În fața Norvegiei, tricolorele au menținut paritatea doar ceva mai mult de un sfert din confruntarea ce a avut loc într-o atmosferă cu tentă electrizantă. Campioana europeană în exercițiu a controlat apoi autoritar disputa, fără a impresiona în permanență, impunându-se la final cu o marjă de 11 goluri.

Jucătoarele pregătite de Adrian Vasile își asiguraseră în prealabil accesul în Grupa Principală II, în care vor pătrunde cu 2 puncte, înregistrate odată cu succesul secund obținut duminică. Acolo, Țările de Jos, Puerto Rico și Suedia vor fi adversarele României.

*****************

Evoluția și transformările unei discipline depind mult de anumite caracteristici, scoase la suprafață în momentele complicate. Darul recalibrării nu se dovedește vreodată unul facil, referindu-ne la cazurile ce au reușit să aducă secvențe excelente, chiar și în trecutul apropiat. Doar că, în momentul în care schimbările vor apărea, gestionarea lor va deveni cu dificilă. Mediile competitive continuă să creeze asemenea contexte, atunci când istoria își arată adevăratele fațete. Momentele pentru care bucuria s-a integrat evident de-a lungul timpului poartă decât mai departe așteptările viitorului.

Cumva, deși am putea regăsi alte ipostaze interesante ce încă rămân valabile, gândindu-ne la ceea ce remarcăm în iarbă, handbalul își consumă actualmente un asemenea interval, aspect care este de înțeles. Precum orice ramură sportivă, intervenția declinului, fie printr-o modificare a valorii generale fie ca urmare unui real schimb al generațiilor, este greu de evitat, atunci când resursele se situează sub nivelul dorit. Pentru a recunoaște încă o dată că jocul masculin a fost cuprins mai des de respectivele pasaje ale căutărilor, ramura feminină a sperat să le poată evita pentru un timp îndelungat. 

Este drept că încă există o mare diferență în dispunerea planificărilor de club – unde dinamismul transferurilor, inclusiv a atletelor din străinătate, nu se va opri – și gestionarea situației reprezentative. În cazul secund, avertismentele primite la finalul deceniului anterior au fost clare, iar, în absența principalelor punți de legătură între trecutul presărat cu destul succes și prezent, o parte dintre concluzii sunt vizibile spre jumătatea ultimului reper al anului pe semicerc.

De obicei, contrar altor sporturi, lumea handbalistică are destule variații. Pregătirea pentru competițiile de marcă se va produce aproape exclusiv ori majoritar, spre finalul calendaristic al unui ciclu prezent ce a inclus și potențiala participare la Jocurile Olimpice. Apoi, după ce spectacolul propriu-zis este pregătit să înceapă, remarcăm că diferențele între valori sunt foarte importante. 

Se susține, pe bună dreptate, urmărind inclusiv desfășurarea duelurilor din Peninsula Iberică, faptul că barometrul turnirurilor ce acoperă exclusiv planul continental, sunt mult superioare  unei competiții extinse întregului mapamond. Raritatea, în cadrul general al sporturilor, surprinsă mult mai des în cazul fetelor de pe parchet, atrage atenția că disputele s-ar putea împărți în multiple categorii. Nivelul opoziției inițiale va fi complet diferit și variabil, însă marjele de eroare se dovedesc enorme tocmai datorită respectivului fapt. 

Pentru o formație transpusă drept principala reprezentare la nivel de echipă națională, exemplul remarcat este cu atât mai elocvent. Sub amprenta limpede a unui nou început, ocaziile măsurării efortului, după încheierea campaniei preliminare olimpice, nu au fost tocmai des întâlnite. În sensul respectiv, ordinea desfășurării duelurilor oficiale avea să conteze suficient de mult, privind spre resursele morale ale jucătoarelor conduse de către Adi Vasile, la rândul său, debutant pe scena Campionatului Mondial. 

Sub respectivul context, sorții s-au dovedit darnici, în sensul în care repartizarea contra celui mai puternic adversar nu a venit până când elevele actualului tehnician de la CSM București nu și-au căpătat ritmul. Totodată, este greu să obținem un argument solid că cel mai bun ritm ar fi putut să se ilustreze, drept rezultat al disputelor prime, desfășurate vineri și duminică. 

