"Ieșirea masivă la vot, clasarea în primele 4 echipe ale Europei la Campionatul European U21 și tot ce-a însemnat această clasare, apropierea extraordinară dintre jucători și fani sunt semne că ne revenim, că ne recâștigăm identitatea națională."

Parcursul naționalei de tineret a României de la Campionatul European s-a încheiat în urma înfrângerii din semifinale, 2 – 4 cu Germania. Intesitatea tuturor partidelor s-a ridicat la nivelul unei competiții importante, iar selecționata lui Mirel Rădoi a lăsat o impresie excelentă, potrivit presei internaționale. În plus, prin accederea în careul de ași din Italia și San Marino, România și-a asigurat un loc la Jocurile Olimpice de la Tokyo.    

Florin Caramavrov a răspuns invitației de a comenta ce înseamnă parcursul fără precedent al echipei naționale la Campionatul European de Tineret (U21). Caramavrov este jurnalist Pro Sport, redactor-șef la SPORTescu.ro. Are blogul personal, caramavrov.ro și este invitat constant la emisiunile TV de pe Pro X, dar și în cele din mediul online, la ProSport Live.

Reporter: Cum ați caracteriza această întreagă campanie a naționalei de tineret, care pare să fi explodat cu adevărat, începând cu meciul din Portugalia?

Florin Caramavrov: Este o campanie care ne-a făcut să ne simțim din nou mândri că suntem români, am simțit  emoția, bucuria, chiar patriotismul, deși unii zic că acest termen a devenit desuet. Acești băieți au trezit fotbalul românesc și ne-au trezit și pe noi - fani, jurnaliști, oameni care lucrează în sport, dintr-o amorțire păguboasă.

Am văzut împreună că se poate să realizezi lucruri mari dacă ai obiective mărețe, dacă ai dorință, voință, respect față de fotbal. România își poate reveni cu astfel de exemple, și în sport, și în societate. Ieșirea masivă la vot, clasarea în primele 4 echipe ale Europei la Campionatul European U21 și tot ce-a însemnat această clasare, apropierea extraordinară dintre jucători și fani sunt semne că ne revenim, că ne recâștigăm identitatea națională.


Reporter: În ciuda unor sentimente aparent similare, credeți că își are rostul o comparație între echipa lui Mirel Rădoi și Generația de Aur, ținând cont de nivelul diferit de vârstă?

Florin Caramavrov: Nu cred că își au rostul comparațiile între echipe, dar sentimentele noastre au fost aceleași și atunci și acum. 

Am reînvățat să ne bucurăm, am scos capul în Europa și la fotbal, și la fani. Jucătorii au fost niște eroi, suporterii au reprezentat o armată modernă de susținere, nu de luptă. Iar echipa pe care au făcut-o împreună, fani și jucători, a fost senzațională.

Reporter: Reprezintă nivelul dăruirii celor de la Under 21 un element de care ar trebui să se țină cont mai mult, pentru cei ce vin din spate?

Florin Caramavrov:

Clar, trebuie să fie un model pentru copii. Iar aici văd eu rolul Federației: să-i aducă pe acești băieți,  care ne-au făcut să ne simțim mândri că suntem români, în școli, în licee, în școlile sportive, în academiile de fotbal. 

Bineînțeles, în măsura posibilităților, fiindcă au și ei programul lor. Dar, când vin la națională, ar fi bine să existe astfel de întâlniri într-una dintre zile, să vorbească direct cu tinerii, cu juniorii și să le spună acestora cum au reușit.


Reporter: Vă vine în minte un fotbalist asemănător (pe care l-ați urmărit atent la Prima Reprezentativă) cu Ionuț Radu din punctul de vedere al primei voci din vestiar? Dacă nu, ce îl face deosebit pe goalkeeperul de la Genoa?

Florin Caramavrov: Lăcătuș era o voce în vestiar, un lider de echipă. Și cred că România a mai avut astfel de lideri: Tudorel Stoica, Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Hagi – acesta din urmă impunea respect prin ceea ce făcea pe teren, nu neapărat prin ceea ce spunea, poate Balaci – tot datorită valorii deosebite.

Nici nu prea aveam noi acces înainte la vestiar, nu știam ce se spune acolo. Ionuț Radu are, într-adevăr, un discurs mobilizator extraordinar, ți se face pielea de găină când îl asculți, chit că ești acolo, la fața locului, sau că vezi a doua zi, la televizor. Eu sper să devină la fel de mare la fotbal ca și cei enumerați mai sus.



Reporter: În schimb, a câștigat România și un adevărat vârf clasic, în George Pușcaș? Cum ați analiza evoluțiile acestuia, în vederea unui viitor transfer? 

Florin Caramavrov: Da, era câștigat de ceva vreme, dovadă că a și jucat la naționala mare, unde a și marcat. E un vârf puternic, care protejează foarte bine mingea, ține de ea, se demarcă foarte bine și, ce-i mai important, marchează foarte des. Iar de la un atacant asta se cere, să dea goluri.

