Adevărata revelație a Campionatului Mondial a oferit totul pentru a duce povestea mai departe spre ultima stație, însă deținătoarea trofeului și-a îndeplinit din nou misiunea.

Franța s-a impus în fața Marocului, dar scorul final de 2 – 0 nu reflectă întocmai un succes ce a stat destul timp în dubiu.

În ciuda unui prim gol uluitor de rapid, Les Bleus au fost nevoiți să facă față câtorva oportunități uriașe, înainte de a celebra o performanță deja remarcabilă, dar insuficientă viziunii lor. Împotriva Argentinei, reprezentativa lui Didier Deschamps va disputa din nou jocul cu trofeul pe masă, într-o reeditare – incredibil, dar adevărat – a optimii de finală disputată în Rusia.

Fantasticul se regăsește sub o formă sau alta în parcursul sportului, atunci când ne apropiem și apoi parcurgem momentele de apogeu. În schimb, un turnir al fotbalului prezentului a reușit să descopere cumva partea pozitivă a ultimei afirmații. Pentru o mulțime a martorilor și participanților direcți va fi aproape imposibil să cunoască un turnir similar celui din Orientul Mijlociu. În momentul în care ne regăsim, cu doar o zi de completat până la concluzia legendară, sub o formă sau alta, orice alte caracteristici merită lăsate în spate.

Ne putem limita doar la dinamica de pe gazon când afirmăm că aventura mondială a înregistrat aspecte ce vor rămâne în istorie din rațiuni pozitive. Dar, reamestecarea cărților din Qatar ne-a oferit o imagine clară că deznodămintele vor putea fi influențate în direcții sportive atât de greu imaginabile.

Ținând seama din nou de o idee pe care întreaga lume a fotbalului o cunoaște, că nicio echipă nu și-a apărat trofeul cu succes dincolo de jumătate de secol, misiunea Franței nu a fost deloc facilă. Așteptările nu s-au putut așeza decât la asemenea cote, iar în ciuda marilor probleme de lot, poate superioare ca volum oricărui alt adversar de top, emoțiile din deșert nu au atins chiar un punct maxim. Într-o grupă cu potențial periculos, dubiile au existat doar vreme de aproximativ 10 minute, cât Australia a apucat să conducă reprezentativa de bătut.

Mulțumită într-o mare măsură demonstrației din acea primă confruntare, amprenta impusă prin siguranță nu a lipsit apoi în dreptul galicilor. Atunci când Danemarca nu se pregătea încă să se transforme într-una dintre marile dezamăgiri inițiale ale competiției, semnul de întrebare s-a așezat asupra victoriei. Dar, îndată ce a fost din nou nevoie, forcingul final asupra nordicilor a rezultat într-o primă calificare matematică. Ea practic a permis o abordare relaxată a jocului în fața Tunisiei, închis cu o dramatică înfrângere, alături de un important detaliu spre care vom reveni.

Focusul s-a așezat asupra întâlnirii cu un adversar polonez care a arătat într-adevăr limitat, în raport cu așteptările ofensive de la începutul campaniei. Din nou, necesară a devenit așteptarea până la un moment potrivit, dinamica fiind mult simplificată înaintea de pauză. Asigurările au venit din partea lui Kylian Mbappé pentru un final de optime din care va lipsi dramatismul. Și mai important, francezii au arătat încă o dată că se pot impune și fără să dea impresia că și-au dorit neapărat să apese pedala de accelerație colectivă, talentul individual prevalând.

În condițiile unui duel nemaivăzut de foarte multă vreme în universul Cupei Mondiale, cu Anglia, am remarcat un fir narativ aproape identic. Confruntarea de legendă a funcționat după coordonatele favorabile albaștrilor, datorită unui gol de excepție și foarte rapid înscris. Cei care au fost nevoiți să urmărească în permanență apoi, s-au arătat exponenții Albionului. Iar deși egalarea a venit cumva din hazard, dar pe un fond de joc mai bun, tot adversarii lor de peste Canalul Mâneci, au avut răspunsul mai exact.

Desigur, povestea se remarcă de atâtea ori în nuanțele mici, care aduc cea mai importantă zonă a presiunii. A doua lovitură obținută de la 11 metri a venit în circumstanțe neobișnuite, dar Harry Kane a avut oportunitatea de a împinge confruntarea măcar în prelungiri. Ratarea sa a asigurat plusul care face diferența între succes și eșec, raportându-ne la valori relativ identice. Linia de sosire s-a întrevăzut la timp, iar Franța și-a asigurat biletul spre una dintre cele mai fascinante confruntări posibile, ținând cont de miza uluitoare pusă în joc.

