Pentru naționala de fotbal a României, unul dintre scopurile primordiale nu s-a modificat, referindu-ne chiar până la sfârșitul secolului trecut. Prezența în cadrul celei mai valoroase competiții internaționale a mapamondului obișnuia să nu fie pusă sub semnul întrebării. Începând din 1998, an în care suficienți sportivi ai prezentului nu erau încă ghidați în aceea direcție, țara noastră nu mai luase parte direct la intensitatea unei Cupe Mondiale.

Înfruntările lunii martie construiau și întăreau întocmai viziunea respectivă, împărtășită de către multe figuri de notorietate ale sportului rege. Încleștările din prima parte a procesului preliminar aduceau odată cu ele o însemnătate importantă, în planul psihologic, dar și în cel matematic. Posibilitatea unei lansări nereușite în călătoria ce se spera a se finaliza în Qatar, era așteptată să echivaleze cu reducerea vizibilă a ocupării unuia dintre primele două locuri din grupă. Prin urmare, nivelul concentrării asupra tridentului de înfruntări din luna martie era indicat pe măsură. Debutul a fost înregistrat cumva într-o manieră mai puțin convențională pentru jucătorii pregătiți de Mirel Rădoi.

Prima vizită a unui oponent pe Arena Națională se anunța una provocatoare mai ales prin faptul că vizitatorii din Macedonia de Nord realizaseră ceea ce tricolorii și-au propus drept obiectiv principal al anului curent, însă nu l-au dus la îndeplinire. Cu biletele meritorii asigurate pentru EURO 2020 (pentru care ponderea fanilor la întâlniri va fi specificată strict de conducerile locale), fotbaliștii ex-iugoslavi veniseră încrezători la București. Dispoziția lor bună pentru un fotbal de calitate era pusă în umbră de inexactitățile serioase întâlnite la nivelul convertirii șanselor. Stând mult mai bine la capitolul adresat, arătând suficient calm și imaginație, România părea să se îndrepte către obținerea a trei puncte sigure. Doar că, două minute în care apărarea răsfirată ceda complet, anulând avantajul construit alterau grav finalul partidei, tranșat în cele din urmă în favoarea gazdelor.

Dilema asupra fragilității departamentului defensiv urma să fie din nou pusă la încercare serios, prin deplasarea reprezentativei Germaniei în Capitală. Înainte ca formațiile de tineret ale celor două națiuni să-și decidă soarta în cadrul Campionatului European, membrii lotului seniorilor României intenționau cel puțin să limiteze daunele în fața celui mai puternic oponent al seriei J. O seară care a început sub controlul autoritar al oaspeților, dar și cu anumite replici suficient de tăioase din partea outsiderilor. Pe măsură ce ocaziile de mărire a avantajului creat rapid erau irosite succesiv, nivelul excelent pentru gazde era susținut doar de către goalkeeperul aflat la a doua prezență într-un meci oficial în tricoul reprezentativei prime.

Una dintre prestațiile definitoare pentru Florin Niță nu a fost suficientă pentru ca echipa sa să rămână neînvinsă, în ciuda unor oportunități importante spre finalul unei dispute cu un fir narativ neașteptat. Înfrângerea putea arăta mult mai sever în realitate, însă istoria o va consemna cu 0 – 1, la prima vizită a Mansnchaftului pe Național Arena.

Cert era însă faptul că ecuația grupelor se putea complica inclusiv din considerente de golaveraj, pe lângă criteriul punctelor. Așadar, la capătul primelor două runde, situația generală nu era identică cu aceea așteptată de majoritatea avizată. Acompaniind Germania, cealaltă formație cu două victorii era cea venită din urna a cincea valorică și anume Armenia. Bineînțeles, dovezile statistice nu compun în vreun fel esența fotbalului de nivel înalt, iar exemplul Luxemburgului împotriva Portugaliei – încă deținătoarea titlului continental în clipa actuală – ilustra că valoarea medie a reprezentativelor se regăsea într-o ameliorare constantă. Victoria macedoneană excepțională din Germania nu făcea decât să întărească suplimentară acea idee.

Revenind la una dintre exponentele progresului respectiv, Armenia dezvolta un interes crescând pentru creșterea calității disciplinelor colective, punând la dispoziție și talente deosebite, precum s-a dovedit de-a lungul perioadei contemporane Henrikh Mkhitaryan. Aspectul fascinant asupra prestațiilor echipei din fostul contingent sovietic era legat de faptul că demararea perfectă în startul campaniei prezente se realiza fără contribuția celui mai valoros fotbalist armean, deja golgheter al tuturor timpurilor.