Că degeaba ne plăcea de Florin Andone cum alerga și cum „își dădea viața”, dacă nu înscria mai deloc la națională. E momentul pentru Pușcaș să joace la o echipă bună într-un campionat important, să dea goluri și acolo și, confirmând la o astfel de formație, va căpăta și mai multă încredere pentru prima reprezentativă. 


Reporter: Care este aspectul ce v-a inspirat cea mai mare doză de încredere atunci când ați văzut această selecționată evoluând?


Florin Caramavrov: Sunt mai multe aspecte: ambiția lor, sacrificiul de la fiecare meci, capacitatea extraordinară de efort, modestia, dar în același timp și curajul, tupeul pozitiv, de fotbaliști adevărați.


Reporter: Ce sentimente ați avut atunci când i-ați văzut pe jucători dând totul pe teren, bucurându-se și de un sprijin enorm din partea românilor din Italia și San Marino? Ce înseamnă acest lucru pentru esența fotbalului autohton?


Florin Caramavrov:
Am vorbit mai sus despre sentimentul acesta de mândrie națională, pe care l-am redescoperit împreună, jucători și fani. Eu am prins marile bucurii de la Campionatul Mondial 1994, când am fost la câteva minute de o semifinală, am ieșit în stradă, am cântat, m-am bucurat, am strigat „Hagi președinte!” și îmi doream enorm ca și voi, cei mai tineri, să simțiți această emoție extraordinară. Sper să mai aveți ocazia, sper că e doar începutul și că vom ajunge la o competiție importantă cu naționala mare, iar acolo să facem ce-am făcut aici, la CE de tineret, sau chiar mai mult de atât.  

Reporter: Se poate evalua cu adevărat meritul lui Gheorghe Hagi (în tot ceea ce se întâmplă acum), văzând la ce nivel de succes a ajuns sacrificiul său de a da cât mai mult înapoi fotbalului? Totuși, îi împărtășiți viziunea unei tranziții bruște a tineretului în Prima Reprezentativă?

Florin Caramavrov: Se poate evalua dacă îi numărăm pe jucătorii crescuți de el la Academie care au făcut parte din lotul de tineret la Campionatul European: nu mai puțin de 11 (au rămas 10 după accidentarea lui Drăguș). Eu nu îl consider, totuși, un sacrificiu. A făcut ce-a simțit că trebuie să facă pentru că el a trăit și trăiește prin fotbal, din fotbal și pentru fotbal. Nu cred că se pune problema unei tranziții bruște, pentru că deja sunt vreo 5-6 jucători de la tineret care au evoluat pentru prima reprezentativă: Manea, Ianis Hagi, Tudor Băluță, Pușcaș, chiar Nedelcearu, Cicâldău, Man, ca să nu mai vorbim de Răzvan Marin. Deci sunt vreo 8, ce tranziție să mai facem?

Ionuț Radu a fost chemat și el, Drăguș, de asemenea, vor mai fi convocați, probabil, Florinel Coman, Florin Ștefan, poate și alții. Important e că avem, în sfârșit, niște jucători valoroși care să-i înlocuiască pe cei mai vechi, aceștia din urmă neaducându-ne mari satisfacții în ultimul timp.



Reporter: După o astfel performanță credeți că autoritățile vor accelera investițiile în fotbal și în sport, după modelul altor țări, inclusiv din Estul Europei?

Florin Caramavrov: Nu cred că vor accelera nimic, pentru că nu le pasă. Autoritățile locale trebuie să se implice mai mult, dar numai pentru a crea o infrastructură modernă și pentru a crește frumos și sănătos copii și juniori, nu pentru a plăti salarii unor mercenari. Simona Halep a câștigat Roland Garros, ați văzut vreo investiție a autorităților în tenis sau în vreun complex cu mai multe terenuri de tenis?

Noi nu avem unde să jucăm un turneu la București, arenele din Cotroceni sunt căzute, la pământ. Cred că tot noi trebuie să-i obligăm pe cei care conduc să investească în sport. Cum? Prin votul nostru.


Reporter: Campania pentru EURO 2019 reprezintă sau nu semnalul că fotbalul românesc poate să revină la un nivel internațional competitiv?

Florin Caramavrov: E un semnal, dar nu am rezolvat marile probleme ale fotbalului nostru, despre care vorbeam și mai sus: infrastructura, copiii și juniorii. Dacă nu reușim să facem ceva de jos, vom rămâne doar cu excepțiile, gen naționala de tineret.

Reporter: Cum vedeți șansele reprezentativei noastre pentru Jocurile Olimpice de anul viitor? Putem spera realist vorbind, la o medalie, în opinia dumneavoastră?

Florin Caramavrov:

Jucând așa cum au făcut-o băieții la Campionatul European, putem face o performanță la Tokyo. E greu să dau un pronostic acum, normal că îmi doresc o medalie la Jocurile Olimpice. Trebuie să fim optimiști și să credem în acești băieți minunați. Hai România!

Emi Voicu este student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării