a avut nevoie de investgații amănunțite, în interiorul clinicii mobile de la Jerez. Potrivit dailystar.co.uk, cvadruplul campion mondial în exercițiu a avut nevoie de montarea unui guler cervical, în urma impactului suferit. Diagnosticul atașat accidentării este de fractură a umărului drept.

De notat este și că Marquez a ratat  pentru prima dată podiumul Marelui Premiu al Spaniei, din momentul accederii sale la Moto GP (în 2013). Cu cinci tururi rămase de parcurs, Maverick Viñales a putut să-și conserve fără presiune locul al doilea. Totuși, spaniolul nu l-a putut opri pe Fabio Quartararo din realizarea unui moment istoric. Ultima victorie a unui pilot francez la clasa supremă i-a revenit lui Régis Laconi, în 1999, la Valencia. 

Pilotul formației Yamaha Petronas a descris la finalul cursei că și-a petrecut astăzi cel mai frumos moment al vieții. La capătul unui prim sezon remarcabil, în care Marc Marquez i-a zădărnicit repetat eforturile, Qurtararo era încă în așteptarea celui dintâi triumf la Moto GP. Aceasta a venit la finalul unei evoluții sigure și constante.

Podiumul primei întreceri din 2020 a fost completat de Viñales și de Andrea Doviziozo. Pilotul echipei de uzină Ducati a reușit să urce în top 3, după ce l-a devansat pe australianul Jack Miller, drept rezultat al unui ritm excelent pe final.

Valentino Rossi și-a încheiat efortul, la rândul său, în mod prematur, în urma unor probleme de natură tehnică. Atenția italianului se va îndrepta acum către prima ediție a Grand Prix-ului Andaluciei. O a doua etapă consecutivă pe circuitul Jerez de la Frontera va avea loc la finalul săptămânii viitoare. Până atunci, apar destule semne de întrebare asupra celor care vor fi prezenți pe grila de start a circuitului din Spania (Cal Crutchlow și Alex Rins au fot declarați inapți fizic pentru a demara în cursa de astăzi, ca urmare a accidentelor suferite de-a lungul week-end-ului).