Succesul de marcă înregistrat împotriva Islandei semnala că mijloacele ofensive evoluau suficient de mult pentru ca grupul condus de Joaquín Caparrós să se implice într-o bătălie acerbă a calificării. Într-adevăr, victoria reportată pe teren propriu în detrimentul adversarilor scandinavi avea consecințe importante și pentru naționala autohtonă. România, aflată în poziția a patra, nu își permitea chiar să piardă din vedere Armenia, în condițiile primei înfruntări a primăverii consumate în afara stadionului național din București.

Dovezile recente sugerau suplimentar că ultimul reper tricolor înregistrat la Erevan își pierdea și mai mult din elementul relevanței. Ne putem exprima în așa manieră întrucât jocul desfășurat pe gazon armean în preliminariile Cupei Mondiale din Rusia, din noiembrie 2016, era câștigat de gruparea condusă de Christoph Daum cu 5 – 0 în condițiile a 90 de minute petrecute în superioritate numerică.

Acea situație ilustra excepția asupra opiniei cu privire la una dintre celei mai puțin agreate suprafețe de joc din Europa. Gazonul stadionului republican ce îi cinstește memoria fostului premier, Vazgen Sargsyan, era recunoscut drept unul dificil. Însă, selecționerul Mirel Rădoi plănuia să abordeze înfruntarea de miercuri cu aceeași dispoziție care să poată purta balonul către careul advers, în căutarea celor trei puncte. Făcând o deosebire simplistă asupra calibrului oponentului întâlnit duminică, o asemenea abordare prezenta mult mai multe șanse de izbândă pe durata majorității înfruntării. În aceeași măsură însă, defensiva ce arătase semne de slăbiciune intense contra Macedoniei de Nord și Germaniei, urma să aibă în față o nouă încercare delicată, dacă ne gândim că succesul la Erevan era mai mult decât binevenit. Dispozitivul apărării suferea modificările din partea așteptate de majoritatea opiniilor avizate.

În fața unui public călduros – aflat în jurul valorii de 4.300 de spectatori, conform digisport.ro, ce și-a pus imediat un impact generos asupra startului, a treia partidă din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial începea curajos pentru atleții trimiși în teren de tehnicianul ce va reprezenta România (prin naționala U21) la Jocurile Olimpice. După cum spuneam, Mirel Rădoi nu se îndepărta de o filosofia atacului bine construit, bazându-se totuși pe o formulă complet nouă încă de la prima atingere. Alte cinci modificări erau operate în formula de start din întâlnirea cu Germania.

Formația îmbrăcată în echipamentele tradiționale fructifica la maxim susținerea atât de evidentă a spectatorilor pentru a aborda o atitudine curajoasă în căutarea dominației timpurii. În schimb, oaspeții au încercat să nu se lase influențați de niște condiții devenite rarisime pentru arhitectura fotbalistică europeană. Nicolae Stanciu beneficia de două oportunități eficiente în a imita execuțiile contra lui Glasgow Rangers în duelul Slaviei Praga din Europa League. Lovitura sa liberă bine plasată a fost respinsă cu destulă greutate de către David Yurchenko.

Într-un debut de joc foarte animat, George Pușcaș se apropia de poziția ideală, însă nu putea finaliza pe spațiul porții adverse. La scurt timp, o indecizie colectivă, comisă inițial de Andrei Mogoș și continuată prin inexactitatea lui Alin Toșca îi ofereau șansa de a crea pericol lui Karen Muradyan. Execuția sa deviată înalt îl obliga pe Florin Niță către un plonjon spectaculos ce nega deschiderea scorului. Formația română s-a regrupat rapid, continuând să își impună în mare parte ritmul. Cu toate acestea, clipele pozitive se arătau vizibil în ambele ofensive.

Alexandru Maxim, un alt titular în premieră al campaniei, era protagonistul altei oportunități semnificative, dintr-un unghi încurajator. Mijlocașul lui Gaziantep expedia, la rândul său, un șut puțin imprecis. Desfacerea egalității nu părea deloc a se îndepărta în momentele ce au urmat. Însă, perioadele dinamice au fost treptat neutralizate, dispozitivele defensive și-au stabilit propriul control, cu atacurile României înregistrând o frecvență mai înaltă. Finalul reprizei prime remarca o nouă perioadă pozitivă, facilitată prin faze fixe. George Pușcaș și Nicolae Stanciu reaprindeau posibilitatea unei reușite inaugurale, care însă nu avea să se producă până în momentului pauzei.

Un grup armean suficient de bine organizat în apărare completa o a șaptea repriză din tot atâtea posibile fără a ceda vreo în preliminarii. Ținând cont de un asemenea context și de ideea numeroaselor permutări, prin comparație cu partidele precedente, soluțiile existau pentru selecționerul român, într-un interval secund ce urma să devină uluitor de dens.

Acțiunea excelentă creată de substituțiile decise de experimentatul Joaquín Caparrós, Eduard Spertsyan și Zhiaiyr Shaghoyan livra imediat după reluare semnalele unui noi dispoziții de joc pentru Armenia. Minutele înalt calitative aveau să fie speculate finalmente de către primul jucător menționat mai devreme. Rezerva legitimată la FC Kransodar își încerca norocul către poartă, iar devierea lui Alin Toșca ducea balonul în plasă.    

Din minutul 56, echipa venită în deplasare cu o urgență mai evidentă în a se impune, se arăta condusă pe un fond ceva mai scăzut al jocului. Puși în situația de a ataca folosind orice mijloace, românii au depășit o situație virtual implacabilă. Florin Niță se opunea excepțional loviturii de cap a lui Sargis Adamyan. Momentul era transpus în favoarea oaspeților. Incursiunea curajoasă a lui Alexandru Maxim dădea naștere devierii din care Alexandru Cicâldău restabilea egalitatea la doar șase minute după șase minute de inferioritate pe tabelă. Mijlocașul Universității Craiova devenea al patrulea atlet diferit de-a lungul a mai puțin de o săptămână ce puncta pentru prima dată în tricoul echipei naționalei mari. Mai mult, profitând de redobândirea încrederii, oaspeții continuau să preseze. Gestionând încă o dată ideal poziționarea către o nouă centrare lansată de același Nicușor Bancu, Cicâldău realiza o dublă spectaculoasă.

În decursul a 10 minute pline de inspirație, scorul era răsturnat, însă dramatismul era abia la început. O revenire lăudabilă ce părea solidă era pusă în primejdie de o intervenție imprudentă și total inutilă a lui George Pușcaș. Atacantul putea fi înlocuit de Mirel Rădoi, fiind avertizat din primul act, însă acesta din urmă a preferat să îl înlocuiască pe Nicolae Stanciu, lăsând două vârfuri în teren, chiar fiind în avantaj pe tabelă. Pușcaș era eliminat după un picior ridicat excesiv în apropierea zonei mediane, iar misiune colegilor săi se acutiza serios.

Armenia a simțit oportunitatea de a rămâne măcar neînvinsă, aplicând o presiune evidentă asupra adversarilor echipați întâia oară în alb în ultimii 12 ani. Noile intervenții ale lui Florin Niță au fost în final devalorizate în minutul 87. Atunci, centrarea furnizată de Tigran Barseghyan era transformată excelent în gol de către căpitanul gazdelor, Varazdat Haroyan. Din păcate, poziția de offside a fundașului nu a fost reperată în timp real, iar reușita egalizatoare rămânea validată. Cu elanul transferat integral pentru jucătorii pregătiți de tehnicianul iberic de 65 de ani, defensiva autohtonă rămânea vulnerabilă. Nou-intrat la 2 – 1, Alexandru Crețu îl faulta evident în careu pe marcatorul primului gol al înfruntării.

Într-o altă secvență intensă, dar perfect anticipabilă de patru minute, reprezentativa armeană exploata la maximum superioritatea numerică. Penalty-ul concretizat cu siguranță de același Barseghyan ducea scorul la 3 – 2 înaintea minutului 90. Spre bucuria generală a spectatorilor și deznădejdea oaspeților de pe arena republicană, naționala Armeniei izbutea, astfel, prima victorie împotriva României într-o manieră greu de acceptat. Mai mult la capătul ultimei seri internaționale din martie, Grupa J avea un lider singular complet neașteptat.

Alături de ceva neșansă, lipsa experienței generată poate atât pe gazonul de la Erevan, cât și pe banca tehnică aducea un eșec ce putea fi ușor evitat. După două înfruntări în care echipa națională se poziționa încă favorabil pentru poziționarea unui parcurs de calificare, o a treia partidă a lunii martie, în Armenia indica o rezonanță negativă istorică. Urmarea ei complică enorm misiunea anticipată a unei noi generații fotbalistice: accederea la un Campionat Mondial.

Surse:

https://www.digisport.ro/fotbal/cm-2022-qatar/armenia-romania-3-2-nici-nita-nu-a-mai-putut-salva-nationala-gazdele-intorc-scorul-in-final-puscas-eliminat-1040579