În prealabilul confruntării câștigate pe Stade de France, mulțumită inspirației lui Vini Jr. și mai ales a lui Thibaut Courtois, campioana Spaniei a fost permanent împinsă la limită.

Pe rând, înaintea cormoranilor, P.S.G., Chelsea, dar mai ales Manchester City, au controlat destinul duelurilor cu gruparea madrilenă. De fiecare dată, aceasta din urmă a neutralizat dezavantajele, creând momente care au transcens istoria fotbalului.

Tocmai de aceea, în modalitatea proprie, călătoria câștigătoare a UEFA Champions League, până la Paris, devine una fără egal. Ne putem gândi acum – de ce nu? – că Sheriff Tiraspol a învins cu folos echipa lui Carlo Ancelotti, reîncoronată drept Campioana Europei, după patru ani (atunci când a depășit de asemenea pe Liverpool, la Kiev).

************

Parcursul în UEFA Champions League al lui Real Madrid până la o nouă pagină de glorie a fost unul particular. De la începutul sezonului, demarat cu destulă dificultate internă, s-a așteptat treptat ca planurile domestice să nu mai impună o provocare excepțională. În parte, plecarea lui Lionei Messi de la Barcelona a părut a reprezenta cel mai important dintre factorii psihologici.

Dar, chiar dacă lucrurile au dat senzația că intră sub control încă din toamnă, a existat un mare minut pe care îl putem evidenția. În fapt, dimensiunea sa este și va rămâne permanent egală cu istoria Moldovei. Într-o grupă care, de altfel, s-ar fi putut ușor complica, doar Sheriff Tiraspol a avut forța și rezistența necesare pentru a trece de formația Blanco. Indiferent ce va mai urma, echipa de peste Prut va rămâne creditată cu singura înfrângere care a contat, administrată pe teren propriu, formației cu cele mai multe titluri ale Ligii Campionilor.

Ulterior, pentru spanioli, campania a continuat perfect în prima ei fază, măcar din persectiva scorurilor, contrar prestațiilor propriu-zise, care încă lăsau destule de dorit. Totuși, cu un singur alt gol primit, efectivul lui Carlo Ancelotti a avansat spre optimi. Respectivul moment a fost cel în care o altfel de legendă a început să ia naștere, comparativ cu alte echipe glorioase ale Realului. Pur și simplu, dorința de a rămâne în calcule cu orice mijloace, s-a dovedit mai importantă decât carențele pe care multipla câștigătoare le demonstra pe gazon.

Mai întâi, P.S.G. a fost adversara care a dominat atât de clar meciul tur de pe teren propriu, nereușind să înscrie însă decât o singură dată. Mai mult, aceeași filă a părut scrisă și în confruntarea din Spania, pentru mai bine de 70 de minute, până când uriașa ezitare a lui Gianluigi Donnarumma i-a permis lui Karim Benzema să pornească mitul alb. Peste alte 15 minute, o secvență de glorie maximă pentru vârful francez a pus formația gazdă în postură de calificare, fără ca marea favorită din Ligue 1 să mai găsească undeva un răspuns.

În multe rânduri, ADN-ul structurii pariziene – de unde Kylian Mbappé nu va mai pleca pentru capitala Spaniei – a fost învinuit ca explicație a respectivei cedări. În schimb, era evident că Chelsea nu se va putea confrunta cu aceeași problemă. Totuși, impresia cea mai clară a dominării s-a remarcat pe Stanford Bridge din partea ibericilor. 

Dar, ne-am înșelat enorm dacă am crezut că accederea în semifinale s-a parafat la Londra. Campioana în exercițiu a înscris de trei ori valabil în poarta lui Tibauth Courtois (protectorul remarcabil al unui eventual 0-4 justificat de joc), fără ca Realul să aibă reacție. Ea a venit abia cu serviciul devenit celebru, dinspre Luka Modrić către Rodrygo, singura cheie către prelungiri. În reprizele suplimentare abia, londonezii s-au lăsat copleșiți de atmosfera lui Santiago Bernabéu, Karim Benzema înscriind golul ce a făcut din nou diferența.

Intuiția a fost că împotriva lui Manchester City, virtuala campioană din La Liga se va expune unei diferențe estetice și mai importante. Doar că, cuvântul tabelei ar fi putut să fie, de asemenea, mult mai dur decât atât, în ultima deplasare europeană a anului. Pep Gurdiola și-a văzut elevii conducând cu două lungimi după doar 11 minute, spiritul combativ, dar și calitatea madrilenă reușind cumva să mențină lucrurile echilibrate până la pauză. Dincolo de reluare, șansa a jucat un rol crucial în condițiile în care cetățenii s-ar fi putut ușor desprinde la trei lungimi. În schimb, Vinícius Júnior și Karim Benzema, au redus deficitul până când senzația unui 3-4 a devenit o victorie.

Pe propria arenă, spaniolii au avut nevoie de un plus al magiei, care nu a sosit însă până când Ryadh Mahrez nu a deschis scorul pentru campioana Angliei. Dominată în totalitate, Real a avut nevoie de doar două scântei pentru a duce partida în extra-time. Iar, în timpul a mai mult decât încăpătoare șase minute de prelungiri, Rodrygo a dinamitat complet atât atmosfera, cât și încrederea echipei lui Pep Guardiola. Dintr-un penalty obținut tot de el, același nouar din Hexagon a plasat lovitura decisivă (a 15-a stagională și ultima), pentru o revenire absolut uluitoare, în condițiile a tot ce am relatat până acum.

Singurul obstacol între Real și al 14-lea trofeu suprem a fost un Liverpool ce venea cu propriul fapt incredibil. Dacă goalkeeperul Allison nu ar fi marcat în ultimul minut al sezonului 2020-2021 din Premier League, sextupla campioană nu ar fi obținut poziția de calificare spre Liga Campionilor. Două piedici mari au existat pentru o formație a lui Jürgen Klopp ce, în urmă cu șapte zile, chiar avea speranțe întemeiate să completeze un sezon perfect, prin adjudecarea campionatului și a ligii stelelor. Inter a reușit să se impună chiar pe Anfield Road, de unde nici Benfica nu a plecat învinsă. Villarreal, pe de altă parte, a părut poziționată pentru o proprie revenire de succes în semifinale, ofensiva engleză nelăsând vreo șansă submarinului în repriza a doua.

Astfel, am ajuns la o finală Champions League, a cărei reeditare, într-o ironie devenită tristă acum, ar fi trebuit să creeze o legătură între Kiev (2018) și Sankt Petersburg. Din păcate, evenimentele nefericite și confuzia de la debutul finalei au contribuit la o amânare istorică, ce se va transforma într-o viitoare investigație direcționată de UEFA, la solicitarea cormoranilor.

Odată ce acțiunea a început cu două cluburi care oricum urmau să aibă 20 de titluri absolute combinate în palmares, cunoșteam foarte bine care va fi tiparul. Liverpool a încercat să domine, fiind clar tabăra cu intenții ofensive mai clare. Evident, după un debut cumva reținut, ocaziile importante au început să apară, mai ales în contul celor mai valoroși atacanți africani ai momentului.

Nici Mohammed Salah, nici Sadio Mané nu au reușit să îl depășească pur și simplu pe Tibauth Courtois, execuția decarului senegalez fiind atenuată de belgian în bară. Diferența pe care am putut-o remarca pe măsură ce ne-am îndreptat spre pauză, comparativ cu toate celelalte partide eliminatorii, a fost că un Real care nu a forțat deloc, își păstra poarta intactă, mulțumită adevăratului colos venit de la Chelsea.  

Mai mult decât atât, când încă raportul șuturilor arăta 9-0, spaniolii puteau lovi, dacă golgheterul competiției ar fi fost mai hotărât. În schimb, o mare neatenție a lui Allison a însemnat doar reactivarea poziției de offside pentru Karim Benzema, în ciuda faptului că mingea a ajuns la el din gheata lui Fabinho. Clément Turpin a fost îndemnat să mențină decizia anulării reușitei, carambolul fiind considerat neintenționat. Ca urmare, cu destulă șansă și pentru englezi, scorul a rămas alb la pauză pe Stade de France, precum a fost cazul între cele două protagoniste în 2018.

Madrilenii au arătat finalmente că ies de la vestiare cu ceva mai multă hotărâre, dar, după o altă șansă a adversarilor, s-ar putea argumenta că golul pentru trofeu a venit într-o manieră norocoasă. Centrarea decisivă a lui Fede Valverde ar fi părut să provină, în ochii băncii oponente, dintr-o idee de șut fără precizie al uruguaianului. La capătul ei, s-a aflat un alt sud-american, Vini Jr., care a punctat fără probleme, în minutul 59. Ulterior, jocul cormoranilor a scăzut serios în vivacitate, chiar dacă elementul controlului a rămas în dreptul lor.

Ca urmare, răspunsul la întrebarea dacă vom ajunge în prelungiri nu a stat într-un eventual gol pentru 2-0, ci în anvergura lui Tibauth Courtois. Flamandul de exact 2 metri a avut nevoie de ea la maximum pentru a îndepărta cea mai importantă ocazie venită pe finalul întâlnirii, de la același Mohammed Salah. Momentele individuale fac diferența în fotbal, dar cel mai valoros meci din cariera goalkeeperului belgian a demonstrat că ele pot veni foarte bine și dintre buturi.

Un Carlo Ancelotti 100% dedicat, urmărit de Ronaldo, Zinedine Zidane și Mircea Lucescu printre alții, a cucerit al patrulea trofeu Champions League, record absolut de altfel, fără ca portarul advers să contabilizeze vreun șut periculos, după deschiderea scorului. Într-un fel, respectiva frază însumează foarte bine drumul și încercările lui Real Madrid, până când Marcelo a ridicat celebra cupă pentru a paisprezecea oară. Căpitanul brazilian s-ar fi aflat oricum la cel din urmă joc în tricoul alb, dacă ar fi pășit pe gazonul Stade de France.

La final, este greu să putem asimila vreun traseu contemporan spre laurii continentali precum cel al învingătoarei din 2022. Fiecare etapă a parcursului a adus puncte realmente critice pentru ca Real Madrid să le depășească cumva pe toate. Răsplata s-a manifestat într-un meci cu miza supremă pe masă în care nu a mai fost condusă, de Liverpool. Gloria Los Blancos în confruntările decisive sub amprenta UEFA Champions League rămâne, în concluzie, neatinsă.