Finală de Europa League pentru istoria fotbalului
Spaniolii de la Villareal au câștigat Europa League, după ce au învins Manchester United cu 11 la 10, în urma loviturilor de departajare.
De multe ori, a doua competiție fotbalistică a continentului este privită diferit, dacă ne orientăm către abordările formațiilor cu tradiția îndelungată. Însă, pentru numele ce atrag succesul mai greu, ca urmare a resurselor inferioare, fiecare oportunitate se transforma într-una binevenită, chiar unică.
Nu trebuie să uităm că din cauza implementării noilor inițiative dictate de forul continental, UEFA, devine probabil ca diferite națiuni, printre care și România, să nu mai aibă posibilitatea de a bifa reprezentări ulterioare. Trecând peste dificultățile ce se arată la orizontul Europa League pentru națiunile mai puțin galonate, la nivel de club, episoadele spectaculoase vor întrupa mereu o posibilitate importantă. Deși, atunci când miza se ridică, lucrurile pot tinde către direcția opusă. Din fericire pentru spectatorii neutri, aspectul enunțat nu s-a dezvoltat și într-un act decisiv care va rămâne întipărit în memoria colectivă.
Pentru a poposi către acele momente, parcursul s-a dovedit dur, indiferent de mijloacele pretendentelor. După cum se cunoaște bine, ediția 2020-2021 a debutat cu fazele preliminare încă din luna august. De atunci, structuri cu nume încercau să-și regăsească gloria. Într-un periplu valabil până la începutul lunii octombrie, 64 de formații accedeau în grupele unui sezon în care noua deținătoare a titlului urma să fie încoronată pe tărâm polonez, pentru a doua ocazie distinctă, într-un interval de șapte ani.
Valoarea primei ligi profesioniste spaniole indica faptul că nu multe dintre exponentele aveau nevoie să treacă prin etapele eliminatorii. Printre ele, se număra și Villarreal. Încheind stagiunea anterioară de campionat pe un meritoriu loc cinci, formația asociată Submarinului Galben își propunea ținte mai mari, în condițiile instalării unui tehnician celebru în special pentru succesul său continental.
Este drept să amintim și că Unai Emery a avut parte de multe momente sinusoidale într-o carieră de tehnician devenită deja îndelungată. Clipele pozitive erau legate în special de formațiile pregătite în țara natală. Plecat dincolo de hotarele spaniole după experiența succesului excepțional, la Sevilla, el a încercat să aducă același nivel al constanței continentale și pentru cluburi cu pretenții superioare, precum Paris Saint-Germain sau Arsenal.
Intervalul petrecut în capitala Angliei a adus cele mai puține roade comparativ cu oricare alt mandat, singura distincție majoră cucerită reprezentând FA Cup, în luna mai a anului 2019. Rezultatele modeste din Premier League au contribuit decisiv la întreruperea contractului său, într-o manieră prematură. Într-o ironie a destinului, ultimul său joc pregătit în Insulă era bifat în competiția pe care o cucerise de trei ori consecutiv ca tehnician în Andaluzia (între 2014 și 2016).
Înfrângerea lui Arsenal cu Eintracht Frankfurt în Europa League îl aducea pe Emery cu un pas mai aproape de revenirea în propria zonă de confort. Oferta acceptată de la Villarreal îl plasa din nou într-o poziție demnă de urmărit.
Un început solid al stagiunii (prima începută fără căpitanul Bruno Soriano, din 2005 încoace) vedea echipa de pe coasta estică a Peninsulei Iberice cu moralul la cote înalte înaintea debutului în Europa League. Având parte de o grupă relativ accesibilă, din postura capului de serie, Villarreal avansa fără dubiu către faza șaisprezecimilor. Singurul rezultat de egalitate în cadrul celor șase întâlniri era înregistrat în Israel, contra lui Maccabi Tel Aviv. Auspiciile promiteau să se mai complice odată cu accesul în fazele eliminatorii. Acolo, aventura galbenă începea din Austria.
Dubla împotriva lui Red Bull Salzburg era tratată la perfecție, oaspeții asigurându-și calificarea în mare parte de la finalul jocului din tur. Scenariul anterior urma să se repete și în mult așteptata optime de finală cu Dinamo Kiev. Autoarea unui fabulos sezon al revigorării, sub conducerea lui Mircea Lucescu, formația ucraineană era surclasată fără a putea marca vreun gol în cadrul celor două dispute directe.
Ulterior, o altă Dinamo, din Zagreb, aflată în urma unui moment de referință, prin eliminarea lui Tottenham în runda anterioară, se opunea îndârjit și ibericilor. Însă, reușind să se impună din nou în deplasare, Villarreal izbutea să își creeze o situație favorabilă de gestionat pentru înfruntarea de pe teren propriu.
Impunându-se cu 3 – 1 la general, ea asigura a treia prezență într-o semifinală continentală din istorie. Izbutind să înlăture complexul contra echipelor engleze ce caracteriza Submarinul Galben în acea fază a competițiilor, acesta la limită depășea într-o primă manșă intensă (acasă) ultima formație pregătită de Unai Emery, Arsenal.
Șansa a fost de partea grupului spaniol în returul londonez încheiat cu un scor alb, în ciuda faptului că Pierre-Emerick Aubameyang lovea de două ori bara de-a lungul confruntării decisive. Astfel, un eventual nou monopol de excepție al cluburilor engleze, asemănător celui din 2019, era stopat. Al treilea dintre cele ce îl puteau completa era Manchester United.
Diavolii roșii plecau în actuala campanie cu ținte mai largi, obținându-și prezența în UEFA Champions League. Totuși, perioada stagională cu cea mai mare ineficiență a fost cea a debutului de sezon. În pofida unui start promițător în grupa cu PSG, Istanbul Bașahkșehir și Leipzig, elevii lui Ole Gunnar Solskjær erau învinși cu 3 – 2 pe tărâm german. Cedarea respectivului duel, decisiv în ecuația seriei H, retrograda multipla laureată în Europa League.
Revirimentul complet indicat de startul anului 2021 a fost simțit și la capitolul ultimei competiții majore adjudecată de Man. United (în urmă cu patru sezoane). Depășind fără probleme Real Sociedad, englezii se angrenau într-un duel de gală în optimi. AC Milan domina întâlnirea de pe Old Trafford, pe care nu o putea tranșa cu victorie. În returul de pe San Siro, Paul Pogba își ducea echipa spre sfertul de finală contra Granadei.
O altă revelație stagională era eliminată cu 4 – 0 la general, în pregătirea penultimului act. Amintindu-ne de o corecție de proporții istorice (7-1) aplicată de United lui AS Roma în primăvara lui 2007, Manchester se apropia serios de acea ispravă, câștigând pe Teatrul Viselor cu 6 – 2, la capătul manșei întâi a semifinalelor. Mulțumită acelorași transferuri cu influență enormă asupra structurii echipei, în Edinson Cavani și Bruno Fernandes, ocupanta poziției secunde în Premier League își asigurau biletul către finală în ciuda înfrângerii cu 2 – 3 de pe Stadio Olimpico.
Așadar, confruntarea pentru trofeul din 2021 al Europa League propunea o încleștare între adevărata pretendentă către glorie, Villarreal (pregătită de un cvadruplu fost finalist și triplu câștigător al competiției), și blazonul unui Man. United condus de tehnicianul ce căuta prima sa izbândă continentală.
Desigur, data de 26 mai aducea și conotații unice pe gazon pentru Ole Gunnar Solskjær. Trecuseră exact 22 de ani de la prelungirile inegalabilei finale a Ligii Campionilor, întoarsă, (și) decisă de norvegian, alături de Teddy Sheringham în fața Barcelonei. Statisticile recente nu erau, totuși, la fel de favorabile britanicilor.
Ultimele patru finale disputate în Cupa UEFA / UEL de formații iberice și respectiv engleze au fost câștigate de primele, începând cu Sevilla – Middlesbrough în 2006, Atlético – Fulham în 2010 și încheind cu Liverpool – Sevilla în 2016. Acel ultim reprezenta și cel din urmă triumf al lui Unai Emery în secunda competiție europeană. Între timp, el mai cedase un trofeu cu Arsenal (împotriva lui Chelsea) după ultima reprezentație din 2019.
La Gdańsk, un oraș care nu solicita uzul măștilor de protecție în timpul plimbărilor, suporterii puteau din nou să își încurajeze formațiile. Pe întreg parcursul stagiunii, nici Villarreal și nici Man. United nu beneficiaseră de sprijinul publicului.
Finalmente, cu eforturi considerabile venite din partea autorităților poloneze, lucrurile se schimbau pentru întrunirea de pe Stadion Miejski, ce nu a putut avea loc în anul anterior. Considerată favorită la începutul meciului, vicecampioana Angliei a putut controla superior posesia primei reprize, fără a-și crea însă oportunități serioase de a marca.
Contextul plin de tensiune putea fi exploatat mai eficient prin intermediul fazelor fixe. Către finalul primei jumătăți de oră, lovitura liberă executată de către Dani Parejo era fructificată ideal de către Gerard Moreno (în urma a ceea avea să rămână singurul balon expediat pe cadrul buturilor lui David de Gea). El devenea și co-golgheterul ediției actuale, fiind al patrulea fotbalist ce ajungea la cota 7.
Sub presiunea tabelei și impusă de publicul îmbrăcat în galben, United nu reușea să ofere o replică rapidă pe tabelă, fiind nevoită să reconsidere revenirea după pauză. Forțând suplimentar pentru a-și oferi o șansă la victoria în timpul regulamentar, diavolii punctau după o acțiune încâlcită. O altă fază fixă rezulta în minutul 55 către un șut deviat din afara careului a lui Marcus Rashford. Mingea s-a scurs până la un Edisnon Cavani aflat în poziție regulamentară, uruguaianul înscriind simplu în poarta adversă, părăsită de Gerónimo Rulli.
Validarea reușitei de campanie cu numărul șase a lui Cavani, după analiza îndelungată venită dinspre camera arbitrajului video, consfințea paritatea. Deși Manchester forța desfășurarea spre dispozitivul spaniol, concretizarea ocaziilor a fost minimalistă, înaintea intrării dincolo de granița prelungirilor. Ultima finală ce avea nevoie de timp suplimentar în Liga Europei se concretiza în 2014. Formația ghidată atunci de Unai Emery, FC Sevilla (actuala campioană en-titre), prevala după lovituri de departajare contra Benficăi.
Deși antrenorul iberic se arăta mulțumit și cu un deznodământ asemănător după șapte ani, elevii săi reușeau să schimbe coordonatele jocului în timpul suplimentar, mișcând balonul cu o mai mare încredere. În ciuda propriei perioade de control evident, ei nu au creat deloc probleme înspre poarta adversă.
Drept urmare, pe măsură ce minutele finale se scurgeau, ambele bănci tehnice operau modificări în vederea executării loviturilor de departajare. Deseori, secvența respectivă este definită de șansă, control al emoțiilor și istorie garantată într-un meci de calibru suprem. Doar că, într-un ultim act ce s-a decis realmente la cumpăna a două zile, desfășurarea procedurii penalty-urilor urma să întreacă orice închipuire. Execuțiile realizate în spatele peluzei eminamente galbene s-au succedat pe rând, fără multe emoții.
Începând de la Gerard Moreno, respectiv Juan Mata, puține baloane au fost atinse de goalkeeperi. Singurele care au fost atinse în calupul primelor cinci încercări convenționale ale fiecărei echipe îi aparțineau lui Bruno Fernandes și Paco Alcácer. Gerónimo Rulli, respectiv David de Gea nu puteau interveni decisiv. Majoritatea mingiilor au fost fie foarte puternice fie impecabil plasate, dar faptul uluitor era că niciun șut nu își rata ținta. Scenariul a rămas identic cu mult în urma execuțiilor cu numărul 5 semnate de către Dani Parejo și Edisnon Cavani.
Jucătorul care a simțit evident presiune momentului de totul sau nimic pentru Manchester United a părut Luke Shaw. Fundașul lateral englez înscria cu mari emoții, dar ducea pe tabelă șutul de 9 – 9, dintr-un total de 18 posibile. Fără a reexperimenta agonia ratării marelui Roman Riquelme, din semifinala contra lui Arsenal evocată anterior în 2006, jucătorii submarinului mutau mereu presiunea pe adversari, fără succes, până la 10 – 10.
Acolo, portarii urmau a decide singuri cea mai precisă sesiune de penalty-uri din istoria fotbalului contemporan într-o finală. Cu o presiune asemănătoare unei întregi istorii a unui club, Gerónimo Rulli executa impecabil în vinclul porții lui David de Gea. Spaniolul care își păstra statistica negativă de a nu mai fi parat de la punctul cu var în ultimii șase ani era obligat să transforme în fața omologului său pentru a forța reînceperea șirului executanților și a ține Man. United în calcule.
Șutul lipsit de velocitate era anticipat de către argentinianul de 29 de ani, care transforma Villarreal într-o deținătoare de cupă europeană. În urma a aproape un secol de existență, echipa dintr-un mic orășel își vedea împlinită clipa de aur, la capătul unei nopți cum puțini visători își puteau imagina.
Primele 21 de lovituri de la 11 metri din finala Europa League din 2021 au găsit plasa porții din dreapta a arenei din Gdańsk. Un singur fotbalist nu a rezistat presiunii, aspect absolut normal, însă, totodată, definitoriu în deciderea câștigătoarei unui întreg sezon fotbalistic. Villarreal CF, condusă de un tehnician al recordurilor, ca primul cvadruplu câștigător al competiției, este cea care a gustat pe deplin succesul fabulos, în defavoarea unei echipe uriașe a analelor fotbalului, Manchester United.
Surse:
Comentarii