Dacă o temă atât de mult reiterată în jurul actualei competiții surprinde dimensiunea culturală, atunci a doua semifinală contura un scenariu efervescent, pe gazon, dar și mult dincolo de el. Am ajuns aici pe fondul unui catalizator african cum într-adevăr, lumea fotbalului nu a mai văzut în prealabil.  Forța se poate defini diferit în iarbă, Marocul oferind o nouă versiune a dedicației și știință a suferinței în termeni sportivi.

În același timp, va fi imposibil să afirmăm că semnalele clare spre un parcurs unic nu au venit încă din clipa debutului. Numai că, în destule cazuri, un singur joc este considerat o potențială simplă întâmplare, iar exemplul din fața Croației trebuia validat. Răspunsul a atras mai puternic atenția spre faptul că exponenții africani pot să realizeze și un fotbal deschis. Belgia a fost depășită chiar fără drept de apel, pasul câștigării grupei fiind realizat  contra Canadei, singurul în care Leii Atlasului au fost considerați favoriți pe hârtie.

Statutul celei de-a doua șanse nu a displăcut deloc nici în cazul jocurilor eliminatorii, în care bineînțeles, reacția sub presiune revenea doar adversarilor, cu nume și respectiv pretenții către lauri. La modul în care luase startul, Spania părea să aibă argumentele pentru un parcurs lung, dar contextul a degenerat rapid. Fără ca echipa pregătită pentru ultima oară de Luis Enrique să găsească poarta de-a lungul a 120 de minute, o realizare în sine pentru orice formație adversă, lucrurile au curs fatidic spre execuții de la punctul cu var.

Europenii nu au rezistat nici stresului provenit din apropierea eliminării subite, însă aspectul realmente incredibil a fost că acest aspect s-a adeverit în totalitate. Niciun gol nu s-a marcat contra taberei africane, iar un imens rezultat urma să propulseze speranțele mai departe. O diferență pentru sferturile de finală a fost aceea că adversarul nu mai putea anticipa decât un alt joc de uzură. Cu siguranță, venea rândul Portugaliei să aibă statutul de aparentă favorită, dar calculele inițiale nu s-au transformat aproape deloc în realitate.

Aceleași calități ale combativității și preciziei în defensivă au ajutat pentru suficient de mult timp ca deschiderea de scor să vină în dreptul echipei lui Walid Regragui, mulțumită saltului de legendă al lui Youssef En-Nesyri. Ulterior, timpul a trecut cu imensă greutate, pe măsură ce o altă recentă Campioană Europeană și-a creat tot mai mari ocazii.

Niciuna nu a fost suficientă pentru a egala, iar Marocul bifa, calificarea într-o semifinală ce oricum avea să schimbe barierele fotbalului la propriu. În ce privește Africa, clipa de aur a jocului internațional era atinsă deja, dar pentru una din multele foste colonii ale Franței, nuanța debutului în careuldeași devenea automat aparte. Inevitabil, decenii la rând până în prezent, cele două națiuni rămân interconectate, din punct de vedere demografic sau cultural.

Dar, pe lângă animozitățile create de comunitățile locale într-un episod cu uz istoric, atenția nu s-a putut disipa complet în planul sportiv al întâlnirii. Peste o treime dintre jucătorii amânduror grupări au rădăcini conexe dinspre Africa în Franța, dar și pe ruta inversă. În Qatar totuși, precum am dat mai devreme de înțeles, plusul națiunii arabe se va fi simțit la aceleași cote imense în tribune. În cealaltă situație cu scenariu identic, mai exact împotriva Tunisiei, formația lui Didier Deschamps nu a scăpat fără înfrângere.

Desigur, circumstanțele de pe Al-Bayt Stadium erau complet diferite asupra formulei de start pe care fostul laureat ca jucător, în 1998, urma să o alinieze. Opoziția se anticipa enormă de la primul fluier, însă formația echipată în roșu trebuia să aibă mare grijă, judecând după cele petrecute în cea dintâi semifinală, acolo unde deschiderea scorului a însemnat în mare parte și finalul echilibrului și întrebării victoriei. Întreaga asistență recunoștea compactarea Marocului drept principala modalitate de a spera pe tabelă. Teoria subliniată a fost însă departe de a se verifica în acei termeni, cu secvența crucială venind rapid.

La startul confruntării, am avut parte de o dinamică neașteptată, outsiderii având controlul balonului mult peste așteptări. Din păcate pentru elevii tehnicianului născut chiar la Paris, cea dintâi acțiune franceză a dus direct la deschiderea scorului. Faza prelungită din minutul 5, cu multiple șuturi blocate, l-a pus într-o poziție foarte grea de finalizare pe Theo Hernández. Execuția acrobatică a fundașului lateral a reprezentat singura soluție pentru a trimite pe poartă, iar Yassine Bounou era învins pentru prima dată în întregul turneu de un adversar.

De asemenea, într-o liniște profundă a majorității arenei, întrebarea devenea dacă Maroc va putea să răspundă fiind în spate pe tabelă în premieră. Mai impresionant decât atât, echipa ce a înfrânt Peninsula Iberică, a fost ultima care a înfruntat un deficit, indiferent de faza competiției. Nu aveau să treacă multe minute până să avem un indiciu foarte clar, oferit de Azzedine Ounahi. Optarul african l-a testat din plin la colțul lung pe un Hugo Lloris bine poziționat.

Înainte de o ușoară controversă în careul francez, între Sofiane Boufal și autorul golului, Hakim Ziyech a semnat următoarea șansă notabilă. Pe contraatac, Olivier Giroud avea să zguduie efectiv stâlpul din dreapta porții rivale. În continuare, remarcabile rămâneau abilitatea și ușurința prin care reprezentativa din nordul propriului continent, reușea să se exprime în atac. Cealaltă fază a jocului a necesitat și ceva șansă pentru ca deficitul să rămână minim la pauză. Tot noul golgheter all-time al Franței ratând ținta dintr-o poziție ideală, după minutul 30.

Încă neobosiți, atât cu spiritul, dar și prin intermediul calității, fotbaliștii conduși au forțat cu orice mijloace până la capătul primei reprize. Rezultatul putea fi un gol egalizator monumental, la foarfeca perfectă ca execuție, creată pe cont propriu de Jawad El Yamiq. Bara l-a protejat la rândul său, pe un portar francez maximum montat, dar la cabine, nimic nu era rezolvat pentru Les Bleus. Adversarii au arătat fără îndoială că au resursele categorice pentru a-și juca șansa până la capăt.

Doar că, orice indecizie defensivă putea fi oricând taxată, Kylian Mbappé punând foarte mare presiune prin uluitoarea sa viteză. Însă, câtă vreme avantajul nu era dublat, semnalele nu deveneau deloc favorabile Franței. Numai indeciziile de la finalizare, dar și poziționarea formidabilă din partea lui Ibrahima Konaté în apărare, au prevenit o egalare rapidă. Multe durități au descris jocul în a doua sa secvență, timpul începând treptat să treacă în defavoarea marocanilor.

Impresia a fost că cu cât ne apropiam de final, galicii și-au asumat un control mai evident al ritmului de joc. Doi dintre fundașii centrali trimiși în teren de Didier Deschamps au fost pe rând la mică distanță să închidă conturile, dar suspansul s-a mai menținut pentru ceva minute. Asul din mâneca tehnicianului Hexagonului s-a numit Randal Kolo Muani. Al treilea atacant central, fără a-l socoti pe Karim Benzema, a beneficiat de o deviere favorabilă la un nou șut al lui Kylian Mbappé.

Astfel, la doar 44 de secunde după pătrunderea pe gazon, exponentul luiEintracht Frankfurt a punctat pentru a înlătura orice dubiu, după o altă fază aproximativ construită. Latura pragmatică a Franței s-a arătat perfect într-o dispută unde a izbutit să lovească la sigurele două execuții pe poarta lui Bono. În schimb, frustrarea leilor s-a adâncit după ce a trebuit să recunoască înfrângerea fără gol, devierea lui Selim Amallah fiind respinsă de pe linia porții cu prezență de spirit de către Jules Koundé.

La capătul serii, scorul a fost poate ușor nedrept pentru bravii învinși ai semifinalei secunde. Însă, nici ei și nici mereu dedicații lor compatrioți, misiunea din Qatar nu s-a încheiat încă. Dacă Maroc va lupta pentru bronz, Franța intenționează să completeze o aventură realmente de excepție. Doar Argentina rămâne în calea dublării sacrului titlul mondial; realizare nemaivăzută în fotbalul curent, redefinit și în 2022, pe tărâmul Qatarului.