Ediția cu numărul 36 a Openului din Miami aducea mult entuziasm din partea sportivelor ce își găsiseră deja un ritm stabil. Noi ajustări la coordonatele de joc întâlnite peste Ocean urmau să ridice ștacheta pentru acontarea unul dintre cele mai valoroase trofee decernate pe suprafața dură. Element al noii categorii WTA 1000, turneul organizat pentru doar a doua ocazie în interiorul facilităților din cadrul Hard Rock Stadium, era vizat drept un reper important pentru majoritatea protagonistelor caravanei sportului alb. 

Argumentul solid în acea privință era oferit de faptul că, dintre primele 30 de jucătoare ale planetei, doar Serena Williams a fost nevoită să-și anunțe neprezentarea. Într-o asemenea companie, seriile de excepție urmau să fie puse la îndoială, iar aparițiile de marcă puteau să surprindă din diferite direcții. Mărturia stătea înaintea week-endului hotărâtor, în evoluția ambelor deținătoare ale turneelor ce compun binecunoscutul concept de Sunshine Double (care alătură Indian Wells și Miami).

O doză de incertitudine era plasată în jurul primeia dintre ele. Bianca Andreescu afirmase că după perioada reglajelor fizice, revenirea către nivelul dorit se producea în cel mai cunoscut oraș din Florida. Chiar dacă sportiva din Canada nu era încă sigură de capacitățile pe care urma să le etaleze, parcursul destul de scurt, dar intens din cadrul circuitului australian oferea indicii valoroase. Atât dintr-o perspectivă realistă, cât și dintr-una eminamente matematică, cea mai valoroasă competitoare a frunzei de arțar nu avea absolut nimic de pierdut odată ce parcursul de la Miami se adâncea. Cu fiecare întâlnire (care a avut multe momente dificile, pe rând), încrederea în propriile atuuri pe teren creștea substanțial. 

Însă, veridic se dovedește în universul tenisistic faptul că rutina victoriilor, menționată deseori, se reinstalează în compania unui context fizic favorabil. Pe lângă depășirea oponenților de top, siguranța condiției generale prielnice performanței era testată din plin. Orientându-ne atent, ascensiunea Biancăi Andreescu se dovedea remarcabilă. Spiritul de a nu ceda indiferent de gradul dificultății survenea ca o consecință a deplinătății resurselor. Calitatea și, totodată, combativitatea adversarilor ei se amplifica de la o rundă la cealaltă. Tereza Martincová era prima care își regăsea oportunitățile la îndemână, însă campioana Openului American din 2019 ocolea complicațiile în prima rundă.

Ulterior, jocurile căpătau altă dinamică. Fiece seară petrecută sub lumina reflectoarelor conducea la izbânzi grele. Bătăliile erau duse aproape de zona epuizării, însă. După seturi decisive ghidate de tensiune maximă împotriva Amandei Anisimova, a Garbiñei Muguruza și a Sarei Soribbes Tormo, atmosfera urma să atingă alte cote paroxistice împotriva unei Maria Sakkari ce era în căutarea performanței carierei. Atunci când țelul final părea să se îndepărteze implacabil, Andreescu își regăsea energia și calmul pentru a aduce deznodământul în direcția potrivită. Tie-break-ul adjudecat la capătul manșei finale contra elenei puneau punct unui duel fizic uluitor. Astfel, pentru Bianca Andreescu urma prima finală după seara istorică, bifată pe arena Arthur Ashe împotriva Serenei Williams.

Pe 3 aprilie 2021, misiunea tinerei tenismene cu origini române avea să cunoască un alt adversar delicat, care demonstrase că succesul se poate obține sub orice circumstanțe. Având în vedere că celebrul turneu de pe coasta sud-estică americană nu s-a desfășurat în cadrul stagiunii anterioare, Ashleigh Barty păstra pentru mai bine de doi ani calendaristici, cea mai importantă distincție obținută de ea la acea vreme.