Însă, măcar din perspectiva pură a cifrelor, conștientizarea obținerii calificării în faza a doua a competiției nu a star o secundă în dubiu, după primele goluri marcate. Mai mult decât atât, pentru a sublinia cât de aparte de alte structuri similare din categoria Campionatului Mondial se prezintă handbalul feminin, structura grupei principale în sine, în care tricolorele și-au făcut loc, a fost în majoritate definită în urma primei etape. Cea secundă nu a făcut decât să o confirme, pentru ca a treia și ultima să definitiveze șansele fiecărei formații de a accesa dincolo de etapele primordiale. 

În cazul României, realismul ne transmitea încă de la începutul turneului final, că așteptările nu prea au cum să privească spre rundele superioare, indiferent de evoluțiile înregistrate împotriva formațiilor enorm mai slab cotate. Dar, dacă respectivele seri spaniole au surprins un aspect, acela este că încrederea nu s-a putut poziționa foarte jos, în dreptul atletelor cu statutul debutantelor. Bineînțeles, cu foarte multă amărăciune, excepția bucuriei s-a ilustrat în dreptul Oanei Borș, care și-a văzut evoluția întreruptă atât de dureros, împotriva reprezentativei iraniene. 

Alături de tânărul pivot legitimat la Minaur Baia Mare, alte opt compatrioate au avut ocazia să debuteze într-un context de asemenea anvergură, aspect cu atât mai important de lămurit deoarece nu doar Cristina Neagu, ci și Eliza Buceschi lipsește din lotul format pentru a 25-a ediție consecutivă cu o participare românească. 

Fără principalele exponente din perspectiva controlului unei dispute, cu balonul în propriile mâini, misiunea a fost abordată ca una deosebită, dar și extrem de dificilă, contra adversarilor de calibru, care nu au venit până în a treia dispută. O miză serioasă asupra celei dintâi a reprezentat-o, pe lângă evitarea nematerializată a accidentărilor, numărul de goluri încasate. Bravele debutante din Orientul Mijlociu au reușit să depășească granița celor zece goluri, confruntarea fiind controlată din cadrul primului minut, în ciuda a destule neatenții. 

Așteptările s-au vizualizat în mare parte identic și contra Kazahstanului, o națională cu experiență mai vastă, comparativ cu cea a Iranului. Cu toate acestea, desigur, sportivele aflate la granița dintre două continente nu ar fi trebuit să emită vreo pretenție la un rezultat pozitiv. Chiar dacă tabela nu a enunțat acest lucru, la capătul primelor 30 de minute, impresia practică de pe parchet s-a prezentat mai puțin încurajator. 

Numeroase șanse irosite, mai ales în atac au făcut ca diferența de la pauză să nu se extindă la mai bine de cinci lungimi. Ajustările morale și cele din atac s-au realizat la cabine, România nefiind chiar foarte departe de a-și dubla totalul golurilor izbutite în prima parte: 14, după reluare. Conduse la respectivul capitol de Laura Chiper Moisă, româncele și-au asigurat un avantaj de 21 lungimi la capătul confruntării. Dar, odată ce poziția a doua în Grupa C a fost securizată, totul urma să treacă la un alt nivel, practic cel opus pentru handbalistele țării noastre.       

Chiar dacă reprezentativa autohtonă va fi creditată cu cea mai importantă cadență statistică la turneele finale, adevăratul standard se regăsește categoric în Scandinavia, respectiv Norvegia. Principala echipă din perspectiva palmaresului tuturor timpurilor a pornit fără nicio emoție în căutarea distincției mondiale cu numărul 4. Foarte interesant este și faptul că, dacă România a aliniat nu mai puțin de nouă jucătoare în premieră, un număr identic al nordicelor laureate mondiale cu aurul din 2017, este prezent actualmente pe tărâm spaniol. 

Din perspectiva subliniată, diferența putea fi cu greu mai mare între primele două formații dintr-o grupă a Campionatului Mondial, care se întâlniseră într-un complet alt moment, în barajul preolimpic al primăverii. Miza teoretică, însă complet nerealistă a disputei terțe, a fost acapararea totalului de patru puncte pentru seria principală, pentru care deja celelalte componente cu principală relevanță se stabiliseră, de asemenea, în Suedia și Țările de Jos. Realmente, obiectivul confruntării din Castelló era măsurarea valorii sportive cu una dintre principalele două favorite la adjudecarea trofeului. Un avânt suplimentar pentru partida reper a seriei, a fost categoric oferit printr-un public tricolor activ la cele mai înalte cote ale entuziasmului, cu fiecare încercare de finalizare. 

Consecința, nu a părut deloc negativă, cel puțin la nivelul aparenței. În sensul în care mult dotata ofensivă vikingă nu și-a stabilizat deloc ritmul pentru debutul jocului, o apărare condusă primordial de Iulia Dumanska a reușit să reziste suficiente minute pentru ca atacul să găsească ceva breșe. Intervențiile constante ale jucătoarei cu origini ucrainene au menținut tabela în echilibru pentru 15 minute, spre meritul întregului dispozitiv. Golurile au venit însă cu o enormă greutate și între buturile unui fenomen ce nu dorește să se închidă, în persoana lui Katrine Lunde. 

Astfel că, deși România a preluat la un moment dat conducerea, construcția și mai ales finalizările nu au venit suficient de constant pentru ca elevele lui Adi Vasile să aibă vreo șansă pentru a menține disputa realmente competitivă. Erorile din tabăra favoritelor s-au mai redus în a doua jumătate a primului act, iar urmarea, coroborată cu prestația legendarului goalkeeper menționat mai devreme s-a materializat într-un ecart consistent. 

O Norvegie cu foarte multe inexactități de pasare, judecând în special cu standardul propriu suprem, mereu asumat, s-a putut desprinde la o diferență practic ireversibilă pentru intrarea la cabine deoarece adversarele lor nu au capitalizat numeroase contexte de finalizare 1 la 1 cu portarul. Mai departe, intuiția generală nu putea dicta decât că fluența se va reinstala mai evident în contul formației pregătite de același Þórir Hergeirsson, iar româncele trebuiau să acceseze o intensitate defensivă superioară, dar relativ imposibilă. 

Auspiciile s-au adeverit cu rapiditate în ceea ce le privește pe sportivele ghidate de Stine Oftedal, ale cărei combinații rapide în compania lui Kari Brattset au arătat din ce în ce mai bine. Brusc, dar perfect logic, la capătul primei treimi din repriza a doua, ecartul s-a extins la peste zece lungimi, în detrimentul goalkeeperului secund al outsiderelor, Daciana Hossu. 

Dar, în ciuda unei discrepanțe excepționale între numărul paradelor lui Katrine Lunde (15) și doar cele două ale exponentei lui SCM Râmnicu Vâlcea, dintre care doar una a venit din acțiune, diferența avea să-și atingă un punct maxim la 12 unități. Un nou interval presărat fie de ceva șansă pentru românce, fie de o completă lipsă de concentrare a adversarelor – într-un regim ofensiv constant – au făcut ca diferența să se mai stabilizeze. 

Spre final, în pofida unui joc de construcție insuficient accelerat, reușitele Cristinei Laslo s-au evidențiat pentru a-i urca totalul la șase. Alături efortului enorm al Crinei Pintea, remarcăm că cele două au semnat exact jumătate din totalul izbânzilor reușite de sportivele echipate în tradiționalul galben. Totuși, răspunsul acordat pe durata a 60 de minute campioane europene en-titre a fost insuficient pentru a evita duritatea unei înfrângeri ce putea să mai balanseze în ambele direcții, Norvegia impunându-se confortabil, cu 33-22.

În condițiile în care naționala de handbal a fetelor a trecut prin două întâlniri imposibil de cedat și printr-o a treia imposibilă în a fi câștigată, concluziile nu vor fi situate decât în ton cu așteptările inițiale pentru actuala ediție a Campionatului Mondial din Spania, ajunsă rapid la un punct informal intermediar, Grupa Principală urmând să aducă noi provocări intense.            

Surse: https://www.digisport.ro/handbal/cm-de-handbal-feminin-romania-norvegia-22-33-primul-esec-pentru-tricolore-in-spania-1409077