Practic, finala tranșată împotriva Karolinei Plíšková era elementul catalizator pentru ceea ce avea să se transforme într-un sezon excepțional. La scurt timp după experiența din 2019, o tehniciană de excepție cucerea pe rând, un turneu de Mare Șlem pe zgura pariziană, după care devenea noua lideră WTA pe iarbă, urmând să triumfe apoi pe hard la Turneu Campioanelor. Locul din fruntea ierarhiei feminine nu avea să fie cedat de tânăra australiancă până în prezent tocmai datorită versatilității prezentate la nivel înalt. Revenită acum în Florida după prima călătorie majoră în regim pandemic în afara țării natale, Barty era determinată să-și fructifice la maximum oportunitățile.

Jocul inaugural contra Kristínei Kučová îi aduceau o uriașă încercare, în salvarea unei mingi de meci. Ulterior izbânzii dramatice contra cehoaicei de pe poziția 149 mondială, alte două întâlniri echilibrate o aduceau pe Ash în sferturile de finală Vădit afectată de problemele medicale din zona abdomenului, Aryna Sabalenka nu își mai putea împiedica oponenta din a bifa o victorie muncită enorm chiar și în setul decisiv.

Trecând de o altă tenismenă considerată în vârful formei sale, Ash realiza o altă demonstrație de abilitate și calm în fața Elinei Svitolina. Ucraineanca opunea o rezistență insuficientă contra atletei din zona Antipozilor, care se impunea în două segmente. Încercând să ignore propriile dificultăți medicale, principala favorită ajungea în runda finală.

Misiunea ei părea să se prezinte dificilă, considerând o realitate surprinzătoare, însă cuprinzătoare. Accidentările repetate acuzate de Bianca Andreescu, alături de selecția atentă a turneelor în perioada prezentă din partea lui Ashleigh Barty, au contribuit pentru ca două membre ale topului 10 WTA și două laureate de Mare Șlem (începând din septembrie 2019) să nu se fi întâlnit în prealabil. Orice asemenea situație era dificil de gestionat pentru jucătoarele de calibru. Însă, scenariul respectiv într-o finală a cărei importantă, amplifica suplimentar nuanța imprevizibilă a sportului eleganței.

De notat era că, indiferent de rezultatul finalei, poziția virtuală a nord-americancei cu origini autohtone nu mai putea fi schimbată. Cu o lipsă a presiunii, începutul partidei indica sublinierea unei atitudini lipsite de inhibiții din partea ei.

Drept urmare, practic ultima înfruntare tenisistică înaintea debutului sezonului de zgură se anunța excepțională pe arena Grandstand, între două arsenaluri ofensive cu nuanțe diferite. Problema energiei consumate de-a lungul turneului nu se arăta stridentă pentru Andreescu. Evoluând pentru prima dată în condiții complete ale unei zile însorite, ea nu începea încurajator confruntarea. Sub susținerea aceluiași public călduros, Bianca se vedea condusă rapid, printr-o prestație virtual fără greșeală de peste fileu. Controlând rapid ușoarele dificultăți prezentate de vânt la serviciu, exponenta emisferei sudice avea nevoie de doar opt minute pentru a se desprinde în setul inaugural. Dinamismul din prestația acesteia ieșea la iveală în contextul delicat al posturii favoritei.

Ea ilustra, încă o dată, cât de semnificativă se arată calitățile tehnice, aplicabile inclusiv pentru jocul din defensivă. Majoritatea schimburilor trecute de execuția serviciului erau abordate coerent de către Bianca, însă riposta australiană se prezenta promptă. Un joc gestionat mai atent și eficient la retur, oferea posibilitatea reechilibrării manșei, dar Barty găsea noi resurse pentru a se redetașa. Gestionarea principalelor puncte forte pentru tenismena cu origini indigene părea să îi garanteze triumful în setul I. Materializarea lui nu s-a adeverit ușor, abia a doua oportunitate fiind fructificată prin intermediul serviciului, la capătul unui joc complicat.

Superioritatea capului de serie cu numărul 1 era remarcată inclusiv la capitolul adaptabilității la un set de condiții delicate. Însă, speranțele spectatorilor în a admira un ultim act prelungit depindeau în mare măsură de soarta celor dintâi schimburi ale manșei secunde. Ipostaza de a fi nevoită să revină nu îi era deloc necunoscută Biancăi Andreescu, însă calitatea execuțiilor oponentei ilustra, într-adevăr, capacitățile la care o actuală lideră mondială putea ajunge. Game-ul inaugural din parțialul al doilea se contura drept unul cheie în economia întregii înfruntări.

Canadianca dădea senzația că îl poate duce la bun sfârșit. Ulterior, alte trei erori ce puteau fi evitate cu o mai mare atenție, printre care și o dublă greșeală, confereau dezechilibrului o nuanță chiar mai intensă. Profitând de ocazie, Barty își extindea ascendentul inclusiv în plan mental. Prin contrast, favorita a opta era nevoită să forțeze cu toate resursele rămase la dispoziție. Din nefericire, pe măsură ce deficitul se înăsprea, clipa nedorită în niciun moment al jocului de tenis își făcea apariția.

La scorul de 3 – 6 ; 0 – 2, Andreescu își pierdea echilibrul, aterizând pe suprafața de jos, spre suferința gleznei sale drepte. Secvențele de neputință au fost mascate pentru câteva secunde. Tânăra din Ontario a aplicat și mai multă asprime în propriul serviciu, însă efectele unei noi accidentări nu păreau a putea fi evitate cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp. Jocul a continuat cu o concentrare exemplară din partea australiencei ce își limita din nou numărul erorilor. Abordarea tuturor deciziilor corecte o îndrepta către un ecart teoretic insurmontabil înaintea intervenției medicului turneului. Imobilizarea gleznei reprezenta una dintre puținele soluții rapid aplicabile, însă disconfortul nu dispărea în timp util pentru jucătoarea deja condusă categoric.

O gestiune aproape clinică a acurateței îi permitea lui Ashleigh Barty să treacă peste orice disconfort etalat eventual în plan emoțional. După o oră și două minute de la prima lovitură a finalei, abandonul era confirmat cu mare frustrare de către Bianca Andreescu. Totuși, dintr-o perspectivă logică, elementul scorului devenea un argument suficient de puternic în a nu mai continua. Succesul jucătoarei cu puternice legături native australiene se dovedea greu de pus la îndoială chiar și dacă plenitudinea fizică era păstrată.

Întristată de modalitatea afișării deznodământului, noua dublă campioană din Florida amintea faptul că parcursul ei putea fi unul mult mai scurt, dar jocul crescând a purtat-o până la capăt. Un ultim act conchis prematur (în fața virtualei ocupante a locului 6 WTA) a plasat-o pe eleva lui Craig Tyzzer pe o listă selectă a fetelor ce și-au apărat titlul în Miami. Serena Williams bifa performanța cea mai recentă, atunci când se impunea între 2013 și 2015.

Drumul către a zecelea trofeul al carierei de simplu nu a arătat deloc convențional pentru Ashleigh Barty. Înfruntările decise la limită pe stadionul pus la dispoziție de Miami Dolphins pentru organizarea unui turneu deja tradițional în circuitul feminin i-au crescut mult încrederea. Ea s-a impus meritoriu într-o finală încheiată prea rapid pentru întreaga asistență ca urmare a accidentării Biancăi Andreescu, care încheia nefericit două săptămâni grozave în sudul Floridei.

Surse:

https://www.digisport.ro/tenis/bianca-andreescu-a-incheiat-in-lacrimi-finala-de-la-miami-si-le-a-dat-un-sfat-fanilor-sai-reactia-campioanei-barty-